Ideea de a crea un pasaj pe apa prin istmul Panama pentru a lega oceanele Atlantic si Pacific dateaza cel putin din anii 1500, dupa ce exploratorul Vasco Nuñez de Balboa si-a dat seama ca doar o fâsie îngusta de pamânt separa cele doua oceane. Regele Carol I al Spaniei i-a cerut guvernatorului sau regional sa studieze un traseu de-a lungul râului Chagres.
Realizarea unei astfel de rute prin terenul muntos si tropical a fost considerata imposibila la acea vreme, desi ideea a ramas tentanta. Singura varianta era sa navigheze în jurul Americii de Sud prin furtunoasa si imprevizibila Strâmtoare Magellan sau folosirea cararilor de munte, prin jungla, pentru a transfera bunuri si oameni de la un ocean la altul.
În cele din urma, Franta a fost prima tara care a încercat sa construiasca un canal. Condusi de contele Ferdinand de Lesseps, constructorul Canalului Suez din Egipt, francezii au început în 1880 sa construiasca un canal planificat la nivelul marii. De Lesseps si-a dat seama cu întârziere ca un canal la nivelul marii era prea dificil si a reorganizat eforturile pentru un canal cu ecluze, însa finantarea i-a fost retrasa în 1888.
Statele Unite au cumparat activele franceze din zona canalului pentru 40 de milioane de dolari în 1902. Atunci când a fost respinsa o propunere de tratat privind drepturile de constructie în ceea ce era pe atunci un teritoriu columbian, Statele Unite au sprijinit militar miscarea de independenta panameza, negociind un acord cu noul guvern din Panama, care a oferit Americii posesia exclusiva si permanenta a Zonei Canalului Panama.
Un specialist în cai ferate, John Stevens, a preluat functia de inginer-sef în iulie 1905 si a abordat imediat problema fortei de munca, recrutând muncitori din Indiile de Vest. Proiectul a beneficiat de un ajutor imens din partea sefului serviciului sanitar, dr. William Gorgas, care credea ca tântarii sunt purtatorii bolilor mortale indigene din zona.
Gorgas s-a angajat într-o misiune de eliminare a purtatorilor de boli, echipa sa fumigând minutios casele si curatând bazinele de apa. Ultimul caz de febra galbena raportat pe istm a aparut în noiembrie 1905, în timp ce cazurile de malarie au scazut vertiginos în urmatorul deceniu.
Marele proiect a început sa se apropie de final în 1913. În octombrie acel an, presedintele Woodrow Wilson a actionat butonul unui telegraf de la Casa Alba care a declansat explozia digului Gamboa, inundând ultima portiune de pasaj uscat de la Culebra Cut.
Canalul Panama a fost inaugurat oficial pe 15 august 1914, desi marea ceremonie planificata a fost amânata din cauza izbucnirii Primului Razboi Mondial. Finalizat la un cost de peste 350 de milioane de dolari, el a fost cel mai costisitor proiect de constructie din istoria Statelor Unite pâna în acel moment. În total, aproximativ 3,4 milioane de metri cubi de beton au intrat în constructia ecluzelor, iar aproape 240 de milioane de metri cubi de piatra si pamânt au fost excavati în timpul fazei de constructie americane.
Cu toate acestea, multi oameni au murit construind Canalul Panama: din cei 56.000 de muncitori angajati între 1904 si 1913, aproximativ 5.600 ar fi fost ucisi de malarie sau febra galbena, desi numarul real este probabil mult mai mare, deoarece francezii au înregistrat doar decesele care au avut loc în spitale.
Tranzitia catre supravegherea locala a început cu un tratat din 1977 semnat de presedintele american Jimmy Carter si liderul panamez Omar Torrijos, Autoritatea Canalului Panama preluând controlul deplin la 31 decembrie 1999.
GABRIEL TUDOR
Comentarii