Cinematograful, fie ca e considerat cea de-a 7-a arta sau, potrivit unor pareri mai critice, doar industrie de film (în special când e vorba de creatiile hollywood-iene), face parte din realitatea acestui sfârsit de mileniu. În mod firesc, revista noastra a facut loc în paginile sale starurilor si sex-simbolurilor care au reusit sa polarizeze în jurul personalitatii lor milioane de admiratori de pe întreaga planeta si, bineînteles, si de la noi.
Cinematograful, fie ca e considerat cea de-a 7-a arta sau, potrivit unor pareri mai critice, doar industrie de film (în special când e vorba de creatiile hollywood-iene), face parte din realitatea acestui sfârsit de mileniu. În mod firesc, revista noastra a facut loc în paginile sale starurilor si sex-simbolurilor care au reusit sa polarizeze în jurul personalitatii lor milioane de admiratori de pe întreaga planeta si, bineînteles, si de la noi. Din acest motiv, cariera artistica – marcata de succese rasunatoare sau de esecuri dezamagitoare –, precum si amanunte din viata personala a vedetelor au constituit subiecte permanente ale revistei. Dar bucuria, emotia, fascinatia sau, daca vreti, doar simpla relaxare pe care filmul le ofera spectatorului nu ar fi existat fara miracolul întâmplat chiar în miezul sarbatorilor de iarna, în urma cu mai bine de 100 de ani. Sa ne întoarcem asadar cu gândul la ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1895.28 decembrie 1895, nasterea cinematografului Incredibila aventura si-a aflat începutul în spiritul sarbatorilor de Craciun, era în 28 decembrie 1895 când banderole imense fluturau pe marile bulevarde pariziene pentru a anunta populatia ca în subsolul localului Grand Café se pune la cale o noutate incredibila, asa-numitul „Cinematograf Lumière”. Nimeni nu întelegea ce însemna de fapt acest lucru, asa ca nu-i de mirare ca numai 35 de persoane, probabil foarte curioase din fire, au fost dispuse sa riste 1 franc pentru a plati biletul de intrare… la spectacol. Aveau sa fie de fapt primele 35 de persoane din lume care au asistat la momentul nasterii celei de a 7-a arte. Numai ca în acel moment, nimeni n-a putut sa banuiasca viitorul stralucit al ciudateniei numite cinematograf. Nici macar fratii Lumière, parintii acestui copil-minune, nu i-au dat prea multe sanse de supravietuire. „Ceea ce oferim noi azi, au spus ei atunci, nu are viitor. Poate sa dureze cel mult sase luni, un an, poate mai putin…” În fata unui public atât de putin numeros, M. Volpini, directorul localului unde fusese închiriat Salonul indian pentru proiectie, s-a felicitat pentru modul cum a negociat afacerea: el refuzase propunerea de a i se acorda un procent din banii obtinuti prin vânzarea biletelor, preferând sa ceara o chirie fixa, de 30 de franci pe zi, fara alte pretentii. Dar satisfactia lui n-avea sa fie de lunga durata… Dupa doar câteva zile, în fata la Grand Café s-au format siruri nesfârsite de oameni, nerabdatori sa-si plateasca biletul si sa vada minunea din Salonul indian.Ce i-a uluit pe oameni? Numarul firav de spectatori care au intrat la prima proiectie cinematografica se astepta de fapt sa asiste la un fel de lanterna magica, procedeu folosit în acea epoca. Dar uimirea avea sa fie totala. Cum s-au asezat pe scaunele din salonul care aducea cu o mica sala de teatru, spectatorii au constatat ca asupra lor se lasa un întuneric gros, strabatut doar de o raza de lumina proiectata de undeva din spate pe o pânza întinsa pe un perete din fata lor. Si iata ca pe ecran prinde contur poarta unei fabrici unde apare un grup de femei, dar femei care nu stau imobile, ca în fotografie, ci care merg, se misca, „sunt vii”. Ele se îndreapta spre spectatori, imaginea lor se mareste, zâmbesc, clipesc, „sunt chiar vii”. În sala de proiectie, stupefactia lasa publicul fara suflare. Filmul dureaza doua minute, se aprinde lumina si oamenii prind curaj sa vorbeasca, se întreaba unul pe celalalt daca nu cumva au fost hipnotizati, daca nu cumva au visat. Dar n-au timp de prea multe comentarii, lumina se stinge din nou, pe ecran apare un tren care ruleaza cu mare viteza, se îndreapta tot catre spectatori, se apropie amenintator, gata sa-i striveasca… Impresia de real este atât de pregnanta si emotia atât de mare încât oamenii de pe primul rând de scaune se ridica instinctiv gata sa fuga din calea trenului… Filmele se succed, sunt 10 la numar. Fiecare dureaza doua minute. Când programul se termina – dupa 20-25 de minute – operatorul beneficiaza de o pauza de 10 minute, timp în care sa-si relaxeze mâna obosita de actionarea manivelei aparatului de proiectie. Apoi da la manivela pentru urmatoarea serie de spectatori… Munca istovitoare când cozile în fata „cinematografului” au început sa fie de zeci de metri.Zvonul circula repede Pentru a deveni vedeta înca din fasa, cinematograful fratilor Lumière n-a avut nevoie de campanie publicitara, a fost de-ajuns ca primii 35 de oameni sa intre în sala de proiectie. Au iesit tulburati de miracolul la care asistasera si s-au grabit sa povesteasca si cunoscutilor si necunoscutilor si sa-i îndemne sa mearga la… cinematograf sa vada cu ochii lor daca nu cred. Iar cine a fost o data, a vrut sa mai mearga o data si înca o data, sa-i însoteasca pe „nestiutori”, sa le explice, sa-i linisteasca daca se sperie, sa se bucure si sa se mire împreuna… Presa se poate spune ca, în ansamblul ei, a ignorat evenimentul care bulversase Parisul. Singurul ecou palid a aparut în „Le Radical” în ziua de 30 decembrie, dar comentariul care a aparut atunci este primul din sutele de milioane de articole ce aveau sa fie pâna în zilele noastre dedicate cinematografului. „O noua inventie, care este fara îndoiala unul din lucrurile cele mai ciudate din epoca noastra, a fost prezentata parizienilor… Un grup de persoane este surprins în miscare si pot fi vazute în marime naturala… Apare si personalul atelierelor unde a fost inventat noul aparat, caruia i s-a dat numele un pic barbar de cinematograf…”, se spunea, printre altele în articolul din „Le Radical”.Un invitat de onoare Printre primii 35 de spectatori de la prima proiectie cinematografica, în sala se afla si un barbat cu barba, pâna în 40 de ani, pe nume Georges Méliès. Nascut într-o familie înstarita, acesta s-ar fi putut multumi sa conduca prospera fabrica de pantofi a tatalui, dar destinul lui avea sa fie cu totul altfel. Desenator umoristic, tânarul fusese sedus de arta iluzionismului pe care a învatat sa o si practice. Apoi, în „spectacole” cu lanterna magica, îsi folosea unele dintre trucuri. Atractia pentru vizual, pentru imagine, i-a deschis apetitul si pentru fotografie si asa l-a cunoscut pe Antoine Lumière, tatal fratilor Lumière. Acesta îl invitase la cinematograf. Patru decenii mai târziu, Méliès îsi amintea de acel moment: „Dumneata, care ai obiceiul sa-ti uimesti publicul cu trucurile dumitale, n-ai vrea sa vii diseara la Grand Café? Vei vedea ceva care poate te va impresiona”, i-a spus batrânul Lumière. Dupa proiectarea primelor imagini pe ecran, Méliès a început sa se foiasca în scaun, mintea lui era deja invadata de proiecte. Când spectacolul s-a sfârsit, s-a grabit sa-l abordeze pe tatal Lumière. Era hotarât sa cumpere aparatul fratilor Lumière pentru spectacolele lui. A oferit zece mii de franci, dar a fost refuzat si asigurat ca cinematograful nu are nici un viitor comercial. Nu asa vedea lucrurile si tânarul Méliès: în contrast cu parerea parintilor cinematografului, el i-a prezis inventiei un viitor stralucit.Spectacolul continua Dupa refuzul lui Antoine Lumière de a-i vinde aparatul, Méliès nu viseaza la altceva decât sa aiba si el asa ceva. Nu se da batut si reuseste sa fabrice propriul sau aparat. Apoi, decide sa faca propriul lui film. Îsi alege drept cadru gradina proprietatii lui din Montreuil, mostenire de familie. Se gândeste si la un scenariu, simplist evident, si la câteva personaje: câtiva prieteni vin în gradina, el le propune sa se aseze în jurul mesei, la un joc de carti. Da indicatii de regie în continuare, cerându-le sa se comporte cât mai natural, fara sa se uite înspre aparat. Fara sa-si dea seama, prietenii lui care i-au fost complici pot fi considerati primele „staruri” ale celei de-a 7-a arte. Din acest moment Méliès turneaza fara încetare, cu predilectie scene din viata cotidiana ale familiei sale. Priceperea în iluzionism îi vine în ajutor si astfel, Méliès devine primul inventator al câtorva procedee tehnice, de trucaj cinematografic. Descopera o modalitate de multiplicare a imaginii unui personaj, de a face substitutia progresiva de la o imagine la alta, gaseste principiul imaginilor transformate etc. În 1897 creeaza primul studio propriu, la Montreuil, iar de-a lungul vietii realizeaza peste 500 de filme. Pasionat de film, nu-si face griji financiare, dar ca orice artist, ca orice poet – al imaginii în cazul lui – sfârseste vânzând bomboane în gara Montparnasse. Posteritatea i-a recunoscut însa meritul considerându-l creatorul spectacolului cinematografic si un premiu care recompenseaza cel mai bun film francez poarta numele sau.
Roluri celebre din tinerete, reluate la batrânete
Pentru actori si actrite, reluarea unora dintre rolurile lor cele mai emblematice...
Comentarii