Admirabilul romantic spaniol Francisco Jose de Goya y Lucientes (1746-1828) a reprezentat pentru artele vizuale acea forta a destinului care se lupta victorioasa cu soarta nefericita. A fost, înaintea lui Beethoven, „marele surd” care a lasat posteritatii cele mai „zgomotoase” si mai impresionante mesaje ale zbuciumului sufletesc. Numai trairile intense ale unor uriase talente pot da nastere unor simfonii precum cele compuse de geniul din Bonn si unor cicluri de lucrari terifiante, aproape insuportabil de macabre, precum gravurile lui Goya.
Nascut în provincia Aragon, la Fuentetodos (nordul Spaniei), Goya a lucrat si s-a instruit în adolescenta si tinerete cu mai multi maestri din zona natala, însa tentativele sale de a se înscrie la Academia de Arte din Madrid au dat gres. Dar reuseste sa ajunga în Italia, la douazeci si trei de ani, si sa câstige pretuirea unui juriu artistic din Parma, de la care primeste o bursa de studii. Admira si copiaza mari opere ale clasicilor, apoi se întoarce în tara cu titlul de „maestru” dobândit la douazeci si sase de ani. Renumele si stilul sau plin de prospetime îl fac admirat si de înaltul cler din Saragoza si Madrid, care-i ofera comenzi foarte onorante. Treptat, numele sau devine foarte apreciat si la Curtea regala, astfel încât, prin intermediul principelui Osuna si al fratelui regelelui (Don Luis), intra în anturajul suveranului. Curând, este numit „pictor al Curtii regale” si are acest mandat prelungit si-n timpul domniei lui Carol al IV-lea al Spaniei.
În culmea gloriei si a prosperitatii, Francisco de Goya este lovit de o maladie curioasa (înca neidentificata), în urma careia ramâne surd pentru toata viata. Era anul 1792 si, deprimat, maestrul se retrage în Andaluzia pentru a se reface. Dar surzenia l-a exasperat în continuare si pictorul s-a resemnat, dar a devenit alt om. Conceptia sa despre menirea artei a suferit o transformare radicala. Goya vede în jurul sau numai personaje respingatoare, numai bune pentru ironiile sale acide prezentate cu discretie si în lucrarile dedicate familiei regale. Goya devine cinic si dur si cu politicienii în care cândva a crezut. Interventiile armate ale lui Napoleon în Spania au fost privite initial cu speranta, caci proveneau de la un lider care a sprijinit Revolutia Franceza. Dar masacrele din Madrid l-au deceptionat cumplit si da viata celui de-al doilea ciclu de gravuri memorabile, intitulat „Ororile razboiului” (1810-1815, primul ciclu de gravuri fiind „Capriciile”, 1797-1799).
Situatia politica a maestrului devine precara, întrucât trebuia sa supravietuiasca în prezenta unui rege strain, Joseph Bonaparte. Din 1814, Spania este din nou condusa de regele spaniol Ferdinand al VII-lea, pentru care a fost nevoit sa-si arate devotiunea. Dar comenzile din sfere înalte s-au diminuat continuu… O lovitura a fost si moartea sotiei, Josepha, fapt care l-a determinat sa se izoleze definitiv de lume, într-o casa denumita „Vila Surdului”, lânga Madrid. Însa în sufletul sau purta si o alta povara care a generat lucrarile macabre din ultimii ani de viata. Dragostea pentru ducesa de Alba, o vaduva pe care a cunoscut-o în Andaluzia, nu disparuse, însa femeia doar se jucase cu sentimentele sale oneste… Probabil ca Goya a imortalizat-o în celebrele picturi „Maja dezbracata” si „Maja îmbracata”, confiscate de inchizitie.
PAUL IOAN
Comentarii