Utopia aparenta din titlul acestui articol reflecta o realitate incredibila, pe care ne-o traduce in linii, contururi si forme, in culori si nuante, in inertii vizuale si neastampar fara odihna pictorita din Basarabia, Valentina Rusu Ciobanu. Este un univers viu, o eternitate masurata in cei 100 de ani impliniti pe 28 octombrie.
Aceasta artista cu totul exceptionala, trecuta nu doar printr-o viata de om framantata, ci si prin istoria feroce a intregului neam romanesc, ne ofera o surprinzatoare disectie amanuntita si analiza microscopica halucinanta a tot ce inseamna afara si inauntrul fiintei umane, afara si inauntrul universului domestic din jurul nostru, dar si al taramurilor si viselor indepartate in spatiu si timp cat nici nu ne putem inchipui.
Valentina Rusu Ciobanu apartine acelei generatii de artisti plastici basarabeni care s-au format inca in ambianta culturala a Romaniei interbelice (fiind la Iasi, in anii de razboi, eleva a profesorului Jean Leon Cosmovici si a asistentului sau – viitorul celebru pictor roman – Corneliu Baba), dar a caror activitate de creatie s-a desfasurat in a doua jumatate a secolului al XX-lea, in conditiile destul de vitrege impuse de regimul totalitar din fosta Uniune Sovietica. „Fata la fereastra” a fost opera de debut, din anii ’50, gratie careia pictorita de la Chisinau a strabatut bariera anonimatului. Au urmat tablourile „La joc” si „Stefan cel Mare dupa lupta de la Razboieni” – realizate intr-o maniera realista – care au consacrat-o in calitate de iscusita componista si colorista, potrivit istoricului de arta Constantin I. Ciobanu.
In privinta tematicii, orientarilor artistice etapizate si tehnicilor plastice abordate, simpla trimitere la acestea, cu doar cateva exemplificari, ar necesita cateva pagini de am spune mai curand ca avem de-a face cu un puzzle ori cu un mozaic realizat uneori in stilul a celor moderne si iluzorii „trompe l’oeil” in (in)consistenta carora nu stii unde si daca se sfarseste o realitate lasand locul alteia.
Unele episoade istorico-biografice din parcursul sau explica de pilda realizarea majoritatii portretelor, categorie tematica in care predomina figuri de scriitori si artisti – plasate sau nu in contexte realiste, simbolice, onirice, fals abstractizate.
Extinzand metaforic aria de cuprindere a temei, vom regasi o stranie galerie de „portrete” masculine, dar infatisand numai capete fara trup; vii, fara indoiala, insa captive intr-un spatiu obscur sufocant. Tot aici, ciclul robotilor surprinde prin proiectia premonitorie a omului actual intr-un viitor depersonalizat, in care nu-si mai apartine, ci se regaseste cumva in stadiul non-uman de marioneta dezmembrata.
Chiar si subiectele biblice – precum Rastignirea Mantuitorului, Adam si Eva ori „cheruvimul” – evadeaza sau mai exact sunt expulzate, aruncate brutal din cosmosul lor originar in margini de bolgii dantesti, in care culorile vietii, lumina sperantei si a credintei se revendica din tenebrele unor forte subpamantesti.
Intr-un anume fel, Valentina Rusu Ciobanu se arata neiertatoare chiar cu rasa sa umana, punand in fata fiecarui om un gen de oglinda in care se vede – nu reflectarea propriei imagini, ci rezultatul real al propriilor acte si ganduri. Vorbind despre imaginea artistica, trebuie remarcata in mod deosebit trimiterea implicita la filiatii de marca ale unor lucrari. Astfel, in tabloul „Batrana si copil” recunoastem fermitatea blanda si subtila a lui Corneliu Baba, in „Compozitiile abstracte” ne confruntam cu imaginatia mitica si debordanta a lui Tuculescu, cromatica onirica si tusa sinuoasa din „Zbor, cadere” si, respectiv, din „Sybila” ne ofera o stranie intalnire cu Chagall, pe suprarealistii De Chirico si Buzzati ii regasim in crepuscularul „Peisaj din Crimeea” ori in „Masa si oala”.
Nu in ultimul rand, remarcam succint fabuloasele tablouri cu simboluri si cromatici de inspiratie populara ce evoca latura primitivista a lui Victor Brauner, arta naiva autohtona ori a populatiilor amerindiene si precolumbiene.
Cum spuneam, avem de-a face cu un halucinant univers al tuturor lumilor, descompus-recompus in/din mii si mii de fragmente de aceasta eterna maestra in varsta, azi, de 100 de ani, despre care apropiatii sai si ea insasi marturisesc ca, atunci cand simte bucurie sau suparare, se duce in gradina si contempla o floare, uneori chiar ore in sir.
Probabil atunci traieste de fapt momentele sale cele mai prolifice ca artista, meditatia de profunzime aducandu-i nu doar relaxare, purificare mentala sau inspiratia, ci mai ales, revelatia unor lumi pe care altfel nu le putem percepe cu simturile noastre de oameni obisnuiti.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii