Recent, cercetatorii au scos la lumina un document exceptional: cea mai veche harta stelara completa din lume, pierduta de milenii, gasita intr-un manuscris medieval. Dovezile arata ca harta a fost realizata de Hipparchus (Hiparh), „parintele astronomiei stiintifice”, cel care a facut cea mai veche incercare cunoscuta de a cartografia intregul cer nocturn.
Cercetatorii considera ca este vorba despre un fragment din cea mai veche harta stelara completa din lume. Segmentul hartii, care a fost gasit sub textul de pe o foaie de pergament medieval, este considerat a fi o copie a catalogului de stele pierdut, datand din secolul al II-lea i.e.n., realizat de astronomul grec Hipparchus. Fragmentul de text a fost descoperit pe noua foi sau folii ale Codexului religios Climaci Rescriptus la Manastirea Sf. Ecaterina din Peninsula Sinai din Egipt.
Codexul este un palimpsest, ceea ce inseamna ca scrierile originale au fost razuite din pergament pentru a face loc unei colectii de texte crestine palestiniene aramaice care spun povesti din Vechiul si Noul Testament.
Un palimpsest este o pagina de manuscris, dintr-un sul sau o carte, din care textul a fost razuit sau spalat, astfel incat pagina sa poata fi reutilizata pentru un alt document. Pergamentele erau facute din piele de miel, de vitel sau de capra (cel mai bine preparate in Pergamul antic grecesc) si pentru ca erau scumpe si rare, ele erau adesea reutilizate, razuindu-se scrisul anterior. Cuvantul „palimpsest” deriva din latinescul palimpsestus, care si el deriva din greaca antica palímyhdtoV (palímpsAstos, „razuit din nou”), un cuvant compus care inseamna literal „perfect razuit si gata de a fi folosit din nou”. Grecii antici foloseau tablete acoperite cu ceara, pentru a scrie prin scrijelire cu un „toc” de lemn ascutit si apoi razuind suprafata de ceara, rescriind ulterior un alt text. Aceasta practica a fost adoptata de romani, Cicero fiind cel care a folosit termenul „palimpsest”, confirmand aceasta practica.
Cautand texte crestine anterioare in acele palimpseste, cercetatorii au scos la iveala, folosind imagistica multispectrala, ceva mult mai surprinzator: indicarea numerelor, in grade, a lungimii si latimii constelatiei Corona Borealis si a coordonatelor stelelor situate in cele mai indepartate colturi ale acesteia, scrie Live Science.
Concluziile descoperirii au fost publicate la jumatatea lunii octombrie in Journal for the History of Astronomy, autorul principal al studiului, Victor Gysembergh, istoric al stiintei la Centrul National de Cercetare Stiintifica din Franta (CNRS) din Paris, declarand ca „a fost imediat clar ca avem coordonatele stelei”.
Interesul cercetatorilor a crescut atunci cand coordonatele precise le-au permis sa estimeze data la care acestea au fost notate, ar fi vorba de aproximativ anul 129 i.e.n., in vremea cand Hipparchus (190-120 i.e.n.), denumit „parintele astronomiei stiintifice”, isi petrecea ultimii ani din viata facand observatii astronomice pe insula Rodos. Nu au mai ramas multe documente despre viata lui, dar textele istorice il crediteaza cu o serie de descoperiri stiintifice impresionante, cum ar fi modelarea cu acuratete a miscarilor Soarelui si a Lunii, inventarea unei scale de luminozitate pentru a masura stelele, dezvoltarea trigonometriei si posibil inventator al astrolabului, un dispozitiv portabil in forma de disc care putea calcula pozitiile precise ale stelelor.
In anul 134 i.e.n., Hipparchus a vazut ceva surprinzator pe cerul noptii: intr-un petic de spatiu, sclipea o noua stea. „Miscarea acestei stele l-a determinat sa se intrebe daca aceasta a fost o intamplare frecventa, daca stelele pe care credem ca sunt fixate sunt si in miscare”, scria Pliniu cel Batran (20-79), renumit naturalist roman, in cartea sa Istoria naturala. „Si, in consecinta, a facut un lucru indraznet, care ar fi condamnabil chiar si pentru Dumnezeu, a indraznit sa descrie miscarea stelelor pentru posteritate si sa alcatuiasca o lista a corpurilor ceresti dupa nume, creand instrumente care sa le indice diferitele pozitii si magnitudini…”. Aceasta descriere a lui Pliniu cel Batran alimenteaza presupunerea ca Hipparchus ar fi cel care a construit astrolabul.
Hipparchus a catalogat aproximativ 850 de stele pe cerul noptii, notand cu precizie locatiile si luminozitatea lor. Comparand diagrama sa cu masuratori ale stelelor individuale facute de astronomii de dinaintea lui, Hipparchus si-a dat seama ca stelele indepartate se miscasera cu 2 grade fata de pozitiile lor initiale. El a concluzionat corect motivul schimbarii pozitiilor aparente a stelelor: Axa de rotatie a Pamantului, precesia sa, se modifica la fiecare 72 de ani cu 1 grad. Astazi se stie ca axa pamantului se roteste incet, completand o rotatie in aproximativ 26.000 de ani.
Desi unele referiri la renumitul catalog al lui Hipparchus au supravietuit, cea mai cunoscuta dovada fiind Atlasul Farneze, o sculptura din secolul al II-lea reprezentandu-l pe mitologicul Atlas care tine pe umeri nu globul pamantesc, ci globul celest, gravat cu pozitia unor stele, acesta precum si copiile sale s-au pierdut. Se pare ca o parte din acest catalog a fost recent descoperit la Manastirea Sf. Ecaterina.
Cercetatorii au facut 42 de fotografii ale fiecareia dintre cele noua pagini pe o gama larga de lungimi de unda inainte de a scana fotografiile cu algoritmi de computer care au extras textul ascuns. Apoi, dupa ce au citit coordonatele din fragmentele de harti, oamenii de stiinta au folosit aceeasi idee a precesiei planetare a Pamantului, comparand apoi pozitia stelelor din Corona Borealis care straluceau pe cer in locul exact descris de scrierea ascunsa.
Data inregistrarii originale a pozitiei acestora a fost in 129 i.e.n., apoi cercetatorii au trebuit sa afle data la care au fost scrise pe pergament. Folosind paleografia, studiul identificarii punctelor din istorie prin stilurile lor distincte de scriere, cercetatorii au stabilit ca cele noua folii au fost scrise in secolul al V-lea sau al VI-lea e.n., copiind catalogul lui Hipparchus.
Comparand cerul noptii din vremea lui Hipparchus cu un manuscris latin medieval numit Aratus Latinus, despre care se credea de mult timp ca ar contine o copie partiala a catalogului original al lui Hipparchus, cercetatorii au confirmat ca toate coordonatele manuscrisului Aratus pentru constelatiile Draco, Ursa Major si Ursa Minor se refera la anul 129 i.e.n., oferind dovezi indirecte convingatoare ca fragmentul nou descoperit provine din aceeasi sursa ca si manuscrisul.
Majoritatea celor 146 de folii ale manuscrisului sunt in prezent detinute de miliardarul american Steve Green, fondatorul Hobby Lobby, si sunt expuse in Muzeul Bibliei din Washington, D.C. In 2021, Hobby Lobby a fost fortat sa predea autoritatilor federale 17.000 de obiecte de contrabanda, jefuite initial din Irak in timpul Razboiului din Irak, din 2003.
In afara de codexul in sine, cercetatorii cred ca pagini suplimentare din catalogul stelelor al lui Hipparchus s-ar putea ascunde in interiorul celor peste 160 de palimpseste de la Manastirea Sf. Ecaterina.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii