Gabriel Garcia Marquez      Un geniu ne spune la revedere   &nb

           Aflu de pe Internet, si nu din paginile vreunui ziar care are pagina „culturala”, ca marele scriitor sud-american – autorul celebrului roman Cien años de Soledad, tradus la noi în urma cu 25 de ani sub titlul Un veac de singuratate – se retrage din viata publica. Motivul: cancer limfatic, leucemie.

           Aflu de pe Internet, si nu din paginile vreunui ziar care are pagina „culturala”, ca marele scriitor sud-american – autorul celebrului roman Cien años de Soledad, tradus la noi în urma cu 25 de ani sub titlul Un veac de singuratate – se retrage din viata publica. Motivul: cancer limfatic, leucemie. Prin intermediul Internetului, Gabriel Garcia Marquez a transmis prietenilor din întreaga lume o scrisoare pe care încerc sa o traduc cât se poate de aproape de spiritul ei:
          
           „Daca Dumnezeu ar uita pentru o clipa ca nu sunt decât o papusa de cârpa si mi-ar oferi în dar o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ce gândesc, desi în definitiv as putea sa gândesc tot ce spun. As da valoare lucrurilor marunte, dar nu pentru ce valoreaza ele, ci mai curând pentru ceea ce ele semnifica. As dormi mai putin si as încerca sa visez mai mult, de-abia acum înteleg ca pentru fiecare minut în care închidem ochii pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge în timp ce altii ar sta pe loc, as ramâne treaz în timp ce toti ceilalti ar dormi. As asculta în timp ce altii ar vorbi si, doamne, cum m-as bucura de savoarea unei înghetate de ciocolata! Daca Dumnezeu m-ar omeni cu o farâma de viata, m-ar împinge de la spate în bataia soarelui, acoperindu-mi cu razele lui nu doar corpul, ci si sufletul. Doamne, daca eu as avea o inima, mi-as scrie ura pe un cub de gheata si as astepta ca soarele sa-l topeasca. As picta pe stele, cu un vis al lui Van Gogh, un poem de Benedetti si o serenada de Serrat pe care as oferi-o Lunii. As uda trandafirii cu lacrimile mele ca sa pot simti durerea spinilor si sarutul de culoarea carnii al petalelor proaspete. Doamne, daca as putea primi o farâma de viata… N-as lasa sa treaca nici macar o zi fara sa le spun oamenilor ce iubesc, ca îi iubesc. As convinge fiecare femeie si fiecare barbat ca la ei tin cel mai mult si as trai îndragostit de iubire. Barbatilor le-as dovedi cât de mult gresesc atunci când cred ca nu trebuie sa se mai îndragosteasca atunci când îmbatrânesc, fara sa stie ca ei îmbatrânesc tocmai pentru ca înceteaza a se mai îndragosti. Unui copil i-as face cadou o pereche de aripi, dar l-as lasa sa învete singur a zbura. Pe cei batrâni i-as învata ca moartea nu vine o data cu vârsta, ci o data cu uitarea. În fond, si eu am învatat de la oameni atâtea lucruri… Am învatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe vârful unui munte, fara sa stie ca adevarata fericire este felul în care urci pantele abrupte spre vârf. Am învatat ca ori de câte ori un nou nascut prinde cu pumnul lui mic, pentru prima oara, degetul mare al tatalui sau, îl tine strâns pentru totdeauna. Am învatat ca doar un om are dreptul sa se mire când vede un om cazut, dar de fapt ar trebui sa întinda mâna sa-l ajute sa se ridice. Sunt o multime de alte lucruri pe care as putea sa le învat de la voi, desi, realmente, multe nu îmi mai vor servi la nimic, fiindca atunci când ma vor pune la pastrare în acea cutie eu voi fi murit deja. GABRIEL GARCIA MARQUEZ”.
           O scrisoare tulburatoare nu doar pentru ca este a unui om care învata sa moara împreuna cu zilele pline de soare, ci pentru ca este a unui întelept de la care fiecare din noi poate învata ceva despre viata. Asa cum numai de la un scriitor genial poti învata.