Inaltata in sud-estul Angliei, Catedrala Canterbury, fondata in anul 602 de Sfantul misionar Augustin, este nu doar leaganul crestinismului englez, ci si centrul Bisericii Anglicane din intreaga lume. Fara a constitui locul unor aparitii misterioase, ea a devenit in timp unul dintre cele mai importante puncte de pelerinaj din lumea crestina. Celebritatea locasului se trage din faptul ca in interiorul ei, dominat de turnul impunator, acolo, intre naosul elegant, galeria corului si capelele aferente, la 19 decembrie 1170, a fost ucis, din ordinul regelui Henric al II-lea, vestitul si indragitul episcop Thomas Becket. Moartea sa tragica l-a transformat intr-un martir, simbol al Angliei, evocat si in „Povestirile din Canterbury” ale poetului medieval Geoffrey Chaucer, povestiri care au contribuit la randul lor, la celebritatea asezamantului.
Thomas Becket fusese cancelarul Angliei si prietenul de petreceri si de vanatoare al regelui. Intre cei doi izbucneste un conflict puternic in 1162, momentul in care Becket devine arhiepiscop. Pretextul era maniera in care cei doi priveau modul in care tribunalele preotesti ii judecau pe oamenii bisericii care comisesera nelegiuri. Becket era de parere ca fata de ei trebuia manifestata o anumita intelegere, pe cand regele cerea o asprime maxima.
Conflictul ia proportii considerabile si, in 1164, Becket fuge in Franta, dar se intoarce dupa sase ani, fiind primit de popor cu un entuziasm fara margini. Henric al II-lea, aflat in campanie militara in nord-vestul Frantei, este scos din minti la aflarea vestilor privitoare la dusmanul sau. Se spune ca a rostit in fata suitei sale cuvintele care aveau sa pecetluiasca soarta arhiepiscopului: „Oare nimeni nu doreste sa ma scape de acest preot taranoi?”. La acest indemn indirect, patru cavaleri – Tracy, FitzUze, de Moreville si Brito si-au oferit pe loc serviciile si au pornit spre Anglia.
Ajunsi la Canterbury ei au avut o discutie aprinsa cu Becket care, in cele din urma, la sfatul calugarilor, s-a refugiat in biserica. Ucigasii insa l-au urmarit, au spart usa locasului si l-au incercuit. Lupta a fost pe cat de inegala, pe atat de scurta. Tracy i-a aplicat o lovitura piezisa, iar Brito i-a retezat capul. In momentul acela se spune ca sabia lui s-a facut tandari si toti patru au iesti urland din biserica si s-au indreptat spre palatul arhiepiscopal, pe care l-au devastat. Infricosati, calugarii au ridicat cadavrul si l-au adapostit in timpul noptii in altarul mare, depunandu-l ulterior in cripta.
Foarte repede, mormantul a devenit un loc de pelerinaj, vorbindu-se despre multimea minunilor de tot felul si a vindecarilor miraculoase de aici. Vestea s-a raspandit pe intregul continent si in 1173 papa l-a canonizat oficial pe Thomas Becket, proclamand ziua de 29 decembrie ziua sarbatoririi sale. Temandu-se de opinia lumii crestine, regele Henric al II-lea a luat dezicia unei penitente publice. In iulie 1179 a imbracat costumul de pelerin si a plecat spre Canterbury. Aici si-a pus hainele aspre de penitent, a pasit descult in catedrala, a sarutat lespedea pe care a cazut Sfantul, s-a inchinat la mormantul lui si s-a lasat biciuit, pe spatele gol, de episcopii si calugarii prezenti, dobandind iertarea. O perioada indelungata, circa 300 de ani, Canterbury a devenit unul dintre principalele locuri de pelerinaj crestin, iar Sfantul Thomas a fost reprezentat in statui si vitralii si i-au fost ridicate biserici.
Principalul pelerinaj incepea primavara si „Povestirile” lui Chaucer ne dau o serie de amanunte in acest sens. Dupa ce ajungeau la Canterbury, pelerinii mergeau in Domul Martirului, unde a fost ucis Becket, locul fiind marcat acum de o sculptura moderna reprezentand o sabie franta. Erau condusi apoi in genunchi la locul unde a fost adapostit trupul lui si apoi la mormant.
In 1174, un incendiu devastator a distrus o mare parte din biserica si de aceea s-a zidit o noua capela – a Sfintei Treimi – care a adapostit moastele sfantului. A fost construita si Capela Coroanei, pentru a expune „coroana capului lui Becket”, incarcata de aur si pietre pretioase. In zielele noastre aceasta este inchinata unor martiri moderni, ca Dietric Bonhoeffer, ucis de nazisti in 1945, si Martin Luther King, ucis la Memfis in 1968. In 1220 ambele capele au fost completate in cadrul unei importante ceremonii la care a luat parte si regele Henric al III-lea. Mormantul a fost acoperit cu o plasa de aur si incarcat de daruri pretioase. Pelerinajele au continuat, dar in 1538 Henric al VIII-lea, devenit cap al bisericii, a distrus relicvariul, l-a declarat pe Sfantul Thomas rebel si a mutat comorile la Londra, avand nevoie pentru aceasta de 26 de care-vagon.
Imaginea lui Becket nu a putut fi scoasa insa din inimile si gandurile oamenilor. A fost evocat in carti si filme, iar pelerinii se aduna inca la Canterbury, intr-un numar chiar mai mare decat in trecut, simtind parca, in aceste vremuri de negare a multor valori, nevoia unui loc in adanca reculegere.
IRINA STOICA
Comentarii