Biserica din Magura

    
     Satul Magura din judetul Salaj se poate mândri cu una dintre cele mai vechi si mai frumoase biserici de lemn din tara, având hramul Sfântul Gheorghe. Pe o bârna a peretelui de sud exista o inscriptie foarte importanta, din care s-a pastrat numai anul constructiei: „1707”.
    
     Satul Magura din judetul Salaj se poate mândri cu una dintre cele mai vechi si mai frumoase biserici de lemn din tara, având hramul Sfântul Gheorghe. Pe o bârna a peretelui de sud exista o inscriptie foarte importanta, din care s-a pastrat numai anul constructiei: „1707”. Satenii sustin însa ca, dupa traditie, data respectiva reprezinta anul stramutarii locasului din vechea vatra a satului, Maguricea, biserica fiind de fapt mult mai veche. Elementele sistemului constructiv nu permit infirmarea traditiei, ele necaracterizând perioade istorice stricte si putând foarte bine apartine veacului al XVII-lea.    
     Biserica are un plan dreptunghiular, cu absida decrosata, poligonala, cu cinci laturi. Altarul are o temelie de forma patrata, laturile de colt sunt extrem de reduse, iar ferestruicile dinspre nord si sud sunt de marimea unei „palme”. Cele doua ancadramente, al intrarii dinspre latura de sud si al celei dintre pronaos si naos, sunt decorate cu rozete petalate, romburi duble, linii frânte, amintind cert decoratiile din secolul al XVII-lea de la Calua, Cremenea, Salisca. Bolta naosului, semicilindrica, a fost reparata cu câteva decenii în urma. Decoratia pictata, cu toate ca mult mai târziu decât constructia bisericii, este foarte deteriorata, pastrându-se din Judecata de Apoi de pe peretele de sud al pronaosului numai imaginea mortii, apoi chipuri de mironosite si fecioare pe peretii dinspre vest si nord si Patimile lui Iisus pe bolta naosului. Mai bine conservata este pictura altarului, care pastreaza pe latura de sud inscriptia: „Si s-au zugravit în stapânirea împaratului nostru Frantisc aceasta sfânta biserica si au platit preotul Roman Tanasie”. Pe usa chivotului apare semnatura: „1826, Petru Bode zugrav”.    
     Pe usa bisericii exista trei urme lasate de lancile tatarasti în timpul invaziei din 1717, iar locasul si-a deschis larg portile si în fata poporului neunit al Ilendei, respectiv 81 de familii ortodoxe, carora în 1760-1762 i se luase biserica.    
     În 1968 biserica a fost reparata si a fost înlocuit acoperisul de sita, fiind executat identic celui vechi, pastrându-se si autenticitatea turnului scund cu foisor si flesa. Din acel moment, locasul a intrat în atentia institutiilor culturale ale tarii, nefiind înregistrat pâna atunci.