Dupa un interregn în vest care a durat doua luni, Romulus, un copil de doar zece ani a fost proclamat împarat în locul lui Nepos de catre tatal sau, Orestes, pe 31 octombrie 475.
Romulus ar fi fost în timpul scurtei sale domnii de zece luni putin mai mult decât un figurant, tatal sau, care a pastrat pozitia de magister militum, conducând de fapt o mare parte din administratia imperiala.
În 476, foederati barbari din Italia, compusi în principal din heruli si scirieni au cerut pamânturi în Italia, dornici sa se stabileasca aici, dar Orestes i-a refuzat.
Liderul lor era Odoacru, un ofiter barbar cu afiliere tribala nedeterminata. Orestes îl cunoscuse pe tatal lui Odoacru, Edeko, la curtea lui Attila, dar relatiile dintre ei fusesera întotdeauna încordate.
Pe 28 august 476, Odoacru l-a învins pe Orestes în batalia de la Ticinum, l-a capturat si a poruncit sa fie executat. Pe 4 septembrie, Odoacru a capturat Ravenna, ucigându-l pe Paulus, adjunctul si fratele lui Orestes, în timpul luptelor. Romulus a fost capturat si deportat, dupa care Odoacru a preluat controlul asupra Italiei ca prim rege al acesteia.
Odoacru a trimis însemnele imperiale occidentale ale lui Romulus împaratului rasaritean, Zeno, si i-a jurat credinta, domnind fara alti succesori imperiali în vest.
Desi Zeno i-a acordat lui Odoacru distinctia de patrician, el l-a îndemnat pe rege sa-l accepte pe Iulius Nepos înapoi ca împarat în Italia. Odoacru l-a acceptat pe Nepos ca suveran, batând monede în numele sau, dar Nepos nu a reusit niciodata sa reocupe Italia. Odoacru i-a crutat viata tânarului Romulus si i-a oferit chiar o pensie anuala si o proprietate în Campania, lânga Napoli, numita castellum Lucullanum (astazi Castel dell’Ovo).
Este posibil ca Romulus sa fi fost în viata înca din 507 sau 511, când Teodoric cel Mare, succesorul lui Odoacru ca rege al Italiei, i-a scris unui „Romulus” pentru a confirma o concesie facuta lui si mamei sale.
GABRIEL TUDOR
Comentarii