Rosetta, stela si sonda

          În minunea numita Muzeul Luvru, din Paris, si-a gasit loc, printre exponate, o bucata de stânca putin aspectuoasa, pe nume „Stela de la Rosetta”. Nu motive artistice i-au facut pe custozii muzeului sa aduca piatra într-o sala a Luvrului, ci motive istorice: un tânar genial, pe nume Champollion, citind inscriptiile, facute, în doua limbi vechi, pe celebra piatra adusa de Napoleon la Paris, a reusit sa decripteze un al treilea alfabet, cel al pictogramelor egiptene.

          În minunea numita Muzeul Luvru, din Paris, si-a gasit loc, printre exponate, o bucata de stânca putin aspectuoasa, pe nume „Stela de la Rosetta”. Nu motive artistice i-au facut pe custozii muzeului sa aduca piatra într-o sala a Luvrului, ci motive istorice: un tânar genial, pe nume Champollion, citind inscriptiile, facute, în doua limbi vechi, pe celebra piatra adusa de Napoleon la Paris, a reusit sa decripteze un al treilea alfabet, cel al pictogramelor egiptene. Asa au reintrat, din istorie, în realitate, Osiris si Ramses II, Hatsepsut si Tutankhamon, povestile perioadelor de glorie ale Karnakului si ale Tebei – aceasta extraordinara saga a unei civilizatii puternice, cea a vechiului Egipt, unul dintre momentele de glorie ale lui Homo sapiens al Antichitatii.
          Dar în familia lui Homo sapiens traieste si un membru mai special al ei, pe nume Homo faber, inginerul, mesterul, mestesugarul, surubarul speciei. Iar Homo faber din zilele noastre, aflati, a avut nevoie de o alta „Rosetta”, una pe care si-a facut-o din circuite electronice, suruburi si materiale compozite de înalta performanta, o sonda celesta ce a fost data spre folosinta astronomilor si astro-fizicienilor. Sonda a costat, nu gluma: 1 miliard de euro, pe care i-a platit bugetul Agentiei Spatiale Europene, un concurent serios din zilele noastre al celebrei NASA. În trupul de fibra de carbon inginerii au montat spectometre, magnetometre, senzori de tot felul, radare, camere TV si, fireste, un mic motoras. Apoi au urcat masinaria – 100 de kilograme masa – pe spinarea unei rachete Ariane V si, de la baza aerospatiala de la Kourou, din Guyana Franceza, au aruncat-o în spatiul cosmic. Pe ruta: Sistemul Solar (pe Marte îl va ocoli în 2007) – cometa Suriumov-Gherasimenko (în 2014, dupa un drum de 675.000.000 km), sonda exploatând, pentru deplasare, fortele gravitationale ale planetelor pe lânga care va trece si, doar din când în când, motorul personal, pentru corectii…
          Ajunsa deasupra cometei, peste un deceniu, „Rosetta” va iesi din hibernarea în care sta (ca sa faca economie de energie) si se va transforma în satelit al vagaboandei celeste. Pe care, bineînteles, va începe s-o studieze, trimitând datele acasa. Va scoate, la un moment dat, din pântece, un rover, un mic vehicul, pe nume „Philae”, va trece prin cele doua cozi de praf si gaze ale cometei si îsi va trimite pasagerul pe suprafata micului corp ceresc, unde acesta se va prinde bine în harpoane si va porni la treaba, scotându-si instrumentele din diverse „buzunare”, pentru a cerceta cometa. Ce spera sa gaseasca savantii, cu aceasta mirifica odisee spatiala? În primul rând raspunsul la întrebarea: cum era Sistemul Solar la începuturile lui, adica atunci când, din nebuloasa initiala, s-au format planetele, asteroizii dar si cometele, avortoni ai procesului întâmplat acum 4,6 miliarde de ani. A doua întrebare: cum s-a format Pamântul, care era materia de la începuturi, ce a creat conditiile speciale de pe aceasta planeta, apa, atmosfera, viata. Adevarate „cronici” de roca si gheata ale Sistemului Solar, cometele stiu o parte a marii povesti – iar „Rosetta” o va smulge, de acolo, pentru Champollion-ii ce vor sti sa ne traduca adevarurile fundamentale ale Universului. Si închei povestea „stelelor”, informându-va asupra unei ispravi în care a fost implicat un alt artefact celest, telescopul spatial „Hubble” care, în cârdasie cu colegul sau pamântean de la Keck (Hawaii), a descoperit o galaxie în forma de arc, populata de stele tinere si frenetice, galaxie aparuta acum 13 miliarde de ani (!) – adica într-un moment când, conform Teoriei Big Bang-ului, galaxiile înca nu existau. Galaxie care însa exista, spun telescoapele, sau cel putin exista pe atunci – si poate în miliardele de ani care au urmat ea s-a stins dar, vorba lui Eminescu, lumina ei de atunci „abia acum luci vederii noastre”…