Oras precolumbian, Quito, capitala Ecuadorului, se intinde intr-o vale larga, la o altitudine de 2900 metri, in apropierea vulcanului Pichincha. Considerat cea mai veche dintre capitalele Americii de Sud, s-a bucurat de acest statut intre secolul al X-lea si anul 1487, când incasii au preluat orasul, iar dinastia Shyris, conducând amerindienii cara, si-a stabilit aici resedinta. Exista numeroase legende privitoare la conducatorii respectivi, dar cele mai multe dintre acestea ii prezinta ca fiind veniti de peste mari.
Orasul a fost ulterior cucerit in secolul al XVI-lea de spanioli, si Sebastian de Benalcázar, unul dintre locotenentii conchistadorului Pizzaro, noteaza ca la 6 decembrie 1534, când a intrat in oras, nu a mai gasit decât ruine. Aceasta s-a datorat faptului ca Ruminahui, unul dintre comandantii de osti ai lui Atahualpa, ultimul imparat al locului, a preferat sa distruga orasul, decât sa-l lase, stralucitor cum era, sa fie pradat de spanioli. Locuitorii au dus o lupta sustinuta pentru independenta, pe care si-au câstigat-o unilateral la 10 august 1809, in urma revolutiei populare. Adevarata independenta a fost obtinuta la 24 mai 1822, dupa batalia condusa de generalul Antonio José de Sucré.
In 1830 a fost declarat oficial capitala statului Ecuador, dar a suferit de pe urma mai multor cutremure. Acest gen de nenorociri se manifestasera inca din 1660 si s-a repetat in 1666, 1797, 1868, 1987.
Altitudinea mai putin obisnuita la care se afla orasul face ca atmosfera sa fie destul de rarefiata, dar vremea este permanent primavaratica si strazile, atât cele inguste ale orasului vechi, cât si cele largi ale orasului nou, sunt impodobite cu flori si palmieri, inconjurând de multe ori fântâni elegante.
In 1987 UNESCO a inclus orasul pe lista monumentelor si a fost declarat patrimoniu al umanitatii.
Orasul vechi etaleaza o multime de case batrâne, simple, traditionale, zugravite in alb, impodobite cu stucaturi la ferestre si curti interioare ferite de ochii privitorului. Putinele cladiri inaltate aici in 1960 si 1970 nu au reusit sa umbreasca aerul prietenos al stradutelor.
In Piata Independentei se afla Palatul Guvernului, Catedrala si monumentul ridicat in cinstea eroului revolutionar Antonio de Sucré. Orasul se mândreste de asemenea si cu monumentul Ecuatorului Pamântului.
In Piata San Francisco se inalta cea mai cunoscuta biserica din oras, La Compania de Jesus, sfintita in 1572. Fatada impresionanta, decorata cu arcade si statui, este la fel de frumoasa ca interiorul, al carui tavan de lemn este impodobit cu frunze de aur si o corola stralucitoare deasupra altarului principal, sculptat cu maiestrie.
Tot in Piata San Francisco se inalta manastirea construita in 1534, ale carei arcade gotice se armonizeaza perfect cu altarul baroc, interiorul stralucind intr-un verde smarald.
Orasul are doua universitati, prima deschisa in 1586, o Academie Nationala (1875) si un Observator Astronomic din 1864. Mai multe muzee sunt adapostite in Casa Culturii Ecuadoriene, Central Bank iti ofera o splendida colectie arheologica iar Muzeul de Arta si Istorie expune o serie de opere din timpurile coloniale si pâna in zilele noastre, facându-te sa intelegi mai bine de ce aici s-a infiintat in 1552 prima scoala de arta de pe continent.
O admirabila priveliste o ofera insa multimea locuitorilor, grupurile de localnici vorbind spaniola sau quechua – limba incasilor -, ponchourile colorate, femeile purtând palarii de fetru si fuste largi, vânzând pâine, cafea si oua fierte pe sobele improvizate din galeti. Latura moderna a orasului se profileaza la poalele muntilor Anzi, in vreme ce in spatele vechiului oras se inalta dealul El Panecillo, incoronat de statuia Fecioarei Inaripate, care pare a veghea asupra tuturor locuitorilor deopotriva.
IRINA STOICA
Comentarii