Nu mai reprezinta un secret faptul ca animalele care in mod natural traiesc in salbaticie, dar au ajuns captive (in cele mai „fericite” cazuri, in gradini zoologice si circuri), sufera, la fel ca omul, de afectiuni psihice. De aceea, uneori ele au reactii violente, aparent inexplicabile, din fiinte docile si resemnate putându-se transforma in adevarate masinarii distrugatoare. In ultimii ani s-a observat insa ca nici macar nu mai e nevoie sa existe conditii de captivitate: e suficient ca o salbaticiune sa ia contact fortat cu omul si declicul violentei se produce.
Simpaticii agresori cu blana!
Unele incidente cu animale agresive ne-ar putea amuza, daca nu ar avea un substrat dramatic. In 2007, un cuplu de pensionari din Linz (Austria) a fost atacat de un iepure de 5 kg. S-a considerat ca de vina era o „supraincarcare” hormonala. In acelasi an, cartierul londonez Brixton era martorul unor atacuri ale veveritelor asupra trecatorilor. Aici, lucrurile erau mult mai serioase: fortate sa-si caute hrana prin tomberoanele cu gunoaie, simpaticele vietati consumasera resturi de droguri aruncate de toxicomani, ceea ce le facuse neobisnuit de violente.
In aprilie 2008, un taur furios a raspândit panica intr-un sat mexican si a devastat culturile agricole. Explicatia: fusese abandonat de stapânul sau. Pe 29 mai, intr-un sat din nordul Indiei, un elefant a ucis sapte persoane. Tot in India, la New Delhi – metropola in care traiesc si peste 20.000 de maimute macac, din ce in ce mai „nervoase” – o hoarda de asemenea animale l-au ucis pe viceprimarul orasului, impingându-l de la balconul locuintei sale. Autoritatile refuza insa sa ucida acesti agresori, maimutele fiind considerate sfinte.
Originea valului de furie
Cauzele reale ce genereaza bizarul fenomen sunt totusi foarte complexe. Prima dintre ele – teritoriul. Pretutindeni in lume, omul si-a extins activitatile si zonele rezidentiale, distrugând habitaturile animalelor. O asemenea invazie tipica se produce in Africa, unde, pe masura ce omul ocupa noi teritorii, habitatul elefantilor se restrânge si din pacate intr-un mediu din ce in ce mai degradat. Desigur, e un lucru pozitiv declararea unor zone intinse drept parcuri naturale, unde speciile de animale si de plante sunt protejate de lege.
Totusi, braconajul se practica si aici, iar o asemenea masura indica faptul ca s-a ajuns la limita la care, pentru a salva o specie, trebuie s-o plasam intr-un spatiu inchis, restrângându-i deci libertatea de miscare. Acest tip de presiune umana provoaca stres si agresivitate la animale. Un exemplu edificator: din secolul al XVIII-lea pâna in zilele noastre, India a pierdut jumatate din padurile sale! Astfel se explica de ce maimutele, alungate din mediul lor natural, s-au indreptat cu zecile de mii catre localitati mai mici sau mai mari.
Omul – un „pedagog” malefic
Nici Nordul inghetat nu a scapat de aceasta drama. Incalzirea climei si topirea ghetarilor a modificat si ritmul vietii faunei arctice. Ursul alb este impins de foame sa scotoceasca prin pubele si chiar sa intre in locuinte. Agresivitatea umana extrema duce si ea la o reactie pe masura din partea animalelor. In numai doua decenii, comertul cu fildes a determinat reducerea numarului elefantilor africani, de la 2 milioane, la numai 350.000 de exemplare. Or, aceasta specie foarte inteligenta si bine organizata in absenta omului, devine astfel derutata si neobisnuit de agresiva.
Revenind la macacul din New Delhi, odinioara hranit si rasfatat de localnici, desi nu e impuscat, e totusi vânat cu detasamente de languri (maimute deosebit de feroce) special dresati in acest scop. Efectul – o amplificare generala a violentelor. Brutal, invadator, omul este si ignorant. De fapt, el este cel ce le transmite animalelor, direct sau indirect, stimulentele necesare si suficiente pentru a deveni violente. Fireste insa ca, in situatii extreme, necuvântatoarele vor primi pedeapsa capitala, desi la ele instinctul dicteaza reactiile, si nu ratiunea. Ratiunea ar trebui sa-i apartina omului. Dar morala?
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii