Istoriceste, Roma este marea cetate a celor sapte coline legendare. Pentru mine, calator efemer si intimidat de îmbinarea majestuoasa a epocilor istorice, exista doua Rome: cea pagâna si cea crestina. Adica Roma antichitatii si a post-antichitatii… Pasionat de legende, îmi propun sa admir Lupoaica în propria-i „vizuina”, adica în ansamblul Muzeelor Capitoline situat pe Colina omonima (cea mai mare dintre toate).
Numai ca, pâna sa te copleseasca emotia „întrevederii” cu doica lui Romulus si Remus, mergi cu metroul pâna la statia Colosseo si când iesi la suprafata, te izbesc doua monumente ale arhitecturii romane: Arcul lui Constantin si Colosseumul. Daca nu te lasi „strivit” de maretia lor, poti ajunge cu sufletul la gura acolo unde geniul arhitectural al lui Michelangelo si-a spus cuvântul: la Piazza del Campidoglio, care gazduieste Muzeele Capitoline într-un coplesitor ansamblu în care prevaleaza Roma politeista.
Nu vreau sa privesc Cetatea Eterna apelând la un dualism rigid, dar însasi statuia ecvestra a lui Marcus Aurelius din centrul ansamblului este semnificativa în acest sens: ea a rezistat distrugerilor ordonate de autoritatile crestine medievale doar pentru ca s-a crezut ca pe cal se afla Constantin cel Mare, primul împarat crestin al imperiului… Principalele cladiri muzeale, asezate de Michelangelo într-un plan trapezoidal, sunt Palatul Senatorial (conceput în sec.XII), Palatul Conservatorilor (sec. XVI) si Palatul Nou (sec. XVII). Asa cum le vedem astazi, Muzeele Capitoline au fost gândite de Michelangelo Buonarroti în 1536, iar finalizarea lor s-a realizat pe parcursul a patru veacuri. Ca donator initial, istoria îl consemneaza pe papa Sixt IV, care a oferit o colectie de sculpturi de bronz, în 1471. De atunci si pâna astazi se renoveaza si se completeaza continuu.
Mergând pe drumul Lupoaicei, trebuie sa ajungi la etajul doi al Palatului Conservatorilor, unde se afla asa-numitul Apartament. Bronzul ei negru-stralucitor parca te izbeste amenintator, la fel ca si botul întredeschis. Caci pruncii gemeni, Romulus si Remus, au o protectoare infailibila. Acest monument legendar al maternitatii unor oameni, a unei cetati, a unei civilizatii înfloritoare, emblema a Romei antice, are o vechime de doua milenii si jumatate.
Este o simbolica mostenire de la etrusci, datata secolul V î.Ch. Daca ne luam dupa legenda, gemenii sunt semi-zei, deoarece parintii lor au fost printesa Rhea Silvia si razboinicul zeu Marte. Dintre ei, Romulus a fost primul rege al Romei, începând cu 23 aprilie 753 si pâna în 711 î.Ch. Câta veridicitate istorica are povestea? Se pare ca una foarte puternica, mai ales dupa descoperirea (abia în 1988) unei inscriptii pe „Zidul lui Romulus” de pe Colina Palatina a Romei. Dar partea neplacuta a admiratiei noastre se naste atunci când aflam ca, la începuturi, Lupoaica nu era mama adoptiva.
Statuetele reprezentându-i pe cei doi gemeni au fost adaugate de sculptorul Antonio del Pollaiuolo, spre finele secolului XV (unii istorici spun ca acea completare s-a facut mult mai devreme). Cert este ca prima confirmare post-antica a existentei Lupoaicei vine din secolul IX (numita „Mama romanilor”), când se afla la Palatul Lateran (fosta principala rezidenta papala, timp de aproape o mie de ani). Ulterior, gratie unui cronicar englez, se poate confirma ca pâna în secolul XII nu aparusera gemenii. Pe când era plasata acolo, „mama” devenise fântâna si a asistat la procese si executii. Acum, odihnindu-se la Muzeele Capitoline (6,5 euro intrarea!), ea „alapteaza” imaginatia celor care cred în legende. (In foto sunt câteva exponate celebre din complexul „Musei Capitolini”, Roma)
PAUL IOAN
Comentarii