Pablo Picasso este considerat de majoritatea criticilor cel mai renumit artist plastic al secolului XX. A fost si sculptor, ceramist, poet si designer, a avut o influenta gigantica asupra consolidarii si dezvoltarii modernismului… si a fost si un sot si un amant teribil. A trait nouazeci si unu de ani (1881-1973) si este în mod cert cofondator al curentului cubist, alaturi de Georges Braque. Permanent cautator al unei expresii originale si nonconformiste, Picasso (numele mamei) a parcurs cu frenezie „Perioada albastra” si „Perioada roz”, dupa care a urmat „Perioada pro-africana”.
Din aceasta din urma epoca a gândirii artistice a maestrului provine capodopera „Domnisoarele din Avignon”, conceputa si finalizata în 1907, dupa multiple variante de schite si desene. Aceasta pânza de dimensiuni apreciabile (2,44 m x 2,33 m, aflata acum la Muzeul de arta moderna din New York) este una dintre acele lucrari memorabile care au stârnit vii discutii si controverse, deoarece cercetatorii au încercat sa afle ce anume l-a inspirat pe geniul nascut la Malaga. Si asta pentru ca „Domnisoarele” reprezinta unul din cei mai importanti stâlpi ai modernismului, care este si astazi o borna de hotar în istoria artei.
Discutiile pleaca de la compozitia grupului de cinci nuduri feminine, toate cu relief geometrizat si doua dintre ele purtând masti africane. Acest amanunt a dus la ipoteza ca maestrul a vizitat Muzeul etnografic Trocadero (Astazi Muzeul Omului, axat pe antropologie), unde Picasso a savurat arta tribala africana. Dar complexa compozitie are si nuante de primitivism (transformarea perspectivei în decor plat) si de proto-cubism (elemente care tin de tridimensional, în dauna bidimensionalului). Pe de alta parte, criticii au identificat pe buna dreptate si opere care ar fi putut sa-l inspire direct pe Picasso. Aici sunt enumerate capodopere precum „Femei la scaldat” – varianta larga, a lui Cézanne, lucrarea „Oviri” a lui Paul Gauguin (sculptura ceramica) si magnifica lucrare „Deschiderea celui de-al cincilea Sigiliu” a lui El Greco – unul dintre idolii lui Picasso, alaturi de Velazquez.
Având în vedere raspunsurile evazive ale maestrului, unii critici banuiesc ca „Domnisoarele” au reprezentat si o replica artistica geniala la capodoperele lui Henri Matisse (alt mare revolutionar al modernismului) „Fericirea de a trait” si „Nudul albastru”. De altfel, „Domnisoarele” au nascut o disputa directa si dura între cei doi pictori, Matisse (considerat initial fovist) afirmând ca Picasso „maimutareste idealurile artei moderne…” O alta problema iscata de nonconformismul adorabil (pe alocuri) al lui Picasso este titlul final al lucrarii. Initial, maestrul nu s-a sfiit sa faca aluzie la bordelul din strada Avignon din Barcelona, punând titilul „Bordelul din Avignon”. Dar criticul André Salmon, cel care a organizat expozitia din 1916, când au aparut în public prima oara „Domnisoarele”, a schimbat titlul precum se stie ca a ramas pâna astazi.
Cu o viata personala tulburatoare – a fost casatorit doar de doua ori, cu Olga Koklova si Jacqueline Roque, a avut mai multe amante (una s-a sinucis), a fost câtiva ani membru al Partidului Comunist Francez –, Picasso a fost un personaj trepidant.
PAUL IOAN
Comentarii