Sarbatoarea Nasterii Domnului este, poate din nefericire, un prilej de manifestare duala, în care secularizarea simbolurilor religioase se opune imageriei pe care artele plastice au consacrat-o de aproape doua mii de ani. Iata cum, si în secolul care ar trebui sa fie religios sau sa nu fie deloc, Mos Craciun se suprapune peste imaginea Fecioarei Maria cu Pruncul Iisus în brate. În acest sens, amintirea unuia dintre marii maestri ai Renasterii italiene, Rafael Sanzio, mi se pare extrem de necesara. Nascut la Urbino, în 1483, Rafael a devenit pictor si arhitect al scolii florentine, însa cea mai importanta parte a capodoperelor sale apartin de perioada romana a carierei.
Ramas orfan de ambii parinti la unsprezece ani, Rafael are sansa sa fie descoperit si apreciat de o serie de artisti la care si-a facut ucenicia si care i-au netezit drumul spre afirmare, la Florenta. Avea aproape douazeci de ani cand o a doua mare sansa îi surade. El îi întalneste pe Leonardo da Vinci si pe Michelangelo, iar confruntarea cu ei avea sa-i marcheze radical conceptiile artistice.
Pe primul îl admira si-l considera tatal sau spiritual (Leonardo avea pe atunci 55 de ani si lucra la „Mona Lisa”), iar pe Michelangelo (doar cu opt ani mai în varsta si care trudea, în marmura de Carrara, la „David”) avea sa-l considere „un concurent furtunos”. Acestui trio de genii ale Renasterii culminante avea sa i se alature, în anturajul lui Rafael de la Roma, si marele arhitect al basilicii Sf. Petru, Donato Bramante.
Papa Julius II îl însarcineaza imediat cu decorarea unor incinte ale Vaticanului (1508), iar în 1514, dupa moartea lui Bramante, devine si arhitectul de la Sf. Petru. Succesele sale exceptionale în realizarea frescelor l-au determinat si pe succesorul lui Julius II, papa Leon X, sa-l mentina la Vatican. Rafael a decorat atat „apartamentele papale”, cat si „Stanza della Segnatura”, care include si faimoasa „scoala din Atena”. În toata aceasta perioada de creatie uluitoare, Rafael a fost acuzat de Michelangelo (care lucra la Capela Sixtina) ca îl plagiaza si ca „tot ce stie, stie de la mine”.
Rafael Sanzio nu a fost casatorit niciodata. Nu se cunosc cu precizie femeile din viata sa pana în anul 1514, cand se îndragosteste de fiica unui cardinal (Medicii Bibbiena), pe nume Maria, cu care se si logodeste (perioada obligatorie de tranzitie spre casatorie, în stil italian). Pe de alta parte, o alta iubire puternica a animat viata personala a maestrului. Este vorba de modesta Margherita Luti din Siena, pe care o imortalizeaza în celebra panza „La fornarina” (în traducere libera „Placintarita”), în 1518.
Ambele iubiri se sting o data cu maestrul, în 1520. Se pare ca pozitia mainii Margheritei, spun criticii, arata ca ea ar ascunde faptul ca avea cancer la san… Dupa unii autori, Rafael s-a nascut în Vinerea mare a anului 1483 si a murit în aceeasi zi a Saptamanii mari a anului 1520, fapt care contrazice ideea ca ar fi trait exact treizeci si sapte de ani, întrucat Pastele nu a cazut la aceeasi data în anii respectivi.
Imaginea Madonnei (Sfanta Fecioara Maria sau Maica Domnului, la romani, Notre Dame la francezi si Our Lady la anglo-saxoni) creata de Rafael este una dintre cele mai cunoscute în întreaga lume crestina si din acest motiv se pastreaza denumirea italieneasca. Maestrul din Urbino a avut mari concurenti în ceea ce priveste raspandirea cuplului sacru Madonna-Pruncul Iisus – printre care Michelangelo, Giorgione, Bellini, Tiziano – însa la Rafael caldura sufleteasca si piosenia sunt cele mai potrivite pentru aceasta mare sarbatoare crestina.
PAUL IOAN
Comentarii