«Sa dai culoare vietii în alb si negru este cea mai mare provocare a artei”, spunea cândva poetul-fotograf suprarealist Man Ray, pentru care realitatea cotidiana a fost doar o metafora a unei realitati interioare. Si totusi, un artist contemporan ca el a reusit, în cele doua nuante maniheiste, sa evoce o lume a realitatii primare, socante, deseori cu valoare de document istorico-social. Este vorba despre o femeie cu o cariera uluitoare, desfasurata de-a lungul a cinci decenii.
Antoinette (Toni) Frissell s-a nascut în Manhattan (1907) si primele contacte cu arta fotografiei au concretizat doar tendintele sale de a fi o feminista desavârsita. Împatimita devoratoare de moda, Toni a devenit principala colaboratoare a revistei Vogue si eleganta femeilor i se parea pe atunci, la cei douazeci de ani ai sai, cel mai important aspect al vietii. Dar în formarea ei artistica a intervenit ucenicia la celebrul fotograf Sir Cecil Beaton, personaj pe cât de talentat, pe atât de controversat (în treacat fie spus, aventurile sale artistico-amoroase i-au cuprins atât pe Greta Garbo, cât si pe… Gary Cooper!).
De la acesta, Toni Frissell a învatat un concept esential pentru un artist: implicarea. Si, constientizând ca fustele, pantofii si bluzele elegante si îndraznete nu reprezinta viata adevarata, artista a plonjat, pur si simplu, cu o disperare netarmurita de a musca din realitate, în marile conflicte militare si sociale ale secolului XX.
Rând pe rând, începând cu fierbintele an european 1941, Frissell s-a încadrat fotograf în Crucea Rosie, apoi în Armata a opta aeropurtata a SUA, apoi în Corpul feminin de armata al SUA (înfiintat în 1942 si care cuprindea peste 150 de mii de femei având si alte sarcini decât cea de infirmiera). Purtând permanent asupra sa un mic aparat de fotografiat, Toni Frissell s-a înrolat ca fotograf de razboi în cadrul grupului de elita al pilotilor afro-americani (322d Fighter Group), încurajând prin instantaneele de la fata locului înrolarea femeilor si a barbatilor de culoare în Armata SUA…
Au fost ani cuprinsi de un tumult inimaginabil pentru o artista firava de constitutie, dar care ardea de dorinta de a prezenta publicului larg realitatile de pe fronturile unei Europe sfârtecate de obuze, transate de tancuri si brazdate de avioane de lupta. Biblioteca Congresului SUA adaposteste la loc de cinste cea mai mare parte a instantaneelor sale.
Desi terminarea celui de-al doilea razboi mondial a adus o oarecare liniste în framântata constiinta a artistei, Toni Frissell nu a abandonat implicarea, de data asta în razboaiele sociale ale lumii post-belice. S-a apropiat cu admiratie de mari personalitati, precum Winston Churchill, Eleanor Roosevelt si familia prezidentiala Kennedy (a ramas memorabila scena în care Jacqueline arunca buchetul de mireasa), dar nu a uitat nici o clipa sa se implice cu duiosie si cu durere în existenta omului de rând, „soldat” fara voie în transeele inegalitatilor sociale.
Nici asa-zisul razboi rece n-a lasat-o indiferenta. Instantaneul sau cu o batrânica purtând o cruce uriasa, în apropierea Zidului Berlinului (1961), este o metafora cumplita pentru absurditatile traite de unii europeni în acele vremuri cetoase. De asemenea, micii vagabonzi ai unei mari metropole sunt o alta metafora a supravieturii omenirii dupa marea conflagratie… Ironia unei cariere atât de palpitante a fost cruda. Tocmai ea, Toni Frissell cea cuprinsa de febrele realitatii, a murit de o boala care a izolat-o de realitate. S-a stins rapusa de maladia Alzheimer, la 81 de ani, intr-un sanatoriu din Long Island-New York.
PAUL IOAN
Comentarii