Istoria religiilor, fie ca este vorba despre iudaism, crestinism, budism sau islamism, consemneaza existenta a numeroase personaje care au dus o viata exemplara, traind in conformitate cu dogmele credintei propovaduite si, adesea, murind pentru convingerile lor. Sfintii, caci la ei ne referim, par sa constituie, cum bine spunea un teolog, o punte intre omul simplu si divinitate. Vietile lor par adesea de domeniul fantasticului si, chiar eliminand inerentele exagerari create de imaginatia populara, este evident ca aceste personaje au fost intr-adevar iesite din comun. La fel de iesite din comun, si nu de putine ori socante, sunt unele amanunte legate de viata si existenta lor, cum este cazul unuia dintre cele mai neobisnuite personaje ale crestinismului – Sfantul Cristofor.
Rugaciunea unui tanar prea frumos
Acest sfant ar fi facut parte, potrivit unei surse antice, din tribul african al marmaritilor, proveniti dintr-o regiune salbatica, unde romanii, stapanii de atunci ai lumii, presupuneau ca ar trai creaturi monstruoase, inclusiv oameni cu cap de caine – savantii moderni afirma ca o asemenea convingere s-ar fi referit mai degraba nu la vreo specie umana, ci la babuini, maimute al caror bot alungit le face, intr-adevar, sa semene cu cainii. Intr-o epoca in care crestinii erau persecutati, sub imparatul Decius (249-251 d.Hr.) el a fost prins pe cand se inchina lui Hristos, de catre guvernatorul Antiohiei, in Asia Mica si, silit sa renunte la credinta lui si sa aduca jertfe zeilor, a refuzat, primind moartea de martir. Istoricul britanic David Woods a enuntat ipoteza ca ramasitele pamantesti ale sfantului ar fi fost duse la Alexandria de catre Petru de Attalia, unde ar fi fost identificat cu martirul egiptean Sfantul Menas. Potrivit legendei, Cristofor ar fi avut trup de om si cap de caine si nu putea vorbi, initial, decat graiul tribului sau, de cynocefali.
Cand a vazut chinurile la care erau supusi crestinii, el a inceput sa se roage Dumnezeului lor si i-a promis acestuia ca, daca ii va da graiul vorbirii umane, va raspandi cuvintele lui Hristos. Ingerul Domnului a venit atunci la el si i-a spus: „Dumnezeu ti-a ascultat rugaciunile. Deschide-ti gura de caine si graieste omeneste”. Plin de curaj, el a inceput sa propovaduiasca religia crestina, fiind in cele din urma ucis cu sageti de soldatii romani – este si motivul pentru care in Evul Mediu cei ce mergeau la razboi se rugau sfantului sa nu fie loviti de asemenea proiectile. In Rusia si Finlanda exista o legenda total diferita, legata de infatisarea lui in icoane ca avand cap de caine. Se spune ca sfantul ar fi fost de fapt un tanar extrem de chipes si de dorit de femeile din orasul sau. Atunci cand s-a botezat crestin, el a cerut lui Dumnezeu sa-l fereasca de ispite si sa le indeparteze din preajma lui pe femei, dandu-i o infatisare cat mai inspaimantatoare. Domnul i-a indeplinit rugamintea, transformandu-l intr-un om cu cap de caine.
Purtand pe umeri povara intregii lumi
Traditia rasariteana, ortodoxa, are o cu totul alta versiune. Potrivit acesteia, Cristofor era originar din Canaan, pe coasta estica a Mediteranei, avand o inaltime de peste 2 metri si un chip inspaimantator la vedere. Fizicul impresionant a dus la angajarea lui in garda unui important demnitar roman din regiune, devotat zeilor pagani. Cristofor l-a slujit cu credinta, pana cand a remarcat ca, superstitios, romanul s-a ferit sa porneasca la drum intr-o anumita zi, de teama ca o asemenea calatorie ar fi fost bantuita de ghinioane. Auzind despre crestini ca nu s-ar teme de nimic rau, caci credinta lor in Iisus Hristos le dadea puterea de a infrunta orice spaima, Cristofor a decis sa cunoasca mai bine aceasta religie si a parasit slujba sa, plecand in pustiu, in cautarea unui sihastru crestin despre care se spunea ca ar fi ales calea sfinteniei. Vorbindu-i despre Hristos, sihastrul l-a convins sa imbratiseze credinta crestina, dar cand i-a cerut sa tina post negru si sa se roage neincetat, uriasul soldat l-a refuzat, pentru ca un trup matahalos ca al lui n-ar fi rezistat prea mult fara hrana.
Sihastrul l-a indemnat atunci sa-i ajute pe oameni in alt fel, trecandu-i pe oameni un rau foarte periculos, ce rapise pana atunci multe vieti. Dupa ce tanarul si-a indeplinit cu succes aceasta misiune, intr-o zi un copilas i-a cerut sa-l treaca raul. Dar, ca prin farmec, pe masura ce inaintau prin apa, curentii deveneau tot mai puternici, iar copilul tot mai greu. Cu mare greutate si riscandu-si viata, Cristofor a reusit sa-l duca la mal cu bine si, odata ajuns acolo, i-a spus: „In mare primejdie am fost. Cred ca lumea toata daca as fi purtat-o pe umeri si n-ar fi fost asa de grea ca tine”. Iar copilul i-a raspuns: „Ai purtat pe umeri nu doar lumea toata, ci si pe Cel care a creat-o. Eu sunt Hristos, regele tau, pe care l-ai slujit cu credinta”. Si imediat a disparut. Mai tarziu, Cristofor a inceput el insusi sa propovaduiasca religia crestina, ajungand astfel si in orasul Lycia, din Asia Mica, unde a facut numeroase convertiri. Furios, guvernatorul regiunii i-a cerut sa renunte la credinta lui si sa se inchine la zei, trimitandu-i si o frumoasa femeie sa-l ispiteasca. Dar Cristofor a convertit-o pe femeie la crestinism, ca si pe alte mii de locuitori si de aceea guvernatorul a poruncit sa i se taie capul.
Sfantul patron al soferilor si turistilor
Dupa ce au fost tinute cateva secole la Constantinopol, moastele si capul sfantului au fost duse in insula Rab din Croatia. Cand normanzii au incercat sa invadeze aceasta insula si sa asedieze orasul, locuitorii au pus moastele sfantului Cristofor in zidurile orasului si, in mod miraculos, vantul care batea dinspre mare si-a schimbat brusc directia, iar corabiile dusmane au fost indepartate de tarm. In traditia crestina, Cristofor a fost mereu un sfant foarte popular, fiind venerat ca patron de atleti, marinari si calatori – el este, in patristica, unul dintre cei Paisprezece Sfinti Ajutatori.
In Evul Mediu, in tarile din apusul Europei se bateau medalii cu numele sau, care erau vandute ca talismane. In franceza, textul medaliilor era „Regarde St Christophe et va-t-en rassuré” („Priveste la Sf. Cristofor si mergi impacat”), iar in spaniola – „Si en San Cristóbal confías, de accidente no morirás” („Daca in Sf. Cristofor te increzi, in accidente n-ai sa mori”). Astazi, multi soferi obisnuiesc sa poarte in masinile lor iconite ale sfantului, avand incredintarea ca vor fi astfel paziti de accidente. In Austria se organizeaza chiar colecte publice pentru sponsorizarea misionarilor crestini plecati in zone indepartate ale lumii, enoriasii fiind rugati sa doneze sume modice, pentru fiecare kilometru de drum pe care l-au parcurs in siguranta, peste an. In calitatea lui de patron al calatoriilor, se credea in vechime ca sfantul i-ar apara pe crediniciosi si de fulgere, de ciuma, de epilepsie sau de inundatii.
Biserica Ortodoxa il praznuieste pe Cristofor din Lycea pe 9 mai. Desi Biserica Catolica aproba inca devotiunea fata de acest sfant, incluzandu-l pe lista martirilor crestini, in 1969 papa Paul al VI-lea a eliminat ziua lui de sarbatoare din calendarul romano-catolic, declarand ca aceasta comemorare nu era in traditia romana, venind din cea ortodoxa relativ tarziu.
GABRIEL TUDOR
Comentarii