Unza-unza, muzica pentru nefumatori

    
     Despre No smoking s-a spus ca au venit prea târziu, dupa Bregovic. Nici in acest caz nu se pot face comparatii.
    
     Despre No smoking s-a spus ca au venit prea târziu, dupa Bregovic. Nici in acest caz nu se pot face comparatii. Bregovic este si el un artist genial (poate acesta e motivul pentru care relatia dintre Kusturica si Bregovic s-a rupt, niciodata doi artisti geniali nu pot sta alaturi prea mult timp) a carui muzica are alta constructie, desi substanta este aceeasi, clocotitoarea viata balcanica. No smoking e altceva in comparatie cu muzica lui Bregovic. E un fel de rock-folk-jazz cu elemente muzicale balcanice, o muzica pe care e greu s-o clasifici si pe care membrii formatiei au poreclit-o cum nu se putea mai bine: unza-unza. Polemic si parodic. Mie mi-a placut si mi s-a parut plina de substanta in comparatie cu sterilitatea moarta si tâmpa a muzicii comerciale occidentale. Mi-a placut si costumatia grupului (no smokink in engleza inseamna nefumator, dar si fara smoking, adica intr-o tinuta lejera) pusa la punct, fara indoiala, de regizorul Kusturica, fiecare instrumentist fiind parca un personaj din filmele lui Kusturica. Asa se explica si modul nonconformist in care s-a imbracat Kusturica: sunt unul din personajele filmelor mele parea sa spuna regizorul, dar putina lume a inteles mesajul lui, intr-o lume a „vip”-urilor dâmbovitene mult prea snoaba pentru radacinile ei. Am stat de vorba cu dr. Belle, acest „dracusor” al grupului, de altfel foarte prietenos si afabil si am aflat câteva lucruri interesante. „Grupul dainuie de prin 1987, atunci chiar si Kusturica a cântat câteva luni cu noi, dupa care s-a lasat. Apoi grupul s-a dezvoltat pe forte proprii, impunându-se in Iugoslavia, pe scena muzicii rock.” Dr. Belle mi-a marturisit ca a jucat chiar si in cel mai important film al lui Kusturica, Underground.    
     – In ce scena, l-am intrebat?    
     – „In scena nuntii de pe vas, eram unul dintre muzicantii de acolo. Emir m-a pus sa ma rad in cap si sa-mi las mustata si asa m-a filmat. Nu mai spun ca nu m-a mai recunoscut nimeni la hotel.”    
     – Si acum, de când a revenit Emir in formatia No smoking?    
     – „Din iunie anul trecut. Si a facut foarte bine. E un foarte bun ghitarist.”    
     Dr. Belle a facut chiar si o observatie traznita: „ Emir e mai bun ghitarist decât regizor” ceea ce, fara indoiala nu poate fi interpretata decât ca o gluma. La rândul meu, as putea spune ca mai buni „regizori” decât instrumentisti sunt violonistul, saxofonistul si chiar bateristul formatiei, nimeni altul decât baiatul lui Kusturica, Stribor. Simpatic este si alintul lui Kusturica, când spune ca daca se va lasa de film, la modul manufacturier cum il face el, va cânta ca un adevarat profesionist in formatia No smoking. Revenind la formatie sa mai spun ca mi-a placut ca au cântat in sârbeste, nedând-o „pe engleza”, nici macar de dragul publicului, dovada inca o data ca sunt artisti adevarati si ca radacinile lor sunt in Balcani. Având un asemenea avantaj, ca artisti, No smoking n-au mai simt nevoia unei maimutareli fara sens. Spre deosebire de unii cântareti de pe la noi care nu se simt oameni daca nu stâlcesc melodiile si in limba engleza, deh, ca orice român adevarat. In concluzie, un concert No smoking adevarat, stimulator pentru artistii nostri care orbecaie inca pe urmele unor filoane secatuite, de import. Un concert care a incheiat o prima zi exceptionala a unui, deja incheiat, Festival Dakino.