In principiu, ideea de fals ar trebui sa fie privita ca o referire la realizari lipsite de valoare si chiar ca obiect al unor actiuni ilegale indreptate impotriva autorilor.
In arta, nu de putine ori, asemenea situatii au fost abordate intr-un mod cu totul diferit, in primul rand fiindca exista realmente o piata a contrafacerilor artistice care aduce profituri imense „verigilor” implicate in comanda, realizarea si comercializarea acestora.
Americanul Mark Landis are in prezent 66 de ani si, inca din adolescenta, a fost diagnosticat cu schizofrenie, putin mai tarziu medicii punandu-si problema daca nu cumva tulburarea bipolara ar fi fost incadrarea mai potrivita.
In orice caz, problemele medicale au stat la baza atractiei sale catre artele plastice si l-au orientat spre o activitate dubioasa, dar mai ales bizara. Intre metodele de tratament recomandate, terapia prin arta a ocupat un loc important si tanarul Mark a fost chiar atras de ea, dand dovada si de un talent aparte in domeniu.
Talent artistic avea din plin, iar priceperea sa in alegerea si utilizarea substantelor chimice specifice pentru tratarea suportului picturii – panza, carton, hartie – pentru obtinerea unor nuante cromatice identice cu cele ale lucrarilor falsificate sau pentru simularea vechimii tablourilor si-a cizelat-o in timp, el dobandind astfel un talent de falsificator cum rareori se intalnise.
Pierderea tatalui, militar de cariera in Marina SUA, dublata de urmarea cu mult interes a cursurilor de arta la Chicago, apoi la San Francisco, i-au oferit contextul afirmarii, realizata intr-un mod insolit. Desi ca pictor putea face o cariera fulminanta, structura sa psihica i-a impus nevoia de recunoastere a talentului din partea celor din jur si laudele efemere care ii mangaiau orgoliul exacerbat intr-un mod neadecvat, din cauza problemelor personale si familiale.
Astfel ca Mark Landis, pictor de talent recunoscut, nu viza expozitii personale. In schimb, se bucura sa faca donatii unor muzee, dar prezentandu-se sub identitati false si denaturand nu numai povestea sa individuala, ci si istoricul lucrarilor cedate cu generozitate, care in realitate erau niste falsuri: geniale, dar falsuri!
Se poate considera ca impresionant modul in care Landis isi motiva donatiile: fie in memoria regretatului sau tata, fie pentru a-si omagia mama tocmai decedata. Din punct de vedere patologic, psihiatrii au interpretat acest aspect ca pe o nevoie acuta a lui Mark Landis de recunoastere a valorii artistice din partea parintilor sai pierduti pentru totdeauna.
De pilda, in 1988, pe cand se intorsese acasa la mama inca in viata, a donat un fals unui muzeu, in memoria tatalui. Iar acest gen de tribut adus parintilor sai l-a insufletit rapid in actiunile sale ilicite. „Am darul de a fi un bun pictor si am vrut sa fac ceva de care parintii mei ar fi fost mandri” – a recunoscut el adevarata valoare a faptelor sale.
„Marele Falsificator”, cum a fost supranumit, are in prezent 66 de ani. Un artist plastic ar fi in puterea fortei de creatie la aceasta varsta, insa Mark Landis „contabilizeaza” un alt gen de realizari in domeniu.
El a inselat peste 40 de muzee din 20 de state americane, in cariera sa de trei decenii ca falsificator de arta. Se deghiza in filantrop sau preot, aparea la un muzeu cu lucrarea sub brat, el neavand de fapt o grija deosebita sa nu dea de banuit, sa nu fie recunoscut falsul, ci fiind multumit ca a realizat o imitatie foarte reusita a unei opere cu adevarat de valoare.
Suportul viitoarei lucrari il „imbatranea” folosind metode simple si necostisitoare: cafea, ceai sau o vopsea oarecare. Nu era un tehnician colorist foarte bun, dar afirma ca nu-i pasa de pigmentii folositi in tablouri. Mergea la depozitul de aprovizionare si le cumpara, dupa ce pregatea un nou loc de munca.
Matthew Leininger, curator sef al Muzeului de Arta Cincinnati, a inceput sa adune informatii si dovezi despre „actele de caritate” ale lui Landis in 2007, cand acesta din urma a donat cinci lucrari false Muzeului de Arta din Oklahoma City. Intr-o cautare rapida a imaginilor unei acuarele fara titlu semnate de Paul Signac (1863-1935), curatorul a descoperit ca Savannah College of Art, din Georgia, avea una identica. S-a tras alarma, insa Landis a continuat sa actioneze.
Profesionistii muzeelor il considera un escroc, dar el se crede filantrop si spune ca nu poate intelege de ce muzeele sunt… deranjate de „hobby-ul” sau, deoarece donatiile lui sunt un omagiu adus parintilor si acte de bunavointa.
Pe de alta parte, FBI si politia cunosc activitatea lui Landis, dar nu au formulat acuzatii, deoarece nu comite fraude din punct de vedere tehnic, nu a beneficiat financiar din donatiile sale si nu a solicitat deduceri fiscale.
La urma urmelor, acesta este un falsificator de geniu si un escroc „aparat” de faptul – regretabil, de altfel – ca, pe langa talentul deosebit, viata i-a dat si o serie de boli psihice nevindecabile.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii