Viata sub Polul Nord

    
     ..
    
     …Acolo unde pentru noi nu se afla aproape nimic decât vesnicia inghetata a interminabilelor nopti polare, in fiecare an, pentru doar câteva luni, se intâmpla un miracol si apele cele mai potrivnice din lume devin deodata un adevarat paradis tropical subacvatic…    
         
     Darul Soarelui    
         
     Primele sale raze lumineaza cerul arctic in februarie. Apoi el urca incet, incet pe cer pâna in iunie, dupa care incepe sa coboare pâna când, in octombrie, dispare lasând locul lungii nopti polare. La inceput, timid, apar primele alge pe suprafata inferioara a gheturilor – hrana micilor crustacee si a pestilor din Oceanul Arctic. Spre iunie, gheturile s-au rupt. Lumina Soarelui ajunge direct in majoritatea zonelor oceanului. Se dezvolta fitoplanctonul care, la rândul sau, este devorat de zooplancton – minusculele organisme care isi petrec iarna intr-o stare semiletargica pe fundul marii si acum vor deveni hrana pentru balene si celelalte carnivore. Putin câte putin, o adevarata gradina se deschide sub gheturile Polului Nord. Anemone de mare, meduze, stele de mare si uneori chiar corali – o viata bogata, aproape la fel ca la Tropice. Pentru multe din minunile subacvatice (cum ar fi coralii), nu temperatura este factorul determinant, ci posibilitatea de a-si gasi hrana, ele formându-si astfel un habitat „personal” in care sa-si duca viata.    
         
     O privire in adâncuri    
         
     Calota polara acopera cu gheata 15 milioane de kilometri patrati (cam de 50 de ori suprafata Italiei). Pâna in septembrie insa, grosimea ei se reduce la jumatate; se rup bucati pe care vântul si curentii marini le poarta dintr-un loc in altul. Lumina Soarelui are astfel cale libera. Si asa se naste aici un intreg si bogat lant alimentar care atrage la Pol bancuri enorme de peste, pasari marine, balene si chiar pradatori terestri, cum ar fi celebrul si temutul urs alb. Viata a patruns adânc in mare. Cum sa vezi insa ce se intâmpla acolo? Cum sa confirmi abundenta de viata submarina despre care avem unele informatii din apele antarctice? Cercetatorii Universitatii Texane din Galveston au avut ideea de a monta o camera video in infrarosu pe capul unei foci si au descoperit astfel ca, inclusiv in Antarctica, apele sunt inca si mai populate decât se credea! Plus o serie de mari surprize: la adâncimi de peste 75 m, de pilda, focile nu-si mai folosesc inotatoarele pentru coborâre, ci se lasa pur si simplu sa „cada” prin propria lor greutate. Prin comparatie cu alte medii marine – dupa cum subliniaza Prof. Antonio di Natale de la Acvariul din Genova, – doar diversitatea biologica este ceva mai redusa aici, iar specializarea speciilor este foarte puternica.    
     S-au dezvoltat la animale diverse adaptari – la frig extrem, la lumina scazuta, la salinitatea redusa a apelor. Pestii polari, de pilda, au dezvoltat in sângele lor o enzima,un fel de antigel natural, care ii protejeaza de frig.    
         
     Calea regala a gheturilor    
         
     In iunie, in perioada pe care eschimosii Inuit o numesc „upinngaaq”, gheturile se despart si creeaza intre ele culoare care permit accesul balenei de Groenlanda, un adevarat colos, cu o lungime de peste 20 m si care poate cobori pâna la adâncimi de 200 m pentru a se hrani cu zooplancton.    
     Cât dureaza „upinngaaq”-ul, Soarele nu apune niciodata, iar temperatura apei urca pâna la câteva grade peste zero. Apele sunt atât de bogate in plancton, incât aici se poate vedea o spectaculoasa procesiune de balene si pasari. Gheturile s-au rupt, fitoplanctonul (planctonul vegetal) se inmulteste cu o viteza fantastica – imensi nori verzi se formeaza sub apa, reducând vizibilitatea de la 90 m la doar putin peste 10 m. Pentru balenele din Groenlanda (Balena franca), o specie pe cale de disparitie, intrucât mai numara doar 500 de exemplare, acum este momentul unui adevarat banchet. La care participa si alti giganti ai marii: beluga, cetacee care in luna iulie vin si ele in aceste ape primitoare, morsele care au constituit atâta timp baza economiei populatiei locale (coltii lor fiind vânduti negustorilor care se aventurau din indepartatele China si Japonia).    
     Si astfel cercul se inchide, de la microscopicele organisme care prind viata orbite de splendoarea primelor raze ale sorelui de februarie, pâna la marile animale care se hranesc cu ele… pentru a deveni, la rândul lor, prada pentru eschimosii Inuit care le urmaresc din taberele lor instalate pe enormele blocuri de gheata aflate in permanenta miscare. Pâna când, o data cu stingerea ultimelor raze de Soare, noaptea coboara, gheturile se unesc la loc si nemiscarea, frigul, nefiinta se instaleaza pentru alte câteva luni. Care, la inceput, par sa se instaleze pentru a dura o eternitate…