Geniu evadat din propria sa epoca pentru a inventa o alta, dominata de o teatralitate aproape shakespeariana, Caravaggio – Michelangelo Merisi pe numele sau – a dus o viata de intrus atat pe plan artistic, cat si în ceea ce priveste existenta cotidiana. Nascut cu o fire violenta, rabufnirile de agresivitate s-au accentuat o data cu procesul de constientizare a faptului ca orientarea sa sexuala nu era una certa, iar cercetatorii operei sale sugereaza ca maestrul lombard era mai degraba homoerotic, desi în culisele vietii private au existat si femei (mai toate de moravuri usoare). A trait numai 39 de ani (1571-1610), dar cu o intensitate de tip Raskolnikov, personajul lui Dostoievski care s-a întrebat pana la moarte unde este cumpana dintre crima si pedeapsa.
Ucigas (probabil involuntar) si provocator de scandaluri (fara sa fie un un prieten al alcoolului), Caravaggio a avut o cariera artistica intensa, desfasurata doar pe perioada ultimului sau deceniu de existenta tumultuoasa. Si-a raspandit capodoperele ca un pribeag, la Roma, Napoli, Sicilia si Malta, cautand refugiul din calea legii. A fost – cum s-ar spune în zilele noastre – un fel de urmarit general care a pictat din nevoia de a crea pentru a-si asigura linistea.
S-a autoexilat în Malta si Sicilia pentru a scapa de pedeapsa unei crime si a murit (se spune ca de pneumonie) într-un total anonimat, dupa ce papalitatea îi iertase pacatul capital. Trupul sau nu a fost niciodata identificat, doar prietenul sau apropiat, Mario Minniti (model pentru unele panze), stia care a fost adevarul despre ultimele zile ale maestrului…
Am facut aceasta lunga introducere pentru a ajunge la explicatia faptului ca uriasul Caravaggio este unic în lumea artistica pentru modul cum a lasat lumii propriul sau chip, într-un fel de autoportret incredibil de trist: capul sau este pur si simplu cel al lui Goliat din panza „David si Goliat”, realizat în ultimul an de viata. Este foarte probabil ca Scipione Borghese (cardinalul care a comandat si platit regeste tabloul) nu si-a dat seama ce importanta istorica are scena în care apare chipul disperat al pictorului, parca scarbit de propria-i existenta.
O astfel de atitudine fata de sine însusi a mai avut si Michelangelo Buonarroti (autoportretizat prin Sf. Bartolomeu, Capela Sixtina), dar la Caravaggio este evident dispretul fata de propriul destin, demonstrat într-o scena cutremuratoare. De altfel, maestrul îl pune pe David într-o postura extreme de elocventa. În loc de zambet triumfal, dupa o victorie esentiala, eroul biblic îsi defaimeaza din priviri adversarul, de parca ar fi fost unul facil…
Michelangelo Merisi, zis Caravaggio, a avut, se pare, o obsesie constructiva fata de terifianta situatie în care un personaj este decapitat. El a exploatat cu genialitate aceasta forma de executie, caci întalnim in opera sa cele trei mari evenimente de acest gen abordate de marii maestri ai picturii universale; este vorba, pe langa David si Goliat, de Judith executandu-l pe Holofern si de capul lui Ioan Botezatorul adus Salomeii. Nici la Rubens, Giorgione sau Tiziano scenele cu pricina nu au intensitatea dramatica a spiritului incendiar al lui Caravaggio.
Acest geniu al barocului italian nu este, totusi, un adept al cruzimii. Alte autoportrete mascate ale sale – cum ar fi celebrul „Bachus bolnav” – ne dezvaluie un Caravaggio adolescentin si coplesit de tristete. Daca la Rembrandt autoportretele sunt pline de demnitate aristocratica, la acest neînteles prigonit de lume sunt clipe de zbucium launtric ale unui artist autentic, sfartecat de propriile angoase.
PAUL IOAN
Comentarii