Ossip Zadkine (1890-1967) a fost un sculptor francez de origine rusa cu apartenenta la avangarda pe linia unui cubism inspirat de fetisuri africane si polineziene. Muzeul care ii poarta numele a fost deschis in 1982 in casa si atelierele in care a trait si a muncit din 1928 pana la moartea lui in 1967. Nascut la Smolensk – Rusia, Ossip Zadkine s-a instalat la Paris in 1910 dupa un stagiu nu prea indelungat in Anglia. A expus prima oara in Salonul Independentilor in 1911, A avut diferite locuinte modeste si a inceput sa frecventeze cercurile in care ii putea intalni pe Picasso, Matisse, Braque. Anii formarii sale au fost brutal intrerupti de razboi si, in 1915, pasionatul artist s-a angajat ca brancardier in armata franceza. In 1920 isi pierde cel mai bun prieten, pictorul Modigliani, distrus de absint, de hasis si de vin. In acelasi an se insoara cu Valentine Prax, o tanara pictorita de origine spaniola si italiana, sosita din Algeria, care parea sa fie sufletul sau pereche.
Cei doi au locuit o vreme in vechea casa a artistului, pe care acesta o detesta dar, in 1928, un prieten, doctorul Merlin, l-a anuntat de existenta unei case libere in strada Assas. Entuziasmul sculptorului a fost de scruta durata, neavand bani pentru amenajarea noii locuinte. Sansa i-a suras insa dupa ce a reusit sa-si vanda una dintre opere si artistul si-a transportat aici tot avutul, organizand pavilionul si gradina pentru viata de fiecare zi si atelierul pentru lucru. Dupa ce s-a instalat in casa in care se afla actualul muzeu, a scris prietenului sau, scriitorul belgian André de Ridder: "Vino sa vezi nebunia mea din Assas si vei intelege cum se poate schimba un om datorita unor porumbei sau unui arbore". Zadkine a fost unul dintre cei mai straluciti reprezentanti ai acelei Scoli Pariziene compusa din artisti straini, care au venit sa traiasca in capitala Frantei si s-au instalat – cei mai multi dintre ei – in cartierul Montparnasse.
Artistul rus isi gasise paradisul in casa din Assas dar in timpul Celui de al Doilea Razboi Mondial, data fiind originea sa evreiasca dupa tata, a trebuit sa-l paraseasca pentru a fugi in America. Sotia sa, desi tracasata de oficialitati, a reusit sa-l ascunda o vreme in pivnitele de pe strada dar, in cele din urma, sculptorul a luat calea exilului. In 1945, la intoarcerea in Franta si-a gasit casa aproape intacta desi nu fusese locuita de persoane prea delicate. Admirat de o lume intreaga, Zadkine a fost numit profesor la "Academie de la Grande Chaumière" din Paris.
La apogeul carierei sale, sculptorul a reusit sa cumpere casa din Assas si cateva proprietati vecine printre care un imens atelier. La 14 ani dupa moartea sculptorului, vaduva sa, Valentine Prax, a cedat orasului Paris toate bunurile lor, printre care 400 de sculpturi, peste 300 de desene, fotografii si documente de arhiva. Datorita acestei donatii a putut fi deschis in 1982 Muzeul Zadkine. Acest fond continua sa se imbogateasca permanent prin noi achizitii. Documente reprezentative din viata artistului sunt prezentate in cele cinci sali si in gradina. Marcat de primitivism, Zadkine a inceput cu opere sculptate cu sensibilitate in lemn sau piatra. "Culegatorii din vii" – lemn 1918, "Maternitate" – marmura 1919, "Venus cariatida" – lemn 1919. A traversat apoi o perioada cubista: "Femeie cu evantai" – 1923, apoi o perioada inspirata de antichitatea greco-latina care a oferit operelor sale o oarecare suplete si miscare, opere de inspiratie mitologica asa cum sunt "Menadele" – 1929.
Intre anii 1940-1960 artistul a realizat opere de bronz de mari dimensiuni, expuse in gradina. Printre acestea pot fi amintite "Torsul orasului distrus", creat la intoarcerea din Statele Unite, "Ofreu", in 1956, "Padurea umana" realizata intre 1957-1958, pe tema fuziunii poetice a umanului cu vegetalul. In 1988, primaria si alte oficialitati pariziene au transportat o parte din opere in satul Arques, unde artistul avea o casa de vara, deschizand astfel un al doilea muzeu. Din 1995, muzeul parizian duce o politica de prezentare a unor artisti contemporani prin organizarea de expozitii. Aceste expozitii fac si obiectul unor publicatii care apar in Atelierul de odinioara al sculptorului.
IRINA STOICA
Comentarii