În anii 1950, crescatorii australieni de ovine si bovine au decis sa rezolve problema iepurilor din tara prin lansarea unei arme biologice – virusul myxoma. Acest virus provoaca doar simptome usoare la gazdele sale naturale, iepurii cu coada de bumbac, dar este de obicei fatal pentru iepurii europeni care abunda în Australia.
Introducerea virusului a redus drastic populatia de iepuri din Australia, ceea ce a dus la o redresare economica rapida pentru industriile de lâna si de carne, generând venituri suplimentare de milioane de dolari în doar doi ani.
Din pacate, eforturile de a implementa masuri biologice similare în Europa s-au încheiat cu o catastrofa. Iepurii au fost introdusi pentru prima data în Australia în 1788 pentru carnea lor si au fost crescuti initial în ferme de iepuri si în tarcuri, pâna când un individ a decis sa elibereze iepuri pe proprietatea sa, pentru ca oaspetii sai sa aiba ce vâna. Iepurii s-au raspândit ra-pid si în doar câtiva ani au pro-dus un veritabil dezastru ecologic pe continentul de la Antipozi.
În 1887, pagubele provocate de iepuri erau atât de mari încât Comisia intercoloniala pentru iepuri a oferit un premiu de 25.000 de lire sterline „oricui ar putea demonstra o modalitate noua si eficienta de exterminare a iepurilor”. Împuscarea si otravirea iepurilor au fost cele mai frecvente metode sugerate pentru a rezolva problema.
În cele din urma, un gard imens a fost ridicat între 1901 si 1907 pentru a tine departe populatia de iepuri din zonele pastorale din Australia de Vest. Acesta se întindea initial pe o lungime de 1.800 de kilometri si a fost extins si întarit cu garduri suplimentare, dar în zadar. Iepurii au continuat sa fie o bataie de cap pentru crescatorii de vite.
În 1906 si 1907, Jean Danysz, de la Institutul Pasteur din Paris, a efectuat teste cu o tulpina a bacteriei Pasteurella pe care o dezvoltase, care s-a dovedit a fi fatala pentru iepuri. Cu toate acestea, experimentele s-au adeverit a fi nesatisfacatoare. Ulterior, biologul australian Frank Fenner a demonstrat ca virusul myxoma ucide iepurii în 9-11 zile si are o rata de mortalitate de aproape 99,8%. În 1950, virusul myxoma a fost eliberat pentru prima data în populatia de iepuri.
În decurs de numai trei luni, populatia de iepuri s-a prabusit de la o populatie estimata la 600 de milioane la aproximativ 100 de milioane. Vestile despre eficacitatea virusului myxoma au ajuns în Europa, unde bacteriologul francez Paul-Félix Armand-Delille a decis sa îl foloseasca pe proprietatea sa de 600 de acri din Maillebois, în Eure-et-Loir, nu departe de Paris.
Armand-Delille a injectat doi iepuri cu virusul achizitionat de la un laborator din Lausanne si i-a eliberat pe proprietatea sa. În termen de sase saptamâni, 98% dintre iepurii de acolo erau morti.
În decurs de un an, aproape jumatate dintre iepurii salbatici din Franta au pierit din cauza bolii, împreuna cu o treime dintre iepurii domestici. Ulterior, boala s-a raspândit în toata Europa de Vest, decimând populatiile de iepuri din Olanda, Belgia, Italia, Spania, Germania, Marea Britanie si nu numai. Impactul asupra populatiei de iepuri din Franta a fost uluitor.
În sezonul de vânatoare din anul de lansare a virusului, 1952-1953, numarul total de iepuri ucisi de vânatori depasea 55 de milioane. În 1956-1957, doar 1,3 milioane de iepuri au fost împuscati de vânatori.
Armand-Delille s-a confruntat cu condamnarea din partea vânatorilor de iepuri, care l-au numit „macelarul de iepuri”, dar a primit laude din partea fermierilor si a silvicultorilor. A fost urmarit în justitie si, în ianuarie 1955, a fost condamnat si amendat cu 5.000 de franci.
În ciuda acestui fapt, a fost onorat ulterior, primind o medalie de aur în iunie 1956 de la Bernard Dufay, directorul general onorific al Departamentului francez al râurilor si padurilor. Ulterior, de-a lungul deceniilor, populatia de iepuri din Europa s-a îmbunatatit, deoarece animalele au dezvoltat o rezistenta naturala la boala.
GABRIEL TUDOR
Comentarii