VIOLENTA VIDEO

          În ziua de 16 decembrie 1997, între orele 630 si 700, la micul dejun, peste 600 de copii japonezi au fost loviti de o maladie necunoscuta. Toti în acelasi timp au vomat, au avut accese, parca, de epilepsie, respiratia si ritmul cardiac le-au devenit haotice.

          În ziua de 16 decembrie 1997, între orele 630 si 700, la micul dejun, peste 600 de copii japonezi au fost loviti de o maladie necunoscuta. Toti în acelasi timp au vomat, au avut accese, parca, de epilepsie, respiratia si ritmul cardiac le-au devenit haotice. Motivul „molimei” a fost descoperit chiar în aceeasi zi: în Japonia televiziunea este parte efectiva a educatiei, „profesor” acceptat si de Ministerul Educatiei si de parinti; în consecinta, o data cu laptele de dimineata, copiii privesc serialele de televiziune ce li se ofera; pe micile ecrane rula unul din episoadele serialului „Pokemon”; iar acolo exploda o bomba înspaimântatoare, cu efecte pulsatoare si victime urlând – si totul reverbera drept în mintile si sufletele copiilor.
          În aceeasi ordine de idei, psihologii de la Universitatea Columbia din New York au stabilit ca un copil american îsi petrece zilnic cel putin 2 ore în fata televizorului, timp în care „se bucura” de circa 40-50 scene de violenta, adica de 4 ori mai mult decât i se repartizeaza unui adult, în acelasi interval de timp! Ce sa înteleaga ei din aceasta permisivitate iresponsabila? se întreaba psihiatrul Jeffrey C. Johnson. Copiii vor pleca în viata cu ideea – pur comerciala – ca violenta este normala, distractiva si eroica. Cu un rezultat teribil, arata profesorul american, în urma unui studiu efectuat pe 700 de persoane, întins pe 17 ani, de la vârsta de 6 ani a subiectilor pâna la maturitate – si anume acela ca acei copii care si-au petrecut mai mult de 3 ore în fata televizorului pâna la vârsta de 14 ani sunt, în medie, de 4 ori mai agresivi, la vârsta de 22 de ani, decât cei care au avut acces la receptorul TV doar o ora pe zi.
          Quod erat demonstrandum… Pasesc acum pe tarâmul mioritic si declar ca nu m-am întâlnit pâna acum cu nici un studiu care sa cuantifice violenta video la noi dar ca îmi este evident, ca parinte si ca tele-profesor, ca, pâna nu demult, nici un fel de bariera nu a existat pe înfloritoarele noastre mici ecrane. Violenta, pornografia, trivialul sunt factori comuni în peisajul mass-media de la noi – cu efecte triste, pe care le masuram deja si care, incredibil, ne mai si surprind.
          De aceea eu cred ca actiunile demarate în ultima vreme de Consiliul National al Audiovizualului merita toata stima parintilor care suntem, si ca aceste actiuni trebuie sa continue. Fac în acest sens doua propuneri, menite sa introduca reguli logice ale jocului în audiovizual si, prin ele, instaurarea domniei bunului simt.
          Prima ar fi aceea a constituirii unei instante morale, care sa sustina actiunile CNA, un grup de pedagogi, sociologi, psihologi si jurnalisti, de la MEC si MI, din scolile si universitatile României, membri ai Academiei, ai Uniunilor de Creatie si ai clerului, membri ai Comisiilor de Arta, Cultura, Mass-Media si de Educatie ale celor doua Camere ale Parlamentului si componenti ai societatii civile care sa controleze pur si simplu achizitiile de progra-me straine si productia TV interna – pentru binele copiilor nostri.
          A doua: sa se amendeze legea de organizare a SRTV si SRR, interzicându-se total publicitatea. Efectele ar fi ca, pe de o parte, s-ar grabi revenirea acestui puternic medium care este SRTV la conditia sa de serviciu public (multi amatori de comisioane si-ar gasi alte orizonturi) iar pe de alta parte ar creste cota de publicitate pentru celelalte posturi, care astfel nu ar mai fi obligate sa alerge dupa emisiuni si filme pur comerciale, adica de violenta, pornografice si distractie ieftina.
          Este momentul acum, dupa 13 ani de libertate haotica, sa întelegem ca televiziunea este o a doua scoala a românilor tineri si ca ea este de fapt scoala vietii. A pune ordine în haosul aproape fara fisura al audiovizualului românesc este o actiune nobila si sanatoasa, pentru care noi, toti membri ai Partidului Parintilor din România, trebuie sa sustinem actiunile demne de toata stima ale CNA.