Un mic oras de tranzit, pentru cei ce se deplaseaza intre Tinutul Buzaului si Tara Barsei, situat de opt veacuri „dincolo de munti”, expune in plin centru o adevarata comoara, nebanuita, ce reuneste domenii impregnate puternic de prezenta si dinamica societatii umane a acestui rastimp: istorie, arta, arhitectura, convietuire umana supuse permanentelor schimbari impuse de trecerea timpului.
Vorbim despre bijuteria acestei comunitati, efigia cu puternica personalitate ce s-a impus in fata altor blazoane, mult mai notorii: biserica-cetate in jurul careia de altfel s-a constituit asezarea Harman.
Pe urmele teutonilor
Numele oraselului linistit ce pare a visa frumos in timp ce dormiteaza undeva, in afara timpului masurat cu clepsidrele oamenilor, provine din germana – Honigberg – si avand o semnificatie pe care nu prea multi o cunosc: „Muntele mierii”.
Numele consemnat la vremea respectiva, in limba latina, era Mons Mellis. La fel ca alte asezari si locuri importante pentru istoria Transilvaniei, Harmanul de azi isi are originile legate de prezenta calugarilor-razboinici din Ordinul Teutonilor in localitati din Tara Barsei, precum Feldioara, Prejmer, Rasnov sau Sanpetru, incepand din anul 1240, cand regele Bela al IV-lea al Ungariei le-a oferit calugarilor ordinului cistercian conducerea si administrarea unor asezari din zona.
Cu o circumferinta de 430 m (excluzand a treia centura de zid, care astazi nu mai este recunoscuta), impresionanta constructie este una dintre cele mai mari biserici fortificate din Transilvania, cu centura de perete triplu din jurul bisericii de forma aproximativ circulara.
Din respect pentru femei
Biserica-cetate din Harman cu zidurile ei impunatoare, cu cele sapte turnuri de aparare si cu turnul-clopotnita vizibil de la distanta este o bijuterie arhitectonica, inzestrata totodata si cu o memorie tacuta absolut fascinanta. In realitate obiectele si imaginile simbolice pastrate graiesc de la sine, povestile lor adevarate fiind fabuloase.
Fortificatiile si-au pierdut scopul militar inca din secolul al XVII-lea, insa au fost si sunt folosite in continuare ca spatii de depozitare, mai ales a proviziilor, ele fiind locuibile si dupa atatea secole. Datorita schimbului periodic de destinatie, intaririle strategice au fost ingrijite in permanenta si pastrate pana in prezent.
O interesanta particularitate a interiorului locasului sfant sunt bancile situate in centrul navei si destinate femeilor, datand din 1753, confectionate din grinzi de brad si lipsite de spatare.
Explicatia este ca acestea erau rezervate femeilor casatorite ale caror port impunea lipsa spatarelor, pentru… protejarea coafurii specifice. Femeile purtau parul lung de pana la 70 de centimetri aranjat intr-un mod aparte, ce nu le permitea sa stea rezemate, nu in ultimul rand intra in discutie si pastrarea unei posturi cat mai drepte, ce sugera distinctie, demnitate, educatie deosebita.
Despre valoarea deosebita a interiorului, mentionam doar ca piesa cea mai im-portanta din dotarea liturgica a bisericii este potirul din argint aurit o lucrare tipic transilvana din secolul al XV-lea.
Biserica-cetate din Harman a ramas in istorie si in urma unor episoade semnificative pentru destinul intregii regiuni.
Intr-o perioada de framantari interne de amploare, in jurul anului 1612, orasul inchegat in jurul edificiului religios a fost singura localitate din Tara Barsei care s-a impus in fata inamicului si a putut ramane fidela conducerii Brasovului, astfel fiind cunoscut ca singura fortificatie transilvana ce nu a putut fi cucerita niciodata.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii