Omul in oglinda

Dar cu dragostea cum stati?
          Mai este iubirea importanta într-o epoca a robotizarii vietii de zi cu zi, a stresului care ne ataca din toate directiile?
          Cele mai optimiste anchete arata ca numai 65-70 la suta din persoanele de peste 18 ani chestionate acorda dragostei o importanta foarte mare.
          Spre deosebire de anii 80 ai secolului trecut, în 2004 gesturile tandre au devenit mult mai apreciate de parteneri decât însusi actul sexual.
Dar cu dragostea cum stati?
          Mai este iubirea importanta într-o epoca a robotizarii vietii de zi cu zi, a stresului care ne ataca din toate directiile?
          Cele mai optimiste anchete arata ca numai 65-70 la suta din persoanele de peste 18 ani chestionate acorda dragostei o importanta foarte mare.
          Spre deosebire de anii 80 ai secolului trecut, în 2004 gesturile tandre au devenit mult mai apreciate de parteneri decât însusi actul sexual.
          
          O zi fara „te iubesc” e o zi pierduta
          
          Este foarte posibil ca, mergând pe strada si întrebând zece persoane de vârste diferite, de ambe sexe, numai sapte sa raspunda ca sunt îndragostite. Acum 25 de ani, sondajele de acest fel aratau ca noua din zece persoane raspund afirmativ. Daca toate cele zece persoane sunt femei, atunci aproape toate vor raspunde afirmativ, pe când barbatii vor fi mai rezervati. Concluzia generala este – în opinia sociologilor elvetieni care au purces la o astfel de ancheta pe Internet – ca astazi tendinta de a trai viata din plin fara complicatii sentimentale este o certitudine. Motivele sunt de ordin socio-economic si nu ne vom apleca asupra lor, ci vom parcurge doar raspunsurile celor care afirma ca sunt îndragostiti.
          Prima surpriza consta în faptul ca exista un procent de aproximativ zece la suta care, desi sunt coplesiti de afectivitate pentru o persoana de sex opus, nu considera ca aceasta stare de gratie este esentiala pentru viata lor. Doar 60 la suta cred ca dragostea le-a schimbat în bine existenta, iar restul persoanelor nu face nici o legatura între situatia profesionala si iubire.
          La spinoasa întrebare „ce dovezi de dragoste sunt esentiale?”, 57 la suta (femei si barbati) au pus pe primul loc fidelitatea. Urmeaza, în ordinea importantei, aducerea pe lume a copiilor, gesturile tandre, actul sexual si gesturile tandre (cu aceeasi pondere) si – atentie! – marturisirea zilnica „te iubesc!”. Sociologii au întins si o capcana celor care au dorit sa participe la acest forum, formulând întrebarea: „simtiti nevoia zilnica de a auzi din partea partenerului ca va iubeste?” Peste 95 la suta dintre femeie si peste 80 la suta dintre barbati au raspuns afirmativ. Cu alte cuvinte, putem concluziona ca aceasta „divina” afirmatie are o importanta covârsitoare în viata unui îndragostit. „Te iubesc”-ul (aproape) zilnic a ajuns sa reprezinte pentru psihologia amorezilor de toate vârstele un fel de dovada suprema a fidelitatii. Parca nici femeile si nici barbatii nu-si mai dau seama ca însasi afirmatia cu pricina poate deveni o chestiune de rutina, la fel ca întrebarea „azi ce mâncam?”
          Nu dorim sa bagatelizam vorbele atât de dragi, dar se pare ca insusi romantismul risca sa se robotizeze. Mai elocvente sunt vorbele dulci sau complimentele, care sunt mult mai ferite de rutina decât un te iubesc rostit cu aceeasi intonatie precum constatarea ca „afara ploua, ia-ti umbrela!”
          
          Cu sau fara complici?
          
          Dintre multiplele aspecte ale vietii de îndragostit ale acestei anchete, am mai selectat pentru textul de fata problema spinoasa a împartasirii acestui secret de suflet. Doar 50 la suta dintre femei au afirmat ca au vorbit unor prietene despre dragostea lor si 38 la suta dintre barbati au facut acelasi lucru. Se poate constata ca este preferabil ca iubirea sa ramâna un secret si sa nu ne luam complici (confidenti) în acest sens. De ce? Pentru ca majoritatea femeilor au fost ulterior tradate, secretul lor devenind un bun de consum pentru foarte multa lume. Barbatii sunt mai secretosi în aceasta privinta, însa foarte putini sunt deranjati ca despre afectiunea lor a aflat cine vrei si cine nu vrei.
          Un complice aparte este specialistul care poate tamadui suferintele din dragoste. Psihologul si sexologul reprezinta persoanele de cea mai mare încredere. Cu toate acestea, peste 80 la suta dintre cei cu „tulburari afective” nu apeleaza niciodata apeleaza la specialisti. Chiar si în lumea Europei dezvoltate, numai 2 la suta dintre acesti „bolnavi” frecventeaza cel putin o data pe an psihologul. Complicitatea acestuia pare sa fie mai jenanta decât complicitatea unei prietene. Oare pentru ca acest gen de „consultatie” este gratis?