„Doi oameni care se bat in mijlocul strazii vor atrage cu siguranta mai multe priviri decat doi indragostiti care se saruta”, spunea, la inceputul carierei sale Quentin Tarantino, un regizor devenit renumit la Hollywood pentru peliculele sale pline de violenta. De fapt, scopul tanarului si talentatului artist nu era de a umple ecranul de sange doar de dragul etalarii unor insticte umane, primitive si agresive, ci dimpotriva, de a atrage atentia asupra degradarii morale la care se poate ajunge apeland la ele, de a-l face pe spectator sa mediteze la efectele nefaste pe care violenta le poate avea, pentru individ si societate. Ideea a fost preluata de numerosi alti regizori iar unele pelicule prin intermediul carora ea a fost exprimata raman de referinta, aducand, in plus, incasari record si castigand un public fidel si tot mai numeros…
Kill Bill
Vom incepe, desigur, cu cele doua pelicule purtand acest titlu si apartinand mai sus mentionatului Tarantino. Violenta din precedentele Reservoir Dogs, Pulp Fiction si Jackie Brown pare un moft, pe langa seria Kill Bill. Personajul principal, Mireasa, interpretata de actrita fetis a regizorului, Uma Thurman, este o fosta membra a Brigazii Asasinilor. Cand iubitul ei, Bill, o tradeaza, transformand ziua nuntii intr-un masacru demn de noaptea Sfantului Bartolomeu, Mireasa jura razbunare. Rapiditatea cu care se deruleaza secventele, alegerea unor unghiuri de filmare diferite si nu in ultimul rand scenele creative de arte martiale, care amplifica impactul vizual, naucesc, pur si simplu, privitorul. Secventa in care David Carradine ucide, printr-un veritabil balet martial, o cohorta intreaga de „baieti rai”, cu nonsalanta cu care ar dansa prin aer cu sabia ramane remarcabila si este tipica pentru filmele lui Tarantino.
Nascuti asasini
Mickey si Mallory Knox sunt doi asasini in serie. Ei nu ucid pentru profit, pentru glorie si nici nu comit asasinate politice, motivati de cine stie ce idei utopice. Ei impusca oameni intalniti intamplator pe strada cu senitatatea cu care le-ar cere o tigara. Omoara din placerea de a omori si astfel devin, paradoxal, eroi, intr-o America decadenta, in care valorile s-au inversat si Raul fascineaza si ofera exemple intr-o mai mare proportie decat Binele. Filmul reprezinta de fapt, lasand la o parte raurile de sange pe care cei doi asasini „nascuti” astfel le lasa sa curga in urma lor, o lectie de moralitate si un excelent prilej de a condamna o „presa porcina” care a ajuns, de dragul audientei, sa transforme doi psihopati in idoli ai tinerei generatii.
Rambo
Vi-l mai amintiti pe John Rambo, eroul uitat si marginalizat din Vietnam? In 2008, Sylvester Stallone s-a gandit sa scoata de la naftalina acest personaj care facea furori in anii ’80, aducandu-si, in felul sau, contributia la caderea comunismului, si n-a pariat rau. In – sa speram! – ultimul film in care Rambo revine, el pare decis sa duca o existenta pasnica in Thailanda dar constiinta sa de luptator nu-l lasa sa priveasca nepasator modul cum sunt tratati misionarii crestini, dornici sa ajute populatia nativa din Burma, de catre mafiotii locali. Eroul decide sa-i apere si, desigur ca, atunci cand acestia, aflati pe nava lui, ce-i transporta spre un loc linistit, sunt atacati de raufacatori, va urma un duel pe viata si pe moarte. Calatoria periculoasa pe rau aminteste de Apocalipsul, iar scenele de lupta sunt deosebit de dure si de realiste.
Salvati soldatul Ryan
Ca Spielberg este un vrajitor al peliculei de celuloid nu mai trebuie subliniat. Modul in care el readuce in memoria colectiva momentele uitate ale eroicei debarcari in Normandia, pe 6 iunie 1944, face din el un titan al celei de-a saptea arte. Geniul sau atinge aici apogeul, caci niciodata nu s-a putut reproduce o scena istorica intr-un mod mai realist, mai crud. Filmul este de o violenta iesita din comun, de la un cap la altul dar pe fundalul exploziilor, al gloantelor care suiera parca pe la urechea spectatorului, al urletelor de groaza si durere, al trupurilor sfartecate, regizorul spune o poveste sensibila, vorbind despre curaj, devotament si onoare.
Regatul cerului
Brutalitatea Cruciadelor este perfect redata in aceasta aventura epica purtand marca Ridley Scott. O lume a violentei primordiale, plasate pe fundalul luptelor dintre crestini si musulmani si un rol mare pentru foarte tanarul pe atunci Orlando Bloom, care se formeaza, intr-un bildungsroman cu accente mistice si exotice, ca om, invatand virtutile cavaleresti dar fiind martor in acelasi timp al unor crime oribile, comise in numele credintei.
300
Unul dintre cele mai ciudate filme ale ultimilor ani, 300 a fost inspirat dintr-o banda desenata realizata, cu ani in urma, de Frank Miller si Lynn Varley. 300 ne poarta inapoi in timp, in epoca razboaielor dintre persi si greci, mai precis la momentul Termopile. 300 de spartani infrunta puhoiul de zeci de mii de persi, starnit din strafundurile deserturilor asiatice spre a inabusi lumea libera a grecilor. Regizorul, Zak Snyder, se dovedeste a fi un maestru al duelurilor epice si in acest film, realizat in alb-negru si intr-o permanenta penumbra de rau augur, singura culoare este cea a sangelui, care improasca totul. Spartanii se lupta ca niste lei si in fata lor se inalta lesurile dusmanilor ucisi. Doar tradarea lui Efialtes ii face sa piarda batalia, primind o moarte de martiri. Dar mesajul lor, transcris, peste veacuri, pe placa aflata si acum la locul bataliei – „Straine ce treci pe aici, te du si vesteste la Sparta: morti noi zacem dupa ce legilor ei ne-am supus” – ramane ca una dintre cele mai frumoase exprimari ale dorintei de pastrare a libertatii, fie chiar si cu riscul jertfei supreme.
GABRIEL TUDOR
Comentarii