I s-a-ntamplat lui Paul Cézanne, unul dintre cei mai profunzi impresionisti care au permis, prin ideile lor novatoare, crearea puntilor catre arta moderna a secolului XX si in primul rand a orientarii catre cubism. Dupa toate tensiunile intrafamiliale si dupa ce critica epocii l-a desconsiderat ani la rand, acest pictor dedicat total artei sale (si fara sa adere formal la curentul impresionistilor) s-a retras la tara, exprimandu-si dorinta de a muri pictand. Si cum era devotat lucrului in aer liber, Cezanne este surprins de o ploaie teribila in plin camp. Se imbolnaveste grav si moare curand. Era anul 1906 si el abia implinise saizeci si sase de ani.
Daca si-ar fi semnat lucrarile cu numele inaintasilor sai italieni, si anume Cesana (comuna in nordul Italiei), atunci Cézanne ar fi intrat in galeria maestrilor care au facut notorie o localitate, precum da Vinci, Caravaggio sau Bosch (de la Hertogenbosch). Dar familia sa s-a mutat in sudul Frantei si numele sau s-a transformat asa cum il stim. Detractorii sai (nu putini la numar) ii asociau in deradere numele cu sintagma „saisprezece magari” (care in frantuzeste se pronunta identic)… Necazurile familiale ale viitorului mare pictor au debutat in adolescenta. Tatal sau, bancher important in Aix-en-Provence, voia sa-si lase afacerile fiului, dar acesta se ocupa in secret de pictura. Cu sprijinul lui Zola (care-i va fi prieten la catarama multi ani; in orchestra orasului, Zola canta la clarinet, iar pictorul la corn), el studiaza pictura si se alatura unui grup de pictori impresionisti.
Ajuns la Paris, leaga o stransa prietenie si cu Camille Pissaro, care-l ajuta sa-si insuseasca operele clasicilor francezi. In acea perioada a tineretii, Cezanne incearca in zadar sa intre la Academia de arte frumoase si este obligat sa urmeze o scoala particulara. Cu chiu, cu vai, tatal sau ii asigura o suma de supravietuire, suparat ca fiul sau refuza sa urmeze dreptul. De altfel, starea de tensiune dintre tata si fiu se accentueaza cand Paul se indragosteste nebuneste de Hortense, o fata „inacceptabila” pentru familia Cézanne. Dar atunci cand li s-a nascut un copil, tatal si-a schimbat optica si i-a trimis o renta lunara apreciabila.
Paul Cézanne si-a desfasurat cariera precum un singuratic neinfluentabil (desi era un admirator al lui Ingres si Courbet) care aduce mereu noutati artei sale. De la profunzimea culorilor si pana la schimbarea tehnicii perspectivei – de la un punct de reper la mai multe repere –, maestrul si-a dorit mereu sa-si perfectioneze temele preferate, actionand ca si cum si-ar fi criticat propriile panze creand altele cu aceleasi teme. Din aceasta categorie fac parte temele vizand „Jucatorii de carti” si „Femei la scaldat”. „Cartoforii” lui Cézanne parca sunt in transa si parca citesc in carti propriul destin ca pe o amenintare. La randul lor, nudurile de femei la baie, in natura, par sa se fi adunat la un sfat al vrajitoarelor, sacralitatea ambiantei fiind data si de trunchiurile arborilor care se apleaca sub bolta cereasca. Seria acestor nimfe – a caror silueta il va inspira pe Picasso pentru „Domnisoarele din Avignon” – se incheie cu o panza uriasa (208 x 249 cm), in care sunt paisprezece nuduri.
Maestru afirmat cu adevarat abia la cincizeci si sase de ani (1895), Paul Cézanne a fost in toata perioada maturitatii sale artistice un client statornic al Salonului refuzatilor (fiind respins de mediul academic). Dar istoria a demonstrat ca nonconformismul pictorului a invins in cele din urma. Matisse si Picasso l-a considerat „parintele” lor.
PAUL IOAN
Comentarii