Jean-Honoré Fragonard a fost unul dintre cei mai delicati pictori francezi ai secolului XVIII, adica veacul dedicat stilului rococo. Confruntat cu mai multe moduri de exprimare si cu mostenirea clasicilor, Fragonard a refuzat academismul in care fusese educat si a pornit pe calea frivolitatii si erotismului dulceag, pentru a-si castiga existenta. Caci in acea perioada, daca nu aveai un mecena in spate, trebuia sa devii un pictor de interes comercial ca sa-ti permiti sa ai un studio si un renume. Dupa ce familia sa se stabileste la Paris, venind din sudul Frantei, Fragonard (1732-1806) incepe de la sase ani sa ia lectii de desen. Trece apoi prin mai multe ateliere unde capata experienta stilului rococo, avandu-l printre profesori si pe François Boucher. Castiga o bursa la Roma si dupa patru ani de studiu se intoarce in tara si-si depune candidatura pentru Academia de Arte Frumoase.
Dar Fragonard se loveste de o anume rezistenta din partea autoritatilor si titlul oficial intarzie. Era proaspat familist, asa ca maestrul nu mai asteapta nici o confirmare oficiala si se dedica stilului cel mai cautat in epoca, si anume rococo. Si nu a gresit. Eroticul bine temperat, personajele imbujorate si zambitoare, femeile cu apetit pentru a tachina barbatii si intalnirile indragostitilor care aleg locuri cat mai retrase pentru a se manifesta, sunt temele preferate ale unui Fragonard care devine treptat un fel de campion al intimitatii. In majoritatea scenariilor pe care ni le propune, protagonistii sunt parca obsedati de izolarea de lume – chiar si atunci cand se afla in natura. Discretia iubirii este esenta atitudinii personajelor care provin din lumea cu pretentii nobiliare modeste. Titluri precum "Sarutul furat" sau "Zavorul" sunt elocvente pentru gesturile de tandrete care parca sunt niste pacate ingrozitoare. De aici rezulta si un anumit fior comic al modului in care iubitii se sfiesc sa se manifeste dezinvolt.
Unul dintre cele mai cunoscute tablouri ale lui Fragonard este "Leaganul" (realizat pe cand avea patruzeci si cinci de ani). Delicatetea cu care autorul o ilustreaza pe femeia tanara care este leganata de amant, reiese atat din privirea galesa pe care i-o arunca barbatului, cat si prin faptul ca miscarea nu ii dezveleste provocator picioarele. Jocul pare sa se desfasoare foarte departe de ochi indiscreti, la marginea unei paduri. Din aceeasi perioada provine si capodopera "La scaldat" (1765), care este prototipul unei teme preferate a impresionistilor. Practic, se poate spune ca Fragonard a inventat tema femeii la scaldat, pe care Manet, Degas, Cézanne si Renoir au reluat-o cu excelenta. La maestru dedicat rococo-ului, tonurile de roz ale pielii tinerelor femei umplu zestrea cromatica a scenei si senzualitatea triumfa prin toti porii.
Atunci cand se apropie de temele clasice, Fragonard nu se poate dezlipi de senzatia ca este un fel de martor indiscret in dormitorul unei femei singure. Asta reiese din "Venus la toaleta", o compozitie in care oglinda nici nu se vede, dar in schimb zeita este asaltata de Cupidoni care-i alinta singuratatea. In general, toate mesajele avand nuduri in prim-plan nu sunt insistent erotice, ci mai degraba mesaje de liniste sufleteasca, de impacare cu soarta care trebuie sa fie roz, ca si culoarea preferata a maestrului… In ultimii ani de viata acceptase ideile Revolutiei franceze si devenise un functionar al artei. A murit subit, cand pe canicula a mancat o inghetata, la 22 august 1806.
PAUL IOAN
Comentarii