În calitatea lui de comandant al „Armatei Continentale”, George Washington, unul dintre parintii natiunii americane, s-a confruntat nu doar cu britanicii, ci si cu un inamic nevazut, dar si mai letal: variola.
Extrem de instruit si la curent cu cele mai noi evolutii ale medicinei, Washington cunostea efectele pe care boala le-ar fi putut avea asupra armatei sale si de aceea a luat decizia de a-si vaccina toti soldatii.
O decizie îndrazneata si chiar riscanta la acea vreme, când inocularea era un proces primitiv si adesea legal, dar care a adus rezultatele scontate. Masura a stavilit infectarea cu variola (care ar fi paralizat armata revolutionara) în anii de conflict cu britanicii, permitând americanilor sa câstige lunga batalie cu acestia.
Washington a decis sa riste totul pentru ca stia „la prima mâna” efectele bolii. În 1751, când avea doar 19 ani, el a fost gazduit, împreuna cu fratele sau, Lawrence, în casa unui bogat proprietar de plantatii din Barbados, în speranta ca aerul cald al insulei îl va vindeca de tuberculoza pe Lawrence.
Dar, dupa doua saptamâni, George s-a îmbolnavit pe neasteptate. „Am fost puternic atacat de variola”, scrie el în jurnalul personal si, din cauza severitatii bolii, nu va mai fi capabil sa adauge alte notite timp de 24 de zile. Totusi, Washington a avut noroc, constitutia lui atletica si vârsta ajutându-l sa scape viu si fara sechele, într-o epoca în care rata de mortalitate în cazul variolei era extrem de ridicata.
În 1775, odata cu primele semne de nemultumire a colonistilor fata de metropola britanica a izbucnit în coloniile americane si o epidemie de variola. Washington stia ca soldatii sai, nascuti pe pamânt american, erau mai susceptibili la boala decât cei britanici, întrucât variola era endemica în Anglia, majoritatea trupelor Regelui facusera boala când erau copii si acum aveau imunitate pe viata.
Prin comparatie, doar 23% dintre soldatii revolutionari înrolati în 1777 în Carolina de Nord facusera boala. Washington n-a ezitat sa apeleze la metoda primitiva de vaccinare, frecvent aplicata în epoca – variolarea, adica practicarea unei incizii în carnea pacientului si introducerea în ea a unui fir contaminat cu puroi si virusul variolei. Boala rezultata astfel era mult mai blânda decât cea contractata în mod natural, desi mortalitatea atingea 10% si în acest caz. Însa exista si astfel riscul infectarii altor persoane, asa încât Washington a apelat la o solutie ingenioasa: în cursul asediului Bostonului, i-a carantinat strict atât pe soldatii infectati (si deci bolnavi), cât si pe civilii sanatosi, care au fost tinuti în Brookline, departe de militari.
Exista surse care afirma ca britanicii, la fel de constienti de importanta variolei, ar fi recurs la un „razboi biochimic” primitiv, trimitând în mod deliberat oameni cu variola în taberele revolutionarilor, pentru a raspândi boala. Ideea nu era noua, întrucât britanicii o mai folosisera în timpul rascoalei capeteniei indiene Pontiac, din 1763, provocând un dezastru în rândul nativilor.
Confruntat cu dificultati uriase, Washington a cerut Congresului sa dispuna alocarea de fonduri pentru vaccinarea nu doar a soldatilor aflati sub arme, ci si a recrutilor voluntari, care se adunau în numar mare în Philadelphia. A fost prima campanie de vaccinare finantata de stat, din istoria omenirii, si ea s-a desfasurat în cel mai mare secret. În primavara anului 1778, întreaga armata continentala fusese imunizata la variola, iar acest fapt, chiar daca nu a dus, în sine, la câstigarea razboiului contra britanicilor, a constituit unul dintre factorii decisivi pentru aceasta.
GABRIEL TUDOR
Comentarii