Despre Leonardo da Vinci s-au scris atatea studii, s-au facut atatea analize si s-au emis atatea ipoteze – unele de-a dreptul uluitoare, care se bazeaza pe amprenta sa digitala – incat e greu sa mai gasesti o poteca noua pe care s-o urmezi in descifrarea celui mai discret geniu al Renasterii. Dar as vrea sa incep acest text rugandu-va sa va uitati cu atentie la perioada vietii sale: 1452-1519. Si, stiindu-l drept un savant cu o curiozitate insatiabila despre tot ce misca in natura, ma intreb cum de nu l-a fascinat ceea ce s-a petrecut in 1492, pe cand Leonardo avea doar patruzeci de ani. Descoperirea unui nou continent (Cristofor Columb) poate ca ar fi trebuit sa-i trezeasca un urias dor de duca spre locuri neexplorate.
Chiar daca Spania vecina a fost prima beneficiara a descoperirii istorice, un plurivalent precum geniul florentin ar fi trebuit sa se manifeste ca un cercetator – asa cum a facut in domeniul arhitecturii, al armelor defensive si al sistemelor de irigatie, al plantelor si al anatomiei umane. O intalnire Leonardo – Columb nu s-a intamplat, poate si pentru ca marele amiral a cazut prea repede in disgratie…
O alta mirare: un barbat frumos, cu trasaturi virile si nu efeminate, ar fi trebuit sa aiba un adevarat cult al autoportretului, asa cum intalnim la alti uriasi ai artelor plastice precum Rembrandt, Rubens, Caravaggio, Van Gogh, Dalí… Nu a dorit sa iasa in evidenta prin nimic personal, cand multe doamne din lumea buna i-ar fi cazut la picioare. Nu a dorit nici macar sa se stie ca a fost un „formidabil stangaci”, in sensul ca si-a adaptat „meteahna” scriind de la dreapta la stanga (adica in oglinda), pentru a vedea cuvintele fara sa-si ajusteze pozitia incheieturii de la mana.
Poate ca singurele „excentricitati” manifeste – pe care si le-a declarat cu riscul de a intra in conflict cu alte persoane – a fost vegetarianismul obsesiv (nu s-a atins niciodata de hrana purtatoare de sange) si curiozitatea stiintifica de a studia anatomia pe cadavre (fapt care i-a atras obiectii severe din partea Bisericii, inclusiv a papei). De ce ar vrea un altfel de personaj cu o inteligenta situata mult peste medie si un talent artistic exceptional sa ramana un „anonim” care s-a limitat (in majoritatea perioadei de creatie) sa fie un fel de „angajat de exceptie” la patroni din lumea sus-pusilor?
Raspunsul ni-l da chiar maestrul. Pe cand avea 24 de ani si era, inca, ucenic in atelierul lui Verrocchio, Leonardo a fost acuzat de sodomie. In Florenta, homosexualitatea era pedepsita cu moartea, dar foarte rar se putea aplica sentinta, din lipsa de dovezi. Asa s-a intamplat si cu el si din momentul in care a fost achitat, viata sa personala (sexualitatea) a devenit un mister de nepatruns. Cu toate acestea, doi elevi si modele pentru maestru, mult mai tinerii Giacomo Caprotti (zis „Salai”, „dracusorul”) si Francesco Melzi au avut o colaborare de lunga durata, fizionomia lor aparand in panze celebre (Sf. Ioan Botezatorul si Bacchus). De altfel, lui Melzi i-a lasat mostenire „Mona Lisa”, o alta capcana pentru posteritate.
Leonardo a iesit din discretia sa proverbiala si atunci cand a criticat personajele lui Michelangelo de la Capela Sixtina: erau prea musculoase! Dar a stiut sa ascunda cele mai profunde secrete ale sale intr-o singura fresca: „Cina cea de taina”. Un cercetator italian a avut ideea de a suprapune imaginea reala cu cea din oglinda (asa cum ii placea maestrului sa scrie si sa deseneze, uneori). Despre ce descoperiri surprinzatoare au fost facute astfel, vom vorbi cu alt prilej.
PAUL IOAN
Comentarii