Spiritul românesc in fata unei dictaturi

           Editura Allfa publica, in colectia ESEU, mai vechea lucrare eseistica a prozatorului Nicolae Breban, intitulata „Spiritul românesc in fata unei dictaturi”, lucrare incheiata la Paris in primavara anului 1989. Autorul romanelor „Animale bolnave”, „Bunavestire”, aparute la Bucuresti inainte de plecarea definitiva in Franta a scriitorului, abandoneaza la un moment dat fictiunea pentru a se concentra asupra unei carti complicate si profunde, de o cu totul alta factura decât cartile cu care se facuse cunoscut.

           Editura Allfa publica, in colectia ESEU, mai vechea lucrare eseistica a prozatorului Nicolae Breban, intitulata „Spiritul românesc in fata unei dictaturi”, lucrare incheiata la Paris in primavara anului 1989. Autorul romanelor „Animale bolnave”, „Bunavestire”, aparute la Bucuresti inainte de plecarea definitiva in Franta a scriitorului, abandoneaza la un moment dat fictiunea pentru a se concentra asupra unei carti complicate si profunde, de o cu totul alta factura decât cartile cu care se facuse cunoscut. Acum, cu prilejul reeditarii de la Allfa, Nicolae Breban poate sa spuna: „Spiritul românesc… nu este o incercare, un eseu asupra specificului national, nu este o sociologie culturala sau filozofie a istoriei. Cum as indrazni sa ma asez in seria ilustra a celor ce «au incercat sa inteleaga» comunitatea lor „de timp si fire”, in seria unui Draghicescu sau Eugen Lovinescu, Iorga, Mircea Vulcanescu si, de ce nu, in felul lui chinuit si poetic, Emil Cioran!? Nu, eu nu sunt si nu eram pregatit pentru o asemenea „incercare” si, apoi, dorinta mea, reflexul meu nu a fost, la urma urmei, de a intelege istoria, ci momentul”. Ovidiu Pecican, autorul prefetei la aceasta editie a II-a a sintezei Spiritul românesc, spune la un moment dat ca aceasta carte, o adevarata sinteza in regim grav, emana o fascinatie care poate fi de durata, si a carei acuratete investigativa o recomanda de pe acum ca pe o analiza fundamentala, una din putinele produse de cultura noastra in ultima jumatate de secol. Cartea lui Nicolae Breban este cartea unui ins care a traversat proletcultismal, apoi câtiva ani de relativa liberalizare si apoi iarasi o dictatura, cea a lui Ceausescu. O carte care vorbeste despre cei mai negri ani, ultimul segment de istorie comunista. „Nu am fost si nu sunt pregatit pentru aceasta carte, pentru aceasta „incercare” de a prinde, de a surprinde sufletul, profilul, reflexele si pasiunile blânde ale poporului in sânul caruia am vazut lumina zilei” spune plin de modestie si evlavie Nicolae Breban in Cuvântul inainte cu care debuteaza lungul sau eseu. Si cu toate acestea, Breban reuseste o remarcabila sinteza intre interogatia radicala, cum spune Ovidiu Pecican, si contestatia vehementa de tipul cioranian pe de o parte si spiritul constructiv si tenace, pro-european de pe linia Maiorescu-Lovinescu, pe de alta. Breban observa ca adesea românii practica un „scepticism domestic”, de serviciu, criticând câte un pic din tot si din toate, desi in viata noastra publica sunt mai frecvente apologiile, cuvântarile encomiastice ori linguseala populista, decât sfichiul criticii scrutatoare. România nu se poate mândri cu multe voci profetic-amare. Inaintea lui Cioran, doar Eminescu, Iorga si Arghezi s-au ridicat in câte o clipa istorica, la o inaltime de tribuni. Dar nici cu „mimeticii superiori” nu ne prea putem lauda. Un Maiorescu si un Lovinescu parca sunt prea putini pentru o primavara a institutiei criticului de directie orientat catre o modificare a intregii paradigme culturale mostenite. „Linia post-romantica germana, irationala si negatoare a tipologiei traditionale culturale românesti este cea mai fertila” spune Nicolae Breban undeva in analiza Spiritului românesc.