Vindecari paradoxale, incredibile

          Relatarea care urmeazã nu poate constitui nici mãcar subiectul unei sperante, deoarece fenomenul are loc atât de rar si este cu totul insolit, încât nu ne rãmâne decât sã-l consemnãm cu uimire. Este vorba de asa-numitele vindecãri miraculoase.

          Relatarea care urmeazã nu poate constitui nici mãcar subiectul unei sperante, deoarece fenomenul are loc atât de rar si este cu totul insolit, încât nu ne rãmâne decât sã-l consemnãm cu uimire. Este vorba de asa-numitele vindecãri miraculoase. O femeie din Orsova s-a îmbolnãvit de cancer. Urma sã fie operatã, la scurt timp dupã fixarea diagnosticului într-o clinicã medicalã. Dar amânã operatia pânã când copiii vor intra în vacantã. Copiii au intrat în vacantã si, dupã câteva zile, mama s-a dus la atelierul unde lucra: avea nevoie pur si simplu de îmbãrbãtarea colegilor care aflaserã de cumplitul diagnostic si de iminenta operatiei. Iatã ce-si aminteste bolnava si îmi comunicã într-o scrisoare:
           „Pe data de 5 iulie 1995, distrusã sufleteste, cu gândul la copiii mei, de 9 si respectiv 15 ani, pe care putea sã-i astepte ani de suferintã în absenta mamei lor, am iesit din atelierul unde lucram, nu-mi gãseam echilibrul, plângeam tot timpul. Mi-am fixat ochii pe cer si fãrã sã vreau am început sã implor îndurate. La scurt timp am simtit cã-mi intrã în crestet un curent cald, care a început sã curgã lent prin tot trupul, pânã în tãlpi. Îl simteam cum trecând prin mine, dispare în pãmânt. M-am speriat tare, gândeam cã asa s-ar putea manifesta metastaza, ca un curent care trece cald prin tot corpul. Nu stiam ce sã fac, unde sã mã ascund sã nu mã vadã colegii suferind. Si m-am uitat din nou la cer, mi-am fixat privirea într-un punct de pe cer, nu vedeam nimic, bineînteles, dar mã rugam intens, plângând. Din acest moment a început de fapt totul…”
           Totul înseamnã disparitia durerilor, noi controale medicale si amânarea operatiei. Analizele au condus la alte rezultate spre mirarea specialistilor care nu gresiserã atunci când femeia fusese programatã pentru operatie. Întrebatã ce se întâmplase în doar câteva sãptãmâni, bolnava nu a putut da nici o explicatie acceptabilã. Privirea cerului si rugãciunea nu puteau fi cauze ale unei vindecãri spontane. „Cazul” a fost clasat. Diagnosticul oficial a rãmas un simplu petec de hârtie pãstrat si azi ca document al miracolului. Dar dupã restabilirea sãnãtãtii în chipul descris mai sus, a urmat: „Eram vindecatã, nu stiu de cine si cum, în afarã de acel curent cald care mi-a brãzdar trupul. Treptat, în câteva luni de zile, am simtit cã sporesc în mine unele capacitãti pe care sigur nu le avusesem mai înainte. Mi s-a schimbat si vederea, deoarece acum vãd clar acel câmp bioenergetic si vãd cum curge energia în om, am cãpãtat darul de a vindeca, vãd niste „luminite colorate” în trupul uman si le urmãresc miscarea extraordinarã în corp, vãd niste cercuri luminoase care se plimbã pe lângã noi, alteori vãd puncte negre, stiu cã acestea sunt boli ale trupului. Când închid ochii, nu mai intru în acel întuneric, cum stim cã se întâmplã, ci vãd un fel de far galben fixat între ochii persoanei la care mã uit cu ochii închisi. Galbenul este urmat de verde, albastru, mov si mai rar rosu. Aceste culori nu pot fi descrise pentru cã sunt pure si foarte vii, dinamice. Privind spre exemplu un fir de pãr, am vãzut cã îi lipseste culoarea albastrã, ceea ce înseamnã o boalã. Mi s-a acutizat si auzul, nu vã pot descrie modul în care aud pur si simplu atmosfera, sunetele din atmosferã, parcã aud tot cerul. Dar ce-i mai socant pentru mine este cã aud în urechea dreaptã voci, mesaje. Sunt anuntatã atunci când urmeazã sã se întâmple ceva în lume sau cu mine. Multe nu-mi sunt întelese, nu am capacitatea sã le descifrez corect.”
           Corespondenta mea nu-si afiseazã capacitãtile, dumneaei doreste pur si simplu sã fie testatã de cãtre specialisti, sã fie ajutatã sã înteleagã ce se întâmplã, cum s-a vindecat de cancer în mod spontan, de ce dupã vindecare au apãrut manifestãrile pe care le trãieste azi.