Produs in colaborare de HBO si Sky UK, miniserialul de televiziune Cernobil este, cu siguranta, „bomba” acestei veri. Considerat cel mai bun serial realizat vreodata, apreciat de critici si de-a dreptul venerat de cinefili, productia prezinta dezastrul nuclear petrecut in aprilie 1986 la Cernobil si eforturile fara precedent de inlaturare a efectelor sale nocive.
Serialul este bazat in mare parte pe marturiile localnicilor, asa cum au fost ele reflectate in cartea „Vocile Cernobilului”, de laureata cu Nobel, scriitoarea belarusa Svetlana Alexievici.
Producatorul si scenaristul Craig Mazin a avut ideea crearii unui serial despre Cernobil inca din 2014, cand a inceput sa se documenteze asupra tragediei din 1986. Scopul sau nu a fost acela de a blama sistemul comunist, ci, dupa cum el insusi atragea atentia, „de a demonstra ca razboiul contra adevarului, purtat candva de cei care au incercat sa musamalizeze tragedia de la Cernobil, continua si azi, prin fenomenul fake-news, din fericire cu mai putine victime, dar intr-un mod la fel de periculos”. Discutand cu oameni care au trait acele momente dramatice, scenaristul britanic a fost impresionat de „povestile incredibile ale eroilor cvasinecunoscuti de la Cernobil, care au suferit si s-au sacrificat pentru a-i salva pe cei dragi, pentru a-si salva compatriotii, tara, continentul insusi, desi stiau ca sunt condamnati, practic la moarte facand asta.
Pentru ca povestea descrisa in serial sa fie cunoscuta de cat mai multi oameni, producatorii au luat decizia – fara precendent – de a publica scenariul original al tuturor episoadelor, in format PDF, pentru ca oricine sa le poata descarca si citi gratuit.
Desi initial producatorii au vrut ca actorii sa vorbeasca in limba rusa (sau sa fie dublati in aceasta limba), s-a optat totusi pentru engleza. Mai mult, pentru ca nu cumva folosirea unei engleze cu accent rusesc sa starneasca ilaritate, actorilor li s-a cerut sa vorbeasca absolut normal. Pentru ca audienta sa nu fie distrasa de accente diferite, Mazin a preferat sa nu foloseasca in serial decat actori britanici, nu si americani.
Pentru ca echipa de filmare nu a primit acceptul de a filma la Pripiat, in Ucraina, principalele scene au fost filmate intr-un cartier muncitoresc, cu blocuri in stil sovietic, din orasul Vilnius, Lituania. Scenele cu centrala nucleara au fost turnate la Visaginas, mai precis la fosta centrala nucleara Ignalina, actualmente dezafectata, dar considerata „sora geamana a centralei de la Cernobil”, din pricina designului comun al reactoarelor.
Personajul Ulana Ciomiuk, savanta curajoasa care salveaza reactorul de la un dezastru si mai mare, nu a existat in realitate, ea reprezentandu-i, de fapt, pe numerosii fizicieni sovietici care au incercat sa sparga zidul de frica si de tacere impus de autoritatile comuniste. De asemenea, „podul mortii”, de pe care unii locuitori din Cernobil ar fi asistat la explozie, murind ulterior cu totii din cauza radiatiilor, nu este altceva decat o legenda urbana, introdusa totusi in film din cauza incarcaturii emotionale. De altfel, libertatea luata de scenarist in a aduce in prim plan povesti bazate nu doar pe fapte, ci si pe supozitii, a fost criticata indelung in Rusia. Producatorul rus de documentare Oleg Voinov, care a realizat si el un film despre Cernobil, spunea: „Serialul este excelent filmat, a fost editat profesionist si are efecte speciale uimitoare, dar nu se apropie nici pe departe de realitate…
In Rusia, opiniile despre serial au fost impartite. In vreme ce unii l-au laudat, pentru ca spune povestea unor oameni simpli si curajosi, criticand in acelasi timp tarele sistemului comunist, atat de bine cunoscute aici, altii l-au considerat o „blasfemie”.
In replica, canalul rus de televiziune NTV produce in prezent propria sa versiune „patriotica” a tragediei de la Cernobil, prezentand cele intamplate acolo nu ca pe un accident provocat de incompetenta, lasitate si autosuficienta, ci ca pe un act de sabotaj, pus la cale de CIA si transpus in practica de „tradatori de tara”.
Serialul nu urmareste insa si destinul ulterior al celor trei oameni – Alexei Ananenko, Valeri Bespalov si Boris Baranov care s-au oferit voluntari sa intre in subsolul Reactorului 4 si sa elibereze zeci de milioane de litri de apa folosita ca agent de racire. Desi legendele urbane sustin ca acestia ar fi murit la scurt timp dupa actul lor temerar, doar Baranov a murit in 2005, ceilalti doi traind si in ziua de azi.
Daca miezul topit al reactorului ar fi ajuns la apa de racire, ar fi evaporat-o, producand o explozie colosala, care ar fi declansat, la randul ei, o explozie nucleara, vaporizand combustibilul atomic si din celelalte trei reactoare de la Cernobil. Pe o suprafata de 200 kilometri patrati totul ar fi fost efectiv aplatizat, orasul Kiev ar fi fost complet distrus, resursele de apa a 30 de milioane de oameni ar fi fost contaminate, iar o mare parte a Europei, Ucraina si jumatatea europeana a Rusiei ar fi devenit nelocuibile pentru aproximativ 500.000 de ani!
Si nu putem incheia fara a-l mai cita o data pe scenaristul serialului, Craig Mazin: „Lectia pe care ar trebui sa o desprindem din povestea Cernobilului nu se refera neaparat la pericolul puterii nucleare. Lectia este ca minciuna, aroganta si suprimarea opiniilor critice sunt cu adevarat primejdioase.”
GABRIEL TUDOR
Comentarii