Orice organism viu, deci si cel uman, are capacitatea si abilitatea, am putea spune, de a-si organiza un sistem de aparare propriu împotriva agresorilor externi, si aceasta dincolo de actiunile rationale ale individului însusi, care apeleaza la medici si terapeuti ori la tratamente aleatorii, eventual „dupa ureche”, cum se mai spune. Daca acest lucru tine sau nu de un instinct ancestral al celulei vii, nu discutam aici. Problema este ca uneori apare si fenomenul exact contrar: în anumite contexte, atacul nu vine din afara corpului, ci din interior, ca semn ca acolo s-a produs un dezechilibru major. Este vorba, în aceste cazuri, despre bolile numite autoimune.
Tipuri de boli autoimune
In bolile autoimune, sistemul imunitar al organismului devine incapabil de a controla reactiile sale si atacurile unor substante proprii, care provoaca distrugerea tesuturilor si în consecinta disfunctii ale diferitelor organe. Acest lucru conduce la o serie de boli cronice care urmeaza sa fie tratate întreaga viata. Bolile autoimune sunt caracterizate prin prezenta anticorpilor si a celulelor T, care ataca propriile lor componentel numite autoanticorpi si celule T autoreactive. O persoana obisnuita produce anticorpi între limitele normale, în functie de varsta sa, în timpul unei infectii virale sau bacteriene. Sistemul imunitar, în colaborare cu celulele autoreactive, previne reactiile de aparare excesive. Atunci cand acest sistem slabeste sau cand persoana este expusa unor agresiuni din partea mediului ori de alta natura, îsi poate face aparitia o boala autoimuna.
Exista doua tipuri de maladii autoimmune – specifice sau nu, în functie de organele afectate. În cazul celor nespecifice, sistemul ataca diferite organe, generand boli sistemice, cum ar fi artrita reumatoida, lupus eritrodermic sistemic, sindromul lui Sjogren, sclerodermia, poli si dermatomiozita, spondilita anchilozanta, reumatismele. Bolile nespecifice se limiteaza în mod special la anumite organe. Printre cele mai frecvent întalnite se numara diabetul insulino-dependent, maladiile tiroidei, boala lui Addison, anumite afectiuni ale rinichilor si ale plamanilor.
Cateva maladie neurologice, precum scleroza multipla, pot de asemenea sa fie considerate autoimmune, deoarece sunt caracterizate prin prezenta anticorpilor si a celulelor T, care interactioneaza cu propriii compusi. Unele boli ale ochilor (uveita), ale pielii (psoriazisul), ale ficatului (forme de hepatita sau de ciroza), maladie inflamatorii ale intestinelor, ale sistemului reproducator (infertilitate masculina sau feminina) – toate aceste probleme pot reprezenta rezultatul predominantei raspunsurilor autoimune.
Solutii de tratament
Procesul autoimun, stimulat de infectiile virale, incluzand virusul HIV (respective cumplita maladie SIDA), afecteaza în mod frecvent limfocitele si plachetele sanguine. De asemenea, fenomenul autoimun poate fi însotit de anumite tipuri de cancer sau poate fi accelerat în urma unei expuneri la anumiti produsi chimici. Originea maladiilor autoimune ramane însa necunoscuta, în esenta mecanismului sau. Cel mai des, ele apar la femei si la persoane care prezinta în acest sens o componenta genetica recurenta, întrucat în ce priveste raspunsul imunitar, genele se pare ca ar conferi o predispozitie particulara la asemenea afectiuni. Mai precis, dezvoltarea unei boli autoimune presupune existenta a doi factori: o susceptibilitate genetica si un stimul aditional, cum ar fi o expunere la agenti patogeni sau la toxine.
Strategiile de tratament al acestor maladii, chiar daca în prezent sunt limitate din cauza neîntelegerii exacte a mecanismelor lor, încep prin eliminarea durerilor si prin gestionarea corespunzatoare a pierderii functiilor organelor vizate. Drenajul anticorpilor toxici (numit plasmafereza) poate fi util în boli cum ar fi miastenia gravis. De asemenea, exista tratamentele pe baza de corticosteroizi, de derivati ai cloroquinei si de mici doze de compusi anti-metabolici sau anti-cancerigeni. Alte tratamente au drept tinta celulele sistemului imunitar, precum ciclosporinele. Oricum, ca în orice tip de boli, si în cazul celor autoimune, foarte putin cunoscute, cum aratam si mai sus, esential este diagnosticul pus de medicii specialisti, singurii în masura sa aprecieze daca poate fi vorba sau nu despre asa ceva si sa stabileasca tratamentul considerat adecvat, în functie de verdictul respectiv.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii