Un scriitor american din secolul trecut afirma ca animalele nu sunt nici prietenii nostri, nici slugile noastre, nici rude ori „materii prime” pentru feluritele necesitati ale omului, ci sunt alte comunitati ale acestei planete, fiinte asemenea noua, împreuna cu care suntem binecuvântati sa traim si sa aducem plus de frumusete, lumina si iubire în Univers.
Despre pictorul austriac Gustav Klimt, se poate spune ca este un fenomen „special”, în primul rând fiindca nu se lasa asezat în tipare, în curente artistice stabilite de critici si istorici ai artelor plastice ori în alte tipologii. Originalitatea lui inconfundabila se regaseste într-o surprinzatoare simbioza ce aduce împreuna, apoi amesteca si în cele din urma reasaza într-o noua structura chipul lumii care ne înconjoara. Identificam în aceasta tehnica „un alt fel” de Arcimboldo, poate pentru unii o varianta spectaculoasa de trompe l’oeil (tehnica din domeniul artei care creeaza o iluzie optica realista) al începutului de secol douazeci, dar în care îl identificam pe Klimt însusi.
Acel Kimt care nu se joaca doar cu liniile si contururile, ci si cu infinitele nuante cromatice, pe care le disciplineaza, astfel încât privitorul sa observe ca lumea reala nu este alcatuita din elemente separate unele de celelalte, ci din piesele unui puzzle unitar, ce se regasesc una lânga alta în fiecare clipa, în fiecare imagine, în fiecare secventa de viata autentica.
Gustav Klimt evadeaza din captivitatea orientarilor artistice delimitate strict, impunându-se printr-un stil hibrid foarte dinamic si penetrant, dar tocmai datorita elementelor care îl definesc si îl individualizeaza, el a fost identificat de critici drept reprezentant al curentului Art Nouveau austriac.
Ne vom opri însa la o tema foarte iubita de autor, pe care o plaseaza în contexte deosebit de atractive, insolite si pline de valoare estetica, si în acelasi timp, o tema nu foarte frecvent întâlnita în pictura, chiar daca în viata de zi cu zi artistii au primit-o cu bucurie foarte apropiata de suflet: pisicile!
Gustav Klimt a îndragit si a relevat în tablourile sale imaginea femeii, surprinsa în cele mai diferite ipostaze, întotdeauna exprimând însa acel „ceva” specific sexului frumos si cautând parca, oarecum în mod similar lui Blaga în poezie, nu sa releve misterul feminin, ci sa-l adânceasca în abisurile lui fascinante si provocatoare.
Folosind pentru aceasta mijloacele clasice ale picturii artistul austriac face o admirabila risipa magistrala de nuante coloristice, de forme si structuri vizuale mozaicate cu o maiestrie uimitoare. Personajele sale, fie ele femei superbe, cupluri de îndragostiti sau – iata! – seducatoarele feline de casa, toate acestea, asadar, sunt înconjurate de flori nenumarate ori plutesc în universuri cromatice feerice si totodata evocatoare ale unui Paradis pierdut în realitatea începuturilor si regasit în cea a momentelor prezentului.
Klimt a înteles esenta conditiei si statutului pisicilor, astfel ca el nu personifica o specie non-umana, în întelesul literal al acestei notiuni, ci umanizeaza o fiinta înzestrata cu suflet, cu ratiune, cu sentimente si de multe ori chiar cu „întelepciunea” de a reactiona la atitudinile omului fata de ea, cu atitudini, la rândul sau, cu nimic deosebite transant de ale noastre.
Foarte posibil, acesta este si un motiv pentru care pictorul austriac substituie de-a dreptul – spre exemplu – o femeie cu o pisica, în scena sa preferata, cea a cuplului de îndragostiti care se îmbratiseaza si se saruta! Iar în aceste scene, nu regasim nimic amuzant ori ridicol, ci tablourile respective se refera, fara doar si poate, la relatia naturala care ar trebui sa existe între specia umana si toate celelalte specii vii.
Pisicile lui Klimt nu sunt nici provocatoare, nici profitoare, nici plictisite, asa cum ar fi multe fiinte umane aflate în situatia lor. Ele pur si simplu traiesc în mod firesc si asa cum simt ele ca le este mai bine. Si – de retinut! – fara a pricinui nici cel mai mic prejudiciu omului care îi daruieste adapost, hrana, dar mai ales mângâieri si iubire.
Toate cele mentionate pot fi identificate – fara teama de a gresi – inclusiv în tehnica artistului, iar în acest caz observam cu claritate ca „mozaicarea” imaginii reflecta în cel mai inspirat mod posibil personalitatea reala a acestei specii ce ne face viata mai frumoasa, mai încarcata de lumina si energie si – de ce nu? – mai usor de trait.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii