Pentru a-si stabili o identitate cât mai exacta, omul a avut nevoie nu doar de o raportare a propriei persoane la ceea ce-l înconjura, ci si invers, a lumii exterioare la fiinta sa materiala, spirituala si afectiva.
Cele doua contexte, deloc antagonice, au dus la imperativul trasarii efective, concrete a unor coordonate precise în spatiul perceput. Trebuie sa recunoastem ca hartile care au rezultat din aceasta cautare perpetua au constituit o dimen-siune vitala a umanitatii.
O „mappa mundi” desemneaza orice harta a lumii realizata în Europa, în Evul Mediu, ea fiind o reprezentare a marilor si continentelor pe o suprafata plana. Aceste harti variaza în dimensiune si complexitate, de la simple desene schematice de câtiva centimetri, pâna la harti foarte elaborate, care pot acoperi un perete.
Cea mai mare mappa mundi cunoscuta avea o dimensiune impunatoare (3,5 m diametru) si este compediul tuturor cunostintelor geografice ale vremii. Terminata în 1459, aceasta planisfera prezinta Europa, Africa si Asia si este capodopera lui Fra Mauro, un calugar din ordinul camaldolez care a trait pe insula venetiana San Michele, si care nu a parasit niciodata Venetia. Desi întreaga viata a petrecut-o în manastire, el a adunat cunostintele calatorilor si ale comerciantilor care s-au intersectat în „capitala cartografiei” la acea vreme – Venetia.
Prima harta care se bazeaza mai mult pe stiinta decât pe religie este cea mai veche si mai completa harta medievala care a supravietuit în modernitate.
Aproximativ 1.100 de asemenea lucrari, deopotriva stiintifice, cât si elaborate practic, cu o minutiozitate aproape de neimaginat în urma cu sute si mii de ani, au supravietuit din Evul Mediu, dintre care 900 ilustreaza manuscrise, în timp ce restul sunt documente independente.
Sintagma „mappa mundi” provine din latina si a dat termenul „mappemonde”, în franceza. Termenul provine din cuvintele mappa care înseamna „pânza, fata de masa” si mundi „al lumii” în limba latina medievala. Apoi, hartile au fost afisate plat, iar primul glob terestru (Erdapfel de Martin Behaim) a aparut în anul 1492.
Ulterior, aceste reprezentari ale lumii s-au diversificat în diferite tipuri foarte distincte, dintre care principalele sunt: – harti emisferice ale lumii; – cele ale lumii ecumenice, de obicei tipuri diferite. Unele dintre acestea contin elemente din alte surse, cum ar fi portolani (harti nautice, realizate pentru prima data în secolul al XIII-lea în bazinul mediteranean, si extinse apoi si în alte regiuni. Termenul portolan provine din italianul portolano, care înseamna „legat de porturi sau paradisuri”, în timp ce Geografia lui Ptolemeu este uneori considerata un tip separat, numita „harta mondiala de tranzitie”.
Reprezentarea lumii este o necesitate practica si stiintifica pentru a întelege geografia planetei, dar si o sursa de reverie care invita la calatorie si la descoperiri. Primii exploratori au descoperit lumi necunoscute si au permis astfel „traducerea” lor picturala, dar aplatizarea hartilor este însa un artificiu.
Harta reprezinta de fapt realitatea, pe care o interpreteaza prin crearea unei imagini din date multiple. Reprezentarea lumii se afla în continua evolutie si înca de la început hartile au fost rodul marturiei a unei preocupari artistice care se adauga functiei lor de identificare. Numerosi artisti contemporani sunt captivati de harta lumii, pe care unii o reinventeaza si o transforma. Ei experimenteaza astfel tot potentialul acesteia, nu numai geografic, ci si politic, poetic sau utopic.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii