Cu greu vom gasi in perioada Renasterii si a primei faze a barocului un maestru atat de dedicat temelor religioase izvorate din Noul Testament, precum a fost El Greco. Acest pictor atat de nonconformist si de obsedat de gasirea propriilor mijloace de expresie, a fost profund atasat de valorile crestinismului aflat in acea vreme intr-o epoca de clarificari datorate aparitiei protestantismului si contrareformei din catolicism. Cu toate acestea, El Greco a fost un crestin ortodox care a respectat nuantele bizantine ale subiectelor religioase, desi el insusi s-a declarat a fi catolic – fapt neconfirmat de arhivele bisericesti din insula Creta, unde s-a nascut.
Majoritatea covarsitoare a panzelor sale sunt dedicate Fecioarei Maria, lui Iisus (ilustrat si in ipostaze ocolite de alti pictori), familiei sfinte si sfintilor martiri. Mult mai putin importante in economia operei sale sunt temele mitologice, portretele si peisajele. Domenikos Theotokopoulos zis El Greco a venit pe lume (1541) in localitatea cretana numita astazi Heraklion, din parinti greci. De timpuriu, a fost un pictor dedicat icoanelor si un tanar care devora carti ca un autodidact. Talentul sau l-a indrumat in mod natural catre capitala statului din care facea parte pe atunci Creta, si anume Venetia.
Acest centru cultural exceptional l-a modelat initial ca pe un manierist si un adept al Renasterii venetiene, insa aceasta influenta avea sa se estompeze curand, cand maestru si-a constientizat propriile forte de a crea intr-un stil cu totul personal. De altfel, nonconformismul acestui tanar care nu a asteptat prea mult pentru a se afirma in breasla sa, a ajuns repede la Roma, unde a fost pretuit ca un mare maestru. Una dintre dovezile incontestabile ale pretuirii imense de care se bucura este urmatoarea: Papa Pius V ii propune sa refaca magnificele fresce ale lui Michelangelo de pe bolta Capelei Sixtine. In prealabil, El Greco criticase maniera de lucru a lui Michelangelo, in special „Judecata de Apoi”. Dar geniul venit din insula Creta a refuzat, comportandu-se contradictoriu.
Cu toate criticile aduse marilor maestri italieni, el ii respecta si ii considera ca pe niste profesori ai sai. Curand, comportamentul „libertin” al acestui grec venit sa cucereasca Roma a inceput sa deranjeze si El Greco decade din gratiile cardinalului Farnese, unul dintre protectorii sai. Se separa de italieni si apoi ia decizia de a se stabili in Spania, la Toledo – pe atunci capitala religioasa a Spaniei. Devine repede unul dintre favoritii regelui Filip II si primeste comenzi foarte importante pentru catedrale si manastiri de prima mana.
Numai ca pe cat de apreciate erau reprezentarile sale religioase, pe atat de discutabil era stilul pe care il aborda maestrul – in conceptia clerului. Siluetele alungite ale personajelor par ireale, grupurile de personaje par sa fie antrenate intr-un balet care sfideaza gravitatia, culorile sunt, fie foarte vii, fie estompate, iar jocul luminilor pare sa fie si el unul fantastic. Fara o sursa principala de lumina, fiecare personaj esential are propria sa sursa de iluminare, care e o entitate de sine statatoare. Toate aceste elemente sunt considerate a fi precursoare ale expresionismului si cubismului. Astfel, intre panza „Deschiderea celui de-al saptelea sigiliu” si „Domnisoarele din Avignon” a lui Picasso (capodopera a cubismului) s-au facut mereu asocieri stilistice. Se spune ca El Greco era mereu gasit in atelierul sau stand pe intuneric si meditand. Maestrul explica vizitatorilor ca lumina exterioara il deranjeaza si ca este in cautarea luminii interioare. Dorinta i s-a indeplinit in mod glorios.
PAUL IOAN
Comentarii