Cu pletele si barba albe, cu accentul bland al dulcelui grai moldav, cu fata mereu zambitoare si pregatit sa-ti ofere un gand sfatuitor, ai zice ca acest barbat e un haiduc trecut de prima tinerete, coborat din tinuturile Tecuciului.
In realitate, artistul plastic Stefan Buturca este un pictor de exceptie si un profesor renumit, un mare iubitor al familiei, dar si un viticultor „de casa”, cum s-ar spune. A ajuns deja la ciclul de creatie al optulea, dupa propriile sale criterii de impartire, asa cum ne-a marturisit si cum reiese si din superbul album „O viziune inchegata asupra lumii. Stefan Buturca”, al Victoriei Anghelescu, aparut de curand.
Este o privire complexa si (aproape) completa asupra sutelor de lucrari ce ii incununeaza decenii de creatie si pasiune. Si nu ne referim doar la premiile si recunoasterile obtinute atat in Romania, cat si in multe alte tari de pe mapamond. Mai mult decat onorant pentru acest om modest este si faptul ca, in calitate de profesor, a stiut sa scoata la suprafata talentul real al multora dintre elevii sai, de altfel si ei laureati aici si peste granitele tarii; lucru cu care se mandreste in mod deosebit.
Stefan Buturca, s-ar putea spune, picteaza cu sufletul, astfel dand nastere unor tablouri cu o tematica extrem de complexa – de la istorie si naturi moarte, peisaje si flori, pana la imagini citadine, portrete si autoportrete. In aceasta din urma posibila sectiune a creatiei sale, am remarcat o anume dimensiune poate mai dificil de perceput la o prima vedere. Ochii personajelor sale poarta in ei o incarcatura deopotriva inocenta si grea, cu conotatii mistice. De la copiii care privesc de multe ori cu maturitate undeva, in afara cadrului tabloului, pana la numeroasele autoportrete realizate de-a lungul timpului, toate acestea aduc in fata privitorului – avizat sau nu – o reala respiratie hristica ce reuseste sa ne rascoleasca in profunzime sufletul.
Nu in ultimul rand, trebuie remarcata la Stefan Buturca formidabila pricepere de imbinare si combinare a culorilor sau, asa cum foarte inspirat defineste Victoria Anghelescu in albumul sus-mentionat, „spontaneitate si rigoare in creion, penita si acuarela”. Ceea ce nu face mai putin fascinante si valo-roase desenele, sa spunem asa, oarecum mai „simple”. Din pacate, in aceasta pagina nu va putem prezenta simfonia coloristica a tablourilor artistului, in acest caz fiind obliga-torie o invitatie catre iubitorii de pictura la a admira „pe viu” creatiile respective.
O mentiune catre final vine sa explice cumva alegerea titlului acestui articol, care trebuie interpretat ca avand o conotatie mai degraba metaforica. Trimiterea la ceea ce am numit „cultura de vita nobila” nu are o semnificatie… bahica. Se refera la cultura asimilata de fiecare dintre noi prin invatare si prin modul in care reusim sa patrundem intelesurile vietii pamantesti si de dincolo.
Iar ce poate fi mai frumos si – da! – mai innobilator decat cuvintele asezate de pictor insusi ca motto al cartii de bilant al celor peste 40 de ani de arta si pasiune mistuitoare: „Dedic acest album sotiei mele, Mariana, fiului meu, Bogdan, sotiei sale, Oana si scumpilor mei nepoti, Elena, Filip si David.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii