Astazi se vorbeste cu ironie (uneori ingrosata) despre „femeia ideala”, ca si cum aceasta ar putea exista sau ca si cum cel putin doi barbati ar putea cadea de acord… Cu toate acestea, un maestru de geniu al secolului XIX ne propune, prin obsesia sa privind idealul de femeie, siluete de un farmec ametitor, pe care numai un spirit foarte sensibil le-ar putea imagina. Asa a fost William Adolphe Bouguereau, geniul academic iubit si dispretuit pentru rafinamentul sau. Nascut la La Rochelle (1825), micul William isi vede destinul deturnat de unchiul sau, care presimte ca nepotul va fi un mare talent. Il „fura” parintilor si-l duce la scoala de arte frumoase din Bordeaux. Adolescentul se remarca imediat si chiar primeste comenzi pentru… etichete de conserve pe care le realizeaza incântator, intr-un stil realist care dovedeste un exceptional talent la desen. Unchiul providential insista si Bouguereau ajunge la Paris, intr-un atelier particular (Picot).
Acolo s-a inradacinat definitiv stilului academic clasicist, cu evident apetit pentru arta realistico-fotografica. Este un adorator al lui Rafael si influenta clasicilor il va urmari toata viata. Primeste Premiul Romei (bursa de studiu in Cetatea Eterna) si absoarbe cu nesat maretia maestrilor Renasterii. Finetea artei sale si academismul robust (care domina epoca) il fac omniprezent la Salonul parizian. Era genul de pictura care indulcea inimile privitorilor cu suavele sale nuduri feminine si cu tematica preluata din clasici precum Tiziano, Botticelli, Rafael etc. Stilul lui reconfortant ii apropie atât pe afaceristii cu arta, cât si pe colectionarii din Europa si chiar America. Vânzarile lui Bouguereau depasesc orice asteptare si devenise o moda in a detine un nud al maestrului. Zeite, nimfe, femei la baie, pastorite si Madonne, toate impresioneaza prin finetea conturului si prin culorile atât de atractive ale trupurilor dezgolite. Un astfel de pictor academic nu putea scapa de „furia” noului val, al impresionistilor, care-l considerau un „invechit”, un pictor uitat de timp.
Unul dintre cei mai aprigi adversari a fost Degas, care-i ironiza fara mila finetea cu care se straduia sa nu se vada urmele pensulei pentru a cauta perfectiunea conturului. Si totusi, aprecierea generala s-a soldat cu acceptarea sa ca membru pe viata al Academiei (1876), cu Legiunea de onoare si cu titlul de profesor la Academia Julian. Era un om in plina glorie in timp ce impresionistii se zbateau sa se afirme. In 1877 moare prima lui nevasta, Nelly Monchablon, insa deja maestrul se indragostise de eleva sa, Jane Gardner, care va deveni sotie in 1896 (era cu doisprezece ani mai tânara). Din fericire, Jane, care era o pictorita de talent, ii va stimula creativitatea si Bouguereau, in studioul sau din Montmartre, muncea neobosit cât timp avea lumina naturala.
Spre finele vietii, se intoarce in urbea natala, acolo unde in copilarie isi uimise apropiatii cu portretele pe care le facea preotilor din parohie. In primavara lui 1905, el afla ca resedinta sa din Montmartre a fost jefuita si are o cadere psihica. Moare in vara aceluiasi an, dupa un atac de inima. N-a aflat ca modernistii au câstigat partida cu acade-mismul si ca va fi uitat aproape imediat, disparând si din enciclopedii. Finetea nudurilor lui Bouguereau va fi redescoperita abia spre sfârsitul secolului XX.
PAUL IOAN
Comentarii