Bezna noptii e sfâsiata de opaite, iar groparii sapa în sila, mânati de barbatii ce le-au cerut deshumarea. Trupul raposatului e scos la iveala, iar unul dintre martori îl priveste insistent. Descompunerea nu începuse… Nu e o scena din Hitchcock, iar sumbra întâmplare se petrecea în 1609. Omul ce studia cadavrul nu era altul decât Caravaggio.
Maestrul comandase operatiunea pentru a picta una din capodoperele sale târzii si anume „Invierea lui Lazar”. Ce-i drept, maestrul primise pentru pânza o mie de scuzi, de doua ori mai mult decât oricare din comenzile anterioare. Câti pictori ar fi facut asa ceva pentru o pânza executata la comanda?
Aceeasi scena biblica a mai fost „atacata” si de alti artisti cunoscuti, dar nici unul nu a avut geniul, spiritul novator si „excentricitatea” lui Caravaggio (1571-1610), „inventatorul barocului” si demolatorul manierismului. Iar prin scena de mai sus (intuita de critici precum John Gash), maestrul nu dorea decât sa vada cum arata un trup precum acela al lui Lazar, mort de patru zile si înviat de Iisus.
Obsesia maestrului pentru realism era o componenta importanta în noul stil de clar-obscur inventat de el. De altfel, în spiritul clocotitor al lui Caravaggio au coexistat naturalismul si teatralitatea, armele redutabile cu care acest geniu al barocului Italian a desfiintat manierismul. Era si o modalitate de a se alatura, pe plan artistic, modificarilor religioase ale romano-catolicismului acelei perioade, când miscarea protestanta impusese ceea ce istoria religiei occidentale numeste „Contra-Reforma”.
Dar tocmai în aceste tendinte de înnoire si reusite picturale exceptionale staruie o mare dilema: a fost Caravaggio un om religios sau prin arta sa a „secularizat” fenomenul religios? Cine priveste capodopera „Dubiul lui Toma” (este vorba despre apostolul Toma) îsi da seama ca geniul lombard (localitatea Caravaggio se afla la 40 de kilometri de Milano, în Lombardia, unde activase tatal sau) întelege ca are de-a face cu o personalitate uriasa, care expune privirii noastre o scena reala, asa cum probabil ca s-a petrecut în vremurile biblice ale Noului Testament.
Apostolul Toma, dupa Resurectia christica, pur si simplu atinge cu degetul rana din partea dreapta a pieptului lui Iisus, pentru a verifica plaga facuta de sulita centurionului Longinus, pe când Mântuitorul se afla crucificat. Este o scena cutremuratoare si putem sa ne închipuim ca omul care face un asemenea gest de mare îndrazneala – contrazicând îndemnul „Crede si nu cerceta!” – este chiar maestrul.
Atât de mare este apetitul pentru a prezenta o minune christica ca pe un fapt al realitatii cotidiene, încât criticii consemneaza ca înviatul Lazar (dupa patru zile de la deces) este în rigor mortis (trup teapan sustinut de prieteni), dar mâinile lui sunt ridicate a slava, caci l-a vazut pe Iisus. Iata de ce clocotitorul artist lombard a recurs la o exhumare cât se poate de discreta, dar banuita de cercetatorii operei sale.
Tulburarea pe care ne-o produc capodoperele maestrului este sporita de amanuntele care se ascund în compozitiile sale religioase. Piosenia sa alterneaza cu o atitudine cât se poate de libera în ceea ce priveste alegerea modelelor pentru personajele biblice feminine. Cunoscatorii au identificat chipurile a doua curtezane – Fillide Melandroni si Anna Bianchini – în tablouri precum „Penitenta Magdalena” si „Odihna pe drumul Egiptului”. Mai mult, însusi chipul Fecioarei Maria a fost identificat cu acela al prostituatei Maddalena Antognetti, presupusa concubina a… homoeroticului Caravaggio. În numarul urmator vom vorbi despre incredibilele autoportrete ale maestrului.
PAUL IOAN
Comentarii