La editura Humanitas a aparut recent, intr-o editie de lux, jurnalul ultimilor ani (1907-1910) scris de Lev Tolstoi, intitulat Despre Dumnezeu si om (traducere de Elena Dragusin-Richard). Scriere densa, profunda, cum nu se poate scrie decât atunci când iti inchei socotelile cu viata si când poti medita in libertate la Adevar si la „constiinta existentei Lui”.
Ultimii ani ai vietii il gasesc pe Tolstoi la mosia de la Iasnaia Poliana, traind ca un mujic. Lasase in urma societatea mondena petersburgheza, onorurile, ba chiar si propriul destin literar. Devine un fel de patriarh nonconformist, in raspar cu autoritatile laice si cu cele ecleziastice. Ajunsese la o credinta in care putini il puteau urma. Gasise un fel de-a se exprima mai simplu. Aici, la Iasnaia Poliana, in singuratate, sta de vorba cu sine despre Dumnezeu si oameni, iar jurnalul, care l-a insotit permanent, e spatiul unde pune intrebari infinite, unde cauta sa inteleaga si sa se exprime altfel decât o facuse in romane. Aceste meditatii au fost cenzurate in editiile anterioare ale jurnalului, puterea sovietica putea accepta „stilul” lui de mujic, dar nu si spiritul care se impotrivea oricarei revolutii.
In plus, in 1880, Lev Nikolaevici Tolstoi incepe sa critice in scrierile sale Biserica Ortodoxa, acuzând-o ca e preocupata numai de ritualuri si dogme, fara sa-i pese de invatatura originara a lui Iisus. Desi cenzura impiedica publicarea cartilor in care isi exprima aceste idei, pozitia lui Tolstoi e binecunoscuta, ceea ce face ca in 1901 Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse sa-l excomunice. In scrisoarea de raspuns la decizia Sinodului, Tostoi spune: „Am inceput prin a iubi credinta mea ortodoxa mai mult decât linistea mea, apoi am iubit crestinismul mai mult decât biserica mea, acum insa iubesc adevarul mai mult decât orice pe lume. Si chiar si acum pentru mine adevarul se suprapune cu crestinismul, asa cum il inteleg eu”. Tolstoi moare in 1910, dupa ce refuzase ferm sa se intoarca in sânul Bisericii. E inmormântat fara fast intr-o padure lânga Iasnaia Poliana.
Iata câteva gânduri din Jurnal, notate in ziua de 14 ianuarie 1907: „Cât de ingrozit trebuie sa se simta omul singur pe lume, rupt de toate! Daca, oricât ar rataci, omul n-ar simti legatura spirituala cu lumea, cu Dumnezeu, n-ar putea trai. Daca insa pierde constiinta acestei legaturi, nu mai poate sa traiasca si se omoara… Muncitorii, in general saracii, nu sunt mai buni, ci mai rai decât bogatii, ii judeca si ii invidiaza. Pentru asta sunt vrednici de mila mai mult decât pentru saracia lor. Bogatii sunt insa intotdeauna mai imorali decât saracii, profita de munca lor, traiesc in trândavie, si mai ales pentru asta sunt vrednici de mila…
Bucura-te, si iara spun tie, bucura-te. Daca traiesti cum se cade, bucuria e neincetata. Imi dau seama de asta la batrânete. Batrânetea ma bucura. Sunt minute bune când ma bucura si apropierea mortii… Da, nu Rusia trebuie salvata, ci ceea ce este de milioane si milioane de ori mai scump decât inchipuita existenta a Rusiei, sufletul nostru.”
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii