Sarea din bucate

          Controversata sare de bucatarie – clorura de sodiu – este folosita de om doar de câteva mii de ani încoace, perioada de timp relativ redusa în raport cu vârsta sa istorica. Primele marturii scrise despre folosirea sarii în alimentatie dateaza din urma cu 5000 de ani, la egipteni, care o utilizau pentru conservare.

          Controversata sare de bucatarie – clorura de sodiu – este folosita de om doar de câteva mii de ani încoace, perioada de timp relativ redusa în raport cu vârsta sa istorica. Primele marturii scrise despre folosirea sarii în alimentatie dateaza din urma cu 5000 de ani, la egipteni, care o utilizau pentru conservare. Mai târziu, grecii au inventat metode de prelucrare a pestelui sarat iar dacii a brânzeturilor cu adaos de sare. În antichitate, sarea se obtinea cu multa greutate, procurarea ei fiind un adevarat lux. Romanii o foloseau ca moneda de schimb, soldatii primind lunar pe lânga bani si un saculet cu sare, denumit „salarium”. De altfel, sarea a fost folosita multa vreme ca obiect de schimb, si în Africa, Asia Centrala, America de Nord si Centrala, exceptie facând Canada, unde populatiile bastinase n-au utilizat-o în alimentatie decât dupa contactul cu europenii cuceritori.
          
          Organismul unui adult contine circa 3 kg de substante minerale, dintre care clorul împreuna cu sodiul reprezinta aproximativ 305 g. Cu toate ca cele doua elemente constituente ale sarii de bucatarie reprezinta doar 10% din nevoia de substante minerale ale organismului, acestea sunt indispensabile pentru metabolism, singura precizare demna de mentionat fiind ca organismului îi trebuie doar 7 g de sare pe zi (echivalentul unei lingurite rase). Sarea este un constituent normal al tesuturilor, cu un rol bine definit în pastrarea echilibrului volumului si presiunii lichidelor extracelulare. Prezenta sa în cantitati normale contribuie la buna desfasurare a multor procese fizico-chimice din organism; în tubul digestiv, de exemplu, întretine secretia acidului clorhidric din stomac, necesar digerarii alimentelor, mentine alcalinitatea sucului intestinal, pancreatic si al salivei, precum si rezerva alcalina a sângelui (care are un gust usor sarat).
          
          Talerul cu doua fete
          
          Lipsa din organism a cantitatii normale de sare da senzatia de epuizare, greturi, insomnii. Consumata însa în exces, provoaca o multime de tulburari, dintre care unele se pot instala imediat, altele cu întârziere. În acest caz, poate provoca aparitia diverselor probleme renale, edemelor, sughiturilor, setei excesive, mersului nesigur, crampelor musculare, cresterii nivelului azotatului din sânge etc. De multi ani încoace s-a evidentiat tot mai mult rolul nefast al abuzului de sare în declansarea hipertensiunii arteriale, boala civilizatiei moderne. Nu întâmplator, sarea este pusa alaturi de grasimi, alcool, nicotina, stres etc. pe lista acuzatilor în privinta infarctului miocardic, aterosclerozei, bolilor de rinichi s.a.
          
          Ce spun cercetatorii
          
          Studiile efectuate în unele triburi înapoiate din Africa, Australia, Polinezia, Iranul de sud si Groenlanda, la care consumul de sare este extrem de redus, arata ca în aceste colectivitati nu a fost întâlnit nici un caz de hipertensiune, ba chiar la persoanele vârstnice tensiunea era mai mica decât în mod obisnuit. Când eschimosii si polinezienii au trecut la modul de alimentatie european, majoritatea s-au îmbolnavit de hipertensiune. Paradoxal, s-a mai constatat ca un aborigen australian se deprinde cu consumul de sare în câteva zile, în timp ce un european nu poate renunta la consumul de sare decât în minimum sase saptamâni. În concluzie, organismul omului reactioneaza defavorabil atât la excesul de sare, cât si la lipsa acesteia din alimentatie, ceea ce înseamna ca singurul mijloc de a evita dezechilibrul si consecintele lui nefaste este consumul rational.
          
          2. Cinci sfaturi pentru hipertensivi
          
          
          Hipertensiunea arteriala este principala cauza de deces în prezent, în România. Moartea este provocata indirect, prin accident vascular cerebral, infarct miocardic, insuficienta renala sau cardiaca. Recunoasterea hipertensiunii arteriale se face prin masurarea ei. Este recomandabil ca:
          
          1. Lunar sau la doua luni, adultii trecuti de vârsta de 50 de ani, în special barbatii care se stiu hipertensivi, sa solicite o masurare a tensiunii arteriale.
          2. Masurarea poate fi facuta de orice persoana care stie sa foloseasca corect tensiometrul sau cu ajutorul aparatelor automate, cu afisare electronica a valorilor; utilizarea lor nu necesita abilitati sau cunostinte de specialitate.
          3. Limita maxima a tensiunii normale este 14 cm coloana de mercur iar limita minima este 8-9.
          4. Descoperirea unor valori anormale repetate este punctul de pornire pentru solicitarea de investigatii medicale menite sa evidentieze cauza hipertensiunii si solutiile de corectare si mentinere sub control a tensiunii.
          5. Medicul va sti sa faca diferenta între hipertensiunea arteriala esentiala (de regula mostenita ereditar) si cea secundara (adica legata de alte boli, cum ar fi suferintele renale sau endocrine).