Nastrusnicul baiat de noua ani s-a strecurat, în acea dimineata de toamna a anului 1757, la liziera padurii din apropierea Parisului, pe urmele tatalui sau, plecat pe furis de acasa. Scena pe care o urmareste dintr-un tufis îl cutremura: Louis-Maurice, parintele sau, se dueleaza cu sabia, pe viata si pe moarte, cu un necunoscut. La un moment dat, arma adversarului strapunge pieptul tatalui si acesta cade, agonizeaza cateva momente si apoi dispare definitiv din viata fiului sau, care nu era altul decat viitorul maestru al neoclasicismului francez, Jacques-Louis David.
Cat de mult a afectat aceasta moarte violenta psihicul unui pustan care avea sa devina celebru? Se pare ca sarabanda deciziilor politice si o anumita inconsecventa politica a renumitului pictor au fost influentate de scena cutremuratoare a mortii în duel a tatalui sau.
Desi regimul regal al lui Ludovic XVI i-ar fi oferit mai multe sanse, David (1748-1825) devine un suporter al republicanilor, membru al Clubului jacobinilor si prieten al lui Maximilien Robespierre. Votand pentru executarea regelui, el va purta toata viata stigmatul regicidului. Dar nu numai atat, caci în perioada cruntelor excese ale Regimului Terorii, David se transformase, conform analistilor biografiei sale, într-un fel de „dictator al artelor”.
Dupa caderea lui Robespierre, David este închis si eliberat de Napoleon, de care se apropie foarte mult, desi Josephine Bonaparte era vaduva unui nobil împotriva caruia pictorul semnase, de asemenea, condamnarea la moarte! Unii autori sustin ca dupa caderea lui Napoleon, asupra aceluiasi David au cazut si banuieli sumbre privind si soarta lui Ludovic XVII… Temperament vulcanic si avand si o stabilitate emotionala destul de precara, acest pictor-simbol al neoclasicismului a fost casatorit de doua ori cu aceeasi femeie si a fost un republican convins devenit pictor de casa al… împaratului Napoleon I!
Arta lui Jacques-Louis David a fost bine primita în epoca sa, în pofida convingerilor sale politice. Desi format la scoala stilului rococo condusa de maestrul François Boucher, tanarul pictor s-a orientat catre neoclasicism, ca un semn de revolta împotriva profesorului, influentat fiind si de pictura italiana a secolului XVI. Admirator declarat al lui Michelangelo si Rafael (a studiat mai multi ani si la Roma), David vrea sa se impuna cu orice pret si chiar contesta premierea unor pictori mediocri, facand… greva foamei.
Cand, în cele din urma primeste prestigiosul Premiu al Romei (1774), el este definitiv convins ca tendintele sale artistice sunt îndreptatite. Lucrarile sale încep sa fie acceptate la Louvre (onoare care îl consacra ca mare maestru), iar panze precum „Juramantul lui Horatio” si „Moartea lui Socrate” (la care in tablou asista si Platon, desi în realitate n-a fost asa) devin cele mai faimoase. Ulterior, „Moartea lui Marat” a fost considerata o „Pietr” a Revolutiei franceze.
Pe Napoleon l-a impresionat în mod special lucrarea „Rapirea sabinelor”, iar prin legaturile stranse ale pictorului cu marele lider, David a reusit sa imortalizeze momente esentiale ale vietii acestuia (cele mai cunoscute fiind „Încoronarea” si „Trecerea Alpilor prin pasul St. Bernard”). Dupa Napoleon, Ludovic XVIII îi iarta „pacatele politice” si vrea sa-l faca pictor de Curte. David refuza si se autoexileaza la Bruxelles, unde creeaza, printre altele, exceptionala panza „Marte dezarmat de Venus”. Maestrul moarte la 77 de ani, dupa ce a fost lovit de o caleasca, într-o noapte, pe cand pleca de la teatru. La cimitirul parisian Pere Lachaise ajunge numai inima sa.
PAUL IOAN
Comentarii