Un nou fragment in exclusivitate din lucrarea „Servicii secrete straine” (vol. 2), de M.
Un nou fragment in exclusivitate din lucrarea „Servicii secrete straine” (vol. 2), de M. Ureche si A. Rogojan, Ed. PACO, (2000)
R.F.Germania: Maria Knuth (Nadejna Mihailovna Makarova)
S-a nãscut la Harkov în 1925 în familia unui activist sindical. În timpul studiilor la Institutul Economic din Moscova a fost remarcatã si recomandatã pentru cariera în domeniul spionajului. Pregãtitã vreme de zece ani, va deveni agentã ilegalã pentru R.F. Germania, unde a ajuns din Berlinul de Est.
Maria Knuth avea o biografie de împrumut, actionând la Köln, sub acoperirea profesiei de actritã. Viata mondenã a unei actrite implica numeroase relatii, fapt pentru care vizitele numerosilor ofiteri americani sau englezi erau un fapt firesc. Informatiile recoltate de Maria si agentura pe care si-a creat-o, inclusiv prin santaj, au plast-o printre cei mai eficienti spioni ai Moscovei.
Maria a avut ca zonã de operatii orasul Frankfurt/Main, unde si-a deschis un birou de secretariat si un atelier de prelucrãri fotografice, care-i puteau justifica detinerea aparaturii tehnice de spionaj.
Între agentii ei s-a aflat si inspectorul Herman Estbold din politia orasului Frankfurt/ Main, a cãrui demascare si arestare avea sã constituie o adevãratã surprizã, deoarece ofiterul era deasupra oricãror bãnuieli. Una dintre cele mai eficiente metode de lucru ale Mariei a fost santajul. Ea a început sã studieze trecutul unor personalitãti, descoperindu-le antecedentele naziste. În fapt, Maria avea o listã datã de K.G.B. ce cuprindea numele membrilor marcanti ai Partidului Nazist. Pe mãsurã ce i-a reperat, le-a întocmit dosare compromitãtoare si a trecut la recrutarea lor. Un astfel de agent a început sã furnizeze documente microfilmate din domeniul cercetãrilor militare chiar a doua zi dupã ce a fost santajat.
Reteaua constituitã de Maria s-a extins si la Berlin. Contraspionajul britanic a surprins-o pe Maria în zona de ocupatie englezã în timp ce avea asupra ei documente secrete si a arestat-o. Alti patru colaboratori au fost si ei arestati. Marea parte a retelei a fost avertizatã si nu a putut fi identificatã. De asemenea, nu s-a aflat cine era legãtura superioarã a Mariei.
Franta, Belgia: „Germaine” (Irina Cornescu – Kalidze)
S-a nãscut la Odessa, în 1913, fiind fiica românului S.Cornescu si a georgiencei Mara Kalidze.
Irina a fost recrutatã de spionajul sovietic, sub criptonimul „Germaine”. În 1937, a absolvit Facultatea de limba francezã a Universitãtii din Moscova.
Dupã terminarea facultãtii lucreazã ca traducãtoare la Editura pentru Literaturã Universalã si apoi la redactia radio pentru strãinãtate, în cadrul sectiei franceze a Cominternului, iar în timpul rãzboiului la Ministerul Afacerilor Externe. În 1945 a început pregãtirea specialã pentru misiuni de spionaj, în vederea trimiterii clandestine în Franta. Dupã nouã ani, si-a început misiunea.
Perioada de acomodare în Franta si-a petrecut-o la un bancher din Paris, apoi la un comerciant din Lille si un om de afaceri din Toulouse.
Într-o etapã imediat urmãtoare intrã în serviciul directorului unui concern belgian din Franta, specializat în productia de oteluri special. Noul loc de muncã i-a prilejuit numeroase ocazii de a participa la întâlniri de afaceri si reuniuni mondene cu oameni de afaceri, industriasi, diplomati, oameni de stiintã, militari etc. ceea ce-i permite, prin metode bine deprinse, crearea unei valoroase retele de spionaj. Intervenind mutarea patronului ei la Bruxelles, centrala de la Moscova i-a permis sã-l urmeze, cu misiunea de a se ocupa de crearea de posibilitãti informative în domeniul militar, ceea ce reuseste cu rezultate foarte bune, creând douã retele paralele independente, deosebit de productive în planuri, hãrti, schite, rapoarte si alte documente secrete importante.
Ajutorul ei în conducerea retelelor de spionaj era belgianul Paul Vekan, cu care se întâlnea în parcuri, atunci când Germaine scotea copiii la plimbare. De fiecare datã se asezau pe aceeasi bancã, iar ea îi oferea douã sandviciuri, din care el mânca doar unul, pe celãlalt punându-l în buzunar. La rândul lui, Paul îi oferea douã pateuri, din care unul era pus de Germaine în posetã. Contraspionajul belgian a tras concluzia cã între cei doi se realizeazã astfel un sistem secret de legãturã, lucru ce s-a adeverit de îndatã ce au fost arestati. Sandviciul si respectiv, pateul contineau microfilme cu informatii sau instructiuni, ori pretul acestora din urmã. Retelele de spionaj arestate si aparatura tehnicã miniaturizatã cu care acestea au fost dotate au constituit o capturã importantã a contraspionajului belgian.
Biserica Domneasca din Ploiesti
Biserica Domneasca din municipiul Ploiesti, cu hramul Sfintii Apostoli Petru si Pavel,...
Comentarii