Aparent, e destul de simplu de caracterizat viata lui Edgar Degas: pictor cu o biografie deloc spectaculoasa, ce a transpus spectacolul pe panza. Greu de spus unde si-a petrecut el mai multe ore din existenta sa „impresionista”: în sala de teatru sau în galeriile Luvrului. Privind cu o admiratie nedisimulata balerinele-i dragi, poti deslusi atat fosnetul fustelor rozalii facand piruete, cat si linistea de pe culoarele marelui muzeu…
Edgar Germain Hilaire Degas (numele adevarat de familie era „de Gas”, dar avea neplacute rezonante petroliere) s-a nascut în acelasi an, 1834, în care Louis Braille îsi perfectiona sistemul omonim de citire pentru orbi. Nu fac întamplator aceasta asociere, caci pipaitul a fost si pentru Degas esential. Numai ca maestrul a „pipait” realitatea, spre deosebire de alti impresionisti, în dinamica ei efervescenta.
El a depasit cu uriasa maiestrie conditia de contemplator a pictorului si a cautat cu eleganta picturala sa reproduca miscarea… A venit pe lume într-o familie înstarita (tatal era bancher) si a mai avut înca un mare privilegiu. Astfel, dupa ce împreuna cu bunicul sau face un „turneu” de studiu al marilor maestri italieni, la ei acasa, adolescentul Degas este entuziasmat de elogiile pe care i le aduce tatal sau, Auguste de Gas! Lucru foarte rar: un tata ce-si dorea un fiu avocat de renume îsi încurajeaza odrasla sa mearga pe alt drum. Pelerinajele sale de absorbtie a artei clasicilor pictorii îl apropie, inevitabil, de stilul academismului clasic.
Înca o mare sansa în cariera lui Degas. Reîntors la Paris (orasul sau de bastina), îl întalneste pe Manet, unul dintre stalpii impresionismului. Devin buni prieteni si frecventarea celebrei cafenele a boemei, „Guerbois”, se transforma într-o obsesie. Degas avea douazeci si noua de ani cand începe sa „piarda” doua zile pe saptamana (joi si duminica) în compania unor tineri zvapaiati ai artei precum Monet, Renoir, Sisley si Cézanne. Prin norii de fum de tigara razbat vociferari, hohote de ras, ironii deocheate.
Totul despre arta si femei frumoase. În acea atmosfera de colocviu s-a creionat întorsatura din conceptia artistica a lui Degas. Gata cu academismul! Maestrul se dedica exclusiv „impresionismului realist” (cum spunea el însusi) se naste si obsesia miscarii, parte integranta obligatorie a realitatii. Atunci s-a materializat si uriasul apetit pentru spectacolele de balet si pentru naravasele curse de cai. Dar cum splendoarea femeii primeaza înaintea cabalinelor, pictorul va imortaliza vaporoasele balerine timp de aproape jumatate de veac.
Singur printre balerine. Privirile avide nu cautau eroticul, ci gratia. Nu liniile divine ale trupurilor, ci melosul limbajului gestual. Înfundat în fotoliul sau de la balcon, Degas sorbea cu nesat, prin lentilele sale din ce în ce mai groase, ceea ce doar culoarea si forma pot reda, nu si cuvantul. Din cand în cand, mirajul femeii obisnuite devenita zeita atunci cand se dezbraca la baie, îl bantuie si pe el. Asa au aparut variantele sale de „nimfe”: femeia care îsi maseaza trupul cu prosopul sau îsi usuca parul, crezandu-se în deplina solitudine. Dar Degas era acolo…
Pana cand, tocmai lui, încep sa i se diminueze vederea si auzul. Si, poate predestinat de nasterea în „anul Braille”, maestrul se dedica din ce în ce mai mult sculpturii. Si ce putea sa creeze mai bine decat… balerine. Fapturile lui de bronz stau si azi marturire faptului ca, de la Beethoven citire, pierderea unui simt vital nu poate umbri genialitatea.
PAUL IOAN
Comentarii