Daca va treziti dimineata si nu aveti in fata ochilor un baraj de beton cu balcoane, eventual ornamentate cu siraguri de rufe tip colonie de cotofene, atunci zambiti soarelui pentru ca va lasa impresia bucuriei vietii. Impresie si nu certitudine, iata marea frumusete si provocare a spiritului, propusa posteritatii de un geniu al culorilor pe nume Claude Monet. Sa ne gandim o clipa la Monet si la uluitoarea spontaneitate cu care a rostit un cuvant devenit sacru atat in artele vizuale, cat si in filozofie.
Clipa de inspiratie in care Monet, cu o modestie specifica oamenilor sensibili, a spus cuvantul magic a fost urmatoarea: La 14 mai 1874, la Paris, pe Boulevard des Capucines nr.35, Edmond Renoir (fratele marelui Pierre) l-a rugat sa schimbe numele panzei, care era „Vedere din Le Havre”. Si Monet a spus imediat: „Impression!” Iar Edmond Renoir a completat, cu de la el putere: „Impression. Soleil levant”. Era in ajunul primei Expozitii a artistilor anonimi din 15 mai 1874. Practic, Monet rostise cuvantul cheie al artelor vizuale, definise relatia artistului cu realitatea. Nu cred ca exageram daca spunem ca era un concept (cuvant) la fel de important precum arhimedianul „Eureka” sau galileicul „Eppur si muove”…
Fericirea ca impresie palpabila (scuzati contradictia, dar se impunea in context) a venit pentru Claude in mai 1883. Acest artist care a venerat natura a reusit atunci sa achizitioneze o proprietate langa paradisiaca localitate Giverny din nordul Frantei. Acolo
si-a amenajat pictorul parisian gradina, lacul si podul pe care le-ar fi admirat in fata sevaletului si o mie de ani, daca i-ar fi avut la dispozitie. Acolo s-a infratit maestrul cu nuferii lui inconfundabili si cu salciile plangatoare, care parca sunt vaduvele plopilor de pe malul Senei, acolo, la Argenteuil, unde cu zece ani mai devreme isi construise faimoasa barca-atelier. Aici, a venit si Manet pentru a-si „imortaliza” prietenul.
Nuferii din Giverny, pictati in toate momentele zilei si in toate anotimpurile, au ajuns la fel de de renumiti precum bizarul peisaj din portul Le Havre (unde familia Monet s-a mutat pe cand Claude avea cinci ani) intitulat: „Impresie. Rasarit de soare”, realizat in 1872. Un critic de arta ostil curentelor novatoare, Louis Leroy, a scris articolul „Expozitia impresionistilor”, unde termenul de „impresionisti” era o inventie persona-la si se voia a fi o depreciere a modului cum noua generatie de artisti percepe realitatea. Dar tinerii maestrii nu s-au suparat pe Leroy, ba chiar l-au apreciat intr-un fel, caci au transformat acel termen „jignitor” in emblema unui nou stil. Si pana la urma au invins.
Interesant este ca Monet nu a lasat posteritatii nuduri precum prietenul si fratele intru impresionism Renoir. A iubit cu pasiune doua femei, pe Camille Doncieux (prima sotie) si pe Alice (a doua nevasta), dar ele au pozat doar pentru scene de o decenta absoluta, precum „Dejun pe iarba” sau „Femeie cu parasol”… Va muri printre nuferii sai si salciile plangatoare, intr-un decembrie alb al anului 1926.
PAUL IOAN
Comentarii