Truda unui urias talent al sculpturii universale se regaseste in cronicile care ne descriu cum lucra marele Antonio Canova (1757-1832) la nudurile sale, dupa ce le daduse forma finala. Finisarea marmurii era o operatiune de multe saptamani, intrucat maestrul voia sa dea fapturilor cea mai fericita culoare si stralucire, iar la atingere o senzatie de catifelare a intregului trup. Dorinta de perfectiune a acestui magnific urmas al lui Michelangelo si Bernini era impresionanta, poate de aceea a fost uneori criticat ca a accentuat forma in dauna mesajului compozitiilor sale.
Inzestrarea naturala a viitorului mare sculptor a iesit la iveala atunci cand a fost nevoit sa-si intretina studiile confectionand diverse obiecte decorative. Incurajat de un bunic entuziasmat de talentul nepotului, Canova ajunge repede in atelierele unor sculptori renumiti ai vremii, care au avut inspiratia sa-l recomande unor „patroni” cu influenta in lumea buna a Venetiei. Fara asemenea „padrone” nu puteai sa te afirmi si nici sa-ti castigi painea. O butada spune ca, fiind in gazda la un astfel de „impresar”, Canova a sculptat intr-o bucata mare de unt un cal. Si acea „jucarie” facuta pentru copilul gazdei a devenit pasaportul sau spre afirmarea in lumea artistilor.
De la bun inceput, Antonio Canova s-a orientat spre personajele mitologice de mare notorietate, dovedind o uriasa vocatie in redarea trupului uman cu o finete leonardesca. Aspectul carnal al corpurilor nude era atat de impresionant, incat grupurile sale statuare, daca ar fi luminate cu o nuanta cromatica adecvata, ar parea vii. De asemenea, Canova a stiut cu o intuitie artistica atat de coplesitoare sa redea dramatismul teatral al barocului. Scenele sale sunt parca instantanee din viata reala si personajele din marmura parca sunt gata sa se miste de pe suportul lor. Printre primele sale lucrari exceptionale se afla „Orpheus si Euridice” si mult mediatizata „Psyche readusa la viata de sarutul lui Amor” (titlul complet), devenita emblema pentru senzualitatea imbratisarii indragostitilor.
Talentul exploziv al lui Canova nu putea sa nu atraga atentia Romei si inaltilor prelati, inclusiv ai papei. Asa se face ca artistul ajunge sa cucereasca Cetatea Eterna, sa-si intemeieze acolo propriul studio si sa lucreze cu frenezie opere monumentale. Renumele sau determina si autoritatile din Franta si Anglia sa-l cheme si sa-i comande sculpturi memorabile. Este binecunoscuta marea onoare care i s-a facut de catre Napoleon, pe care artistul l-a reprezentat ca pe „Marte, facatorul de pace”. Ca o ironie a soartei, statuia a ajuns, prin intermediul lui Ludovic al XVIII-lea, in proprietatea ducelui de Wellington (cel care a condus aliatii in batalia de la Waterloo). Sora lui Bonaparte, Pauline, a fost vazuta de Canova ca fiind „Venus Victrix” – un exceptional nud feminin.
Antonio Canova, prin magistrala sa arta de redare a corpului uman in marmura, a fost un geniu singular, un neasteptat continuator al dumnezeiestilor statui ale lui Leonardo si Michelangelo, un maestru inconfundabil al pietrei in care palpita viata. Canova a fost unul dintre foarte putinii artisti care din averea sa a ajutat tinerii sa inceapa o cariera.
PAUL IOAN
Comentarii