Despre personalitatea flamandului Peter Paul Rubens (1577-1640) se pot scrie rafturi de biblioteca, toate admirative, de cele mai multe ori elogioase. Dar chiar daca exista o diversitate de unghiuri din care-i pot fi privite viata si cariera, se impune un numitor comun: giganticul pictor baroc a fost un om dotat cu o inteligenta mult peste medie. În textul de fata voi accentua o situatie foarte delicata din care maestrul a iesit cu fruntea sus, atat pe plan artistic, cat si din punct de vedere al relatiilor interumane. Este vorba de stransele sale legaturi cu dificila si capricioasa Maria de Medici.
Dupa cum se stie, Rubens – numit si pictor de Curte al Frantei – a realizat la comanda acestei suverane mult încercate un ciclu grandios, care-i poarta numele, începand cu anul 1621.
Pentru a întelege cu cata inteligenta si maiestrie s-a descurcat Rubens sub „acoperisul” pretentioasei si agitatei femei, trebuie sa amintim circumstantele epocii. Astfel, pictorului – deja consacrat în toata Europa, avea 44 de ani pe atunci – i s-a cerut (comanda cu contract ferm) sa ilustreze viata Mariei de Medici si a sotului acesteia, Henri IV. Dar maestrul a trebuit sa „navigheze” printr-o suita de alegorii exceptionale, creand compozitii sublime în care a îmbinat cu diplomatie (una dintre marile calitati ale lui Rubens, demonstrate la Curtile Frantei si Spaniei) realitatea cu mitologicul tocmai pentru a evita parerea nu prea buna pe care o avea despre suverana.
Si însasi biografia Mariei de Medici nu îi oferea prea multe elemente de triumf regal: casatorita în 1600 cu Henri IV (cu 22 de ani mai în varsta), Maria a avut un mariaj dezastruos din cauza conflictelor deschise cu metresele oficiale si pline de ifose ale regelui. Cand acesta a fost asasinat (1610), a alungat amantele cu staif si pe unii demnitari importanti, dar nu a fost niciodata regina titulara. Si asta pentru ca dupa ce a fost regina-consort, a devenit vaduva regenta pana la majoratul fiului sau, Ludovic XIII.
Dar ea dorea sa nu-i mai acorde suprematia, asa ca a fost alungata de propriul copil. Atunci cand i-a facut lui Rubens grandioasa comanda, în 1621, ea revenea la Paris (Palatul Luxembourg) numai dupa diligentele facute de Richelieu pe langa regele Ludovic XIII. Asadar, situatia înaltei doamne era cel putin delicata, dar maestrul trebuia s-o ilustreze într-o postura majestuoasa, de mare „conducatoare” a Frantei, de femeie devotata intereselor monarhice. Si pe deasupra, devenise si supraponderala…
Una dintre cele mai interesante compozitii ale lui Rubens, în contextul suspomenit, este „Prezentarea portretului ei”. Superinteligentul pictor a inventat un moment de magie, în care portretul Mariei de Medici îi este prezentat lui Henri IV. Ca si Tamino din „Flautul fermecat”, regele se îndragosteste de o pictura. Si în realitate cei doi schimbasera portretele, caci Maria fusese crescuta „ornamental” pentru a deveni suverana.
Numai ca maestrul creeaza o asistenta de vis pentru cei doi amorezi: Henri IV este însotit de Amor, Cupidon si Himena (zeita mariajului), iar pe un tron de nori stau Jupiter si Junona, care parca le da binecuvantarea, asa cum face si eroina ce întruchipeaza Franta (cu coif si un san dezgolit). Tot acest anturaj alegoric a impresionat-o pe fosta sotie de rege, dar noi ne permitem sa opinam ca în maretia compozitiei se întrevede si o usoara ironie a artistului, care trebuia (prin contract) sa glorifice o fosta „stea” în plina decadere, care va muri în exil.
PAUL IOAN
Comentarii