Cunoscut odinioara sub numele Ragusa, orasul Dubrovnik nu este doar cel mai frumos oras din Croatia, ci si unul dintre cele mai stralucite asezari de pe malurile Marii Adriatice. Fondat de greci, care l-au numit Epidaurum, orasul a fost invadat de slavi in jurul anului 614. Multi dintre locuitorii de aici au fugit pe insulita stancoasa pe care acum se afla orasul vechi.
Dupa doua secole, refugiatii au intemeiat o republica impreuna cu fostii dusmani. Aflata sub suzeranitate bizantina la inceput, a devenit o importanta putere maritima, rivala declarata a Venetiei. Si-a pastrat independenta, in ciuda faptului ca a fost temporar ocupata de catre venetieni, turci si maghiari, datorita abilitatii diplomatice a conducatorilor. In secolul al XV-lea orasul este impodobit cu palate si catedrale, acestea adaugandu-se vechilor constructii.
O parte au rezistat pana in zilele noastre. Printre ele trebuie amintite biserica Sveti Stjepan din secolele VII-VIII, Catedrala din secolele XII-XIV, Manastirea Dominicana din secolele XIII-XV, zidul de incinta si numeroase fantani. Intre 1806-1813, orasul a fost ocupat de francezi si apoi integrat Imperiului Habsburgic intre 1814-1815. In 1918 a intrat in componenta Regatului Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, devenit Iugoslavia in 1929.
Zidurile vechi, care protejau odinioara orasul, au fost martorele tuturor acestor evenimente. Cele care au supravetuit se intind pe o lungime de 2 kilometri, au o latime de 4-6 metri si, in unele locuri, domina marea de la o inaltime de circa 25 de metri. De la inaltimea fortificatiilor se pot vedea cele doua intrari principale in oras, Pibe si Ploc, ambele conducand spre zona pietonala, spre Placa (Strada Mare) plina de pravalii multicolore si cafenele.
Se pare ca aceasta strada a aparut prin umplerea bratului de mare care separa insula de tarm. In apropierea portului, unul dintre cele mai importante de pe Coasta Dalmata, se afla, pe langa Catedrala si Primarie, o cladire eleganta si impunatoare, dar mandria orasului este Palatul Rectorului, ridicat in stil renascentist. In timpul republicii, Rectorul era cea mai inalta oficialitate de aici si avea dreptul la o resedinta pe masura.
Cladirile de piatra deschisa la culoare dau un farmec aparte stradutelor laterale stramte, creand o atmosfera intima. Aici viata locuitorilor se deruleaza fara nimic din grandoarea evocata de batranele ziduri. Rufele colorate sunt expuse la vedere, usile caselor sunt larg deschise. Larma copiilor si vocile mamelor care ii cheama de la joaca reprezinta o fateta vesela a batranului oras. De pe dealul Sfantului Sergiu poti admira acoperisurile rosii ale caselor din noul oras extins dincolo de ziduri.
Catedrala orasului este inchinata Sfantului Blasius, patronul locurilor. Despre acest sfant se spune ca in timpul unor lupte din Evul Mediu a prins cu mana o ghiulea de tun pe care a aruncat-o inapoi. Este un protector puternic si rugaciunile locuitorilor se inalta adesea cerandu-i ajutorul.
Poate de aceea, in urma distrugerilor suferite in timpul razboiului din 1991-1992, intreaga lume a protestat fata de imensele pagube provocate de bombardamente. Urmele dezastrului au putut fi inlaturate aproape in intregime, orasul vindecandu-si ranile si revenind la o viata normala.
IRINA STOICA
Comentarii